Dosarul cu șină românesc lovește și în imigranți. Cozile care arată cât de pregătiți suntem, administrativ, să primim 100 de mii de noi muncitori străini
În condițiile în care Guvernul a anunțat că își dorește să aducă și în 2023 tot 100 mii de muncitori străini, din afara UE, la fel ca anul acesta, se pune întrebarea dacă are capacitatea administrativă să gestioneze actele acestora, astfel încât să nu-i mai țină la cozi interminabile, în frig, așa cum se întâmplă în prezent.
Direcția Generală pentru Imigrări, de pe strada Nicolae Iorga din București, începe programul cu publicul în fiecare luni de la ora 8.30. La ora 11 într-o zi de miercuri deja se formase o coadă de zeci de cetățeni străini care așteptau pentru prelungirea permisului de ședere. Unii dintre ei erau acolo de mai bine de zece ore.
Ceea ce se întâmplă la Oficiul pentru Imigrări din București nu este o excepție. Situații asemănătoare, în care oamenii au fost nevoiți să aștepte în frig sau să doarmă afară, există și la Cluj, sau la Timișoara.
Programul scurt al instituției atât pentru eliberarea, cât și pentru depunerea documentelor duce, de multe ori, la cozi foarte mari și la cetățeni frustrați sau confuzi, care așteaptă de zile întregi ca să intre în posesia actelor.
Toate acestea se întâmplă în condițiile în care luni Guvernul a anunțat că își dorește ca în 2023 să vină în țară alți 100 mii de muncitori străini, același număr ca și în 2022.
Realitatea ridică la suprafață multe probleme legate de capacitatea administrativă a Inspectoratului General pentru Imigrări, care ne fac să ne întrebăm dacă este într-adevăr România pregătită să primească acest număr de muncitori străini?
„România ar trebui să ne trateze ca pe niște oameni, nu ca pe animale”
Medhat vine din Egipt și este în țară de patru luni. Se bâțâia de pe un picior pe altul, avea degetele umflate de la frig și îmi povestea că aseară a dormit afară alături de alți patru colegi din spatele lui. Lângă ei se afla o plapumă cu flori, care era îndesată lângă gardul instituției.
„Nu doar eu, mai mulți oameni de la coadă au dormit afară. Nu este în regulă ce se întâmplă aici, mă face să-mi doresc să plec înapoi. Asta vreau, să plec înapoi acasă”.
În Egipt era barman, însă de când a venit în România lucrează în construcții. Nu este singurul. De fapt, 39% din cetățenii asiatici care lucrează în România se regăsesc în principal în acest sector, potrivit studiului „Muncitori din Asia – soluţie pentru deficitul forţei de muncă din România”.
Spune că s-a săturat de problemele pe care le întâmpină aici și că simte că nu mai rezistă. Nu are familie, așa că îi e mai ușor să plece înapoi. Cu toate acestea, aștepta pentru a intra în posesia permisului de ședere.
Medhat este unul din miile de cetățenii străini care se confruntă cu astfel de probleme după ce ajung în țară. Într-o situație asemănătoare este și Zekun. Tânăra vine din Sri Lanka și este doar de cinci zile în țară, însă le-a petrecut pe toate în frig, în timp ce aștepta să depună documentele pentru permisul unic.
Mi-a spus că era aici de zece ore și că încă nu știa când urmează să intre. Permisul unic este documentul care atestă dreptul de ședere în România și este eliberat de către IGI.
La fel ca Medhat, Zekun spune că și-a creat o așa-zisă „tehnică de încălzire” de când vine aici. Fie se plimbă, fie se mută de pe un picior pe altul, îmi spune în timp ce își înfășoară un fular mare din lână pe după glugă. Îi vedeam doar ochii căprui pe sub mască. Gesticula des și părea șocată de ceea ce a descoperit când a ajuns aici:
„Nu mi-am putut imagina că așa este în Europa. Ar trebui să fie mai bine organizați, să-ți dea un număr de ordine, să știm cum să procedăm. În țara noastră pare că se mișcă lucrurile mai bine”.
Un scenariu care o sperie este cel în care ar fi nevoită să plece înapoi în țară, asta după ce a plătit deja 3000 euro ca să ajungă aici să lucreze. A strâns salariul pe șase luni pentru asta.
Mulți dintre cetățenii străini ajung în țară prin agențiile de intermediere. Chiar dacă patronii români plătesc și ei o anumită sumă pentru a-i aduce în țară, la asta se adaugă sumele care le sunt cerute angajaților în statul din care provin, după cum îmi explică Romulus Badea, vicepreședinte al Patronatului importatorilor de forță de muncă și partener Soter&Partners. Aici intră costul asigurării medicale, diverse taxe și, de multe ori, o sumă pe care o cere persoana din țara respectivă, care face intermedierea, ce poate să varieze.
Zekun a venit în România să lucreze într-o grădiniță și așteaptă să poată să se bucure de șederea ei aici. Deocamdată se plânge de personalul de la IGI, care nu i-a lăsat nici să folosească toaleta sau să stea pe scaunele din interiorul instituției și speră să fie diferit odată ce depune actele.
„România ar trebui să prețuiască mai mult muncitorii străini. Noi putem contribui la națiunea asta, dar trebuie să ne trateze ca pe niște oameni, nu ca pe animale”, îmi spune tânăra la final, în timp ce îmi întinde mâna acoperită de o mănușă.
Cine are prioritate?
Coadă la Oficiul pentru Imigrări București. FOTO: HotNews.ro/ Andra Mureșan
În continuare, în timp ce vorbeam cu Zekun, lumea venea și se așeza la coadă. Sunt oameni de-o parte și de alta a trotuarului, iar la momentul acela se formaseră două cozi în exterior și una înăuntru, în curte.
Predomină un sentiment de confuzie în aer și nimeni nu pare că știe ce se întâmplă. Jandarmii încearcă să „calmeze spiritele”, așa că ies afară și urlă ca să le comunice oamenilor cine urmează.
„Reîntregirea familiei, pentru reîntregirea familiei”, spune răstit unul dintre ei. Un cetățean străin din fața mea vrea să meargă către poartă, moment la care îl trage înapoi prietenul său și îi spune că ei sunt acolo „pentru muncă”.
Chiar dacă incidentul descrie interacțiunea dintre jandarmi și cetățenii străini, am înțeles de la oamenii cu care am vorbit că problema este aceeași și în interiorul instituției în ceea ce privește bariera lingvistică. Nu există traducători pentru cei care nu cunosc limba, iar de multe ori oamenilor le este dificil să comunice cu ei.
Acum o săptămâna, am dat peste o femeie care voia informații tot aici la IGI, dar nu știa română, așa că l-a sunat pe soțul ei și i-a pasat telefonul polițistului de la Imigrări. Acum el acționa ca un traducător de la distanță, asta în lipsa unui personal sau a unui sistem mai bine organizat care să poată ajunge la cât mai mulți oameni.
Pe lângă asta, lumea de la coadă se plânge de întârzierile care apar chiar și atunci când își fac programări online. Așa este și cazul lui Rose, o tânără din Filipine care a venit în România acum patru ani, care aștepta de șase ore pentru a cere informații legate de prelungirea permisului de ședere.
„De la an la an, devine din ce în ce mai rău. Din experiența mea, anii trecuți, te înregistrai online și erai programat în două săptămâni. Totul era foarte prompt. Acum am făcut cererea de-o lună și nu am primit confirmare până la acest moment. Din acest motiv am venit aici, ca să văd ce se întâmplă”, îmi explică tânăra.
Un alt motiv care contribuie la aceste cozi lungi este faptul că agențiile vin cu câte 15 angajați și nu respectă coada, spun oamenii care așteaptă. „Ne-am trecut pe o listă și ne-au spus să mergem la coadă, sperăm să țină cont de asta. Sunt agenții care vin cu muncitorii și intră direct. Probabil că ar trebui să facă o coadă diferită pentru ele”, adaugă Rose.
Romulus Badea mi-a spus că, din experiența lui, reprezentanții agențiilor merg atunci când au programarea și de aceea nu așteaptă la coadă. Cât despre întârzieri, acolo este o întreagă poveste, spune el:
„Cu întârzierile sunt multe discuții, pentru că cei de la IGI sunt copleșiți în București. Gândiți-vă că înainte permisul de ședere se obținea într-o lună jumătate, acum durează patru luni programarea. Sunt foarte mulți și IGI nu face față. Ei sunt cu schema de personal cam la fel ca în 2017, când contingentul era de 5.500, nu de 100 mii”.
Cum explică situația Inspectoratul General pentru Imigrări
Într-un răspuns pentru HotNews.ro, Inspectoratul General pentru Imigrări explică de ce s-au creat cozi atât de mari, și dă vina pe faptul că se apropie sărbătorile de iarnă.
Perioada este una aglomerată, spun ei, lucru la care se adaugă faptul că „străinii doresc să își reglementeze urgent dreptul de ședere, fără a obține în prealabil o programare în vederea depunerii documentelor necesare, astfel încât să le fie facilitată întoarcerea în țările de origine în această perioadă”.
O altă cauză care a dus la formarea cozilor este numărul mare de cereri pentru prelungirea dreptului de ședere care au fost preluate în perioada 12-13.11.2022. Mai exact, este vorba despre 850 de cereri pentru prelungirea permisului de ședere.
Zilele acestea, trei din cele opt ghișee ale instituției au fost destinate exclusiv cererilor pentru prelungirea permisului de ședere. Totuși, pare că nu fac față numărului mare de oameni care așteaptă de zile întregi. În ultimii ani situația pare să se fi agravat, cu toate că statul anunță de la an la an că e pregătit să primească și mai mulți cetățeni străini.
În 2022, Guvernul a anunțat că vrea să primească 100 mii de lucrători din alte țări, iar în prima jumătate anului erau peste 40 mii de cetățeni străini cu drept de ședere valabil. Prin comparație, în 2021 România a hotărât inițial să primească 25 mii de cetățeni străini, număr care a fost suplimentat până la 50 mii.
„România nu este pregătită pentru numărul mare de muncitori străini”
Muncitor vietnamez pe un șantier din București. FOTO: Adrian Catu/ AFP/ Profimedia
Trecând peste numerele de mai sus, vorbim despre oameni care vin aici, mulți dintre ei, pentru a se stabili într-un nou loc. Pentru a putea să îi primim și să îi integrăm trebuie să schimbăm felul în care ne raportăm la fenomenul migrației, să realizăm că este un subiect important și care necesită mai multă atenție, spune Anatolie Coșciug, asistent universitar doctor în sociologie și director adjunct al Centrului pentru Studiul Comparat al Migrației.
Același lucru îl confirmă și oamenii de la coadă. Cât despre lipsa programării invocată de către IGI, mulți dintre ei spun că au venit aici după ce au încercat să se înregistreze online, dar încă nu au primit mail cu o dată stabilită.
Diana, o altă fată din Filipine care aștepta de șase ore spune că așteaptă de o lună, dar încă nu a primit un răspuns. Îmi povestea că este stresată, fiindcă mai are termen până în 19 ianuarie pentru a-și extinde șederea.
Întârzierile de la IGI nu sunt ceva nou, după cum mi-a explicat Anatolie, În unele cazuri, consecințele pot fi dintre cele mai grave:
„Teoretic poți fi expulzat din țară pentru că ești aici cu un document care a expirat. În practică nu prea se întâmplă asta. În funcție de cât de lungă e perioada, variază între o amendă sau un avertisment din partea ofițerului de la Imigrări. Chiar și așa, este un disconfort foarte mare pe care îl creează comunității”.
L-am întrebat pe Anatolie Coșciug dacă este România pregătită pentru același număr de muncitori străini și în 2023, în condițiile în care vedem că situația este aproape aceeași în mai multe orașe din țară când vine vorba de felul în care funcționează IGI. Mi-a răspuns ferm „cu siguranță, nu”.
Pe lângă numărul mare de cetățeni străini care exista și înainte se adaugă și refugiații din Ucraina, ale căror documente trec tot pe la Imigrări, așa că presiunea devine din ce în ce mai mare, adaugă Anatolie.
„Au orarul acesta ciudat, cu un număr limitat de ore în care poți depune acolo, număr limitat în care poți ridica… Când discuți cu ei observi că de fapt sunt foarte multe locuri de muncă disponibile, salarii relativ mici, iar oamenii nu merg să lucreze acolo.
Au deschis câteva sute de noi locuri de muncă, dar tot nu cred că o să acopere nevoile din sistem. De exemplu, un colaborator cu care mai vorbesc mi-a povestit că anul acesta a avut câteva luni în care a lucrat inclusiv în weekend-uri și fără nicio vacanță, tocmai pentru că nu fac față volumului”.
O soluție pe care o vede el la problemele din ultima perioadă ar fi descentralizarea instituției:
„De exemplu, să nu ai într-un singur județ un singur loc unde să poți merge. Să ai posibilitatea de a merge într-un județ vecin, cum se întâmplă cu RAR-ul sau cu alte instituții unde poți să mergi să rezolvi anumite lucruri în alte județe.
De asemenea, să ceară ajutor din afara instituției dacă nu au suficienți oameni, pot externaliza o parte prin voluntari sau organizații care lucrează cu imigranți în comunitățile respective. Astea merg mână în mână cu o informare mai clară, concisă și nu cu limbaj de lemn”.
Pe lângă astea, Romulus Badea crede că o soluție ar fi automatizarea procesului și renunțarea la dosarul cu șină. Cu toate că legea subțierii dosarului cu șină și legea interoperabilității sunt în vigoare din 2021, respectiv prima jumătate a anului 2022, practică încă ne arată reticența funcționarilor de a se adapta schimbării:
„Încă se cer copii după acte de la Registrul Comerțului, când prin legea digitalizării este ilegal. Cer cazierul pentru prelungirea permisului de ședere, dar cazierul este tot la ei, adică la Ministerul Afacerilor Interne. Nu trebuie doar predat documentul, ci el trebuie verificat și se pierde timp pe el, deși el există în bazele lor de date”.
Un alt răspuns la această problemă administrativă, spune Badea, ar fi suplimentarea numărului de personal și deschiderea unor noi consulate la New Delhi, Dhaka sau Kathmandu.
„Sunt țările astea de unde vin oameni și nu au consulate. Probabil că avem consulat într-o țară din Africa de unde nu mai întreabă nimeni nimic, iar aici nu avem, deși există 5 mii de cereri pentru fiecare stat”.
În timp ce plecam către casă am mai văzut doi asiatici care se îndreptau către sediul IGI de pe Nicolae Iorga. Probabil că se numără și ei printre cei care doresc să afle un răspuns la întârzierile programărilor online sau pur și simplu au ajuns în țară de câteva zile și vor să se asigure că sunt aici în mod legal. Oricum ar fi, sper să nu fie nevoiți să petreacă nopțile în frig în fața instituției doar ca să poată primi un răspuns.
INTERVIURILE HotNews.ro