Sari direct la conținut

„Membrii juriului UNITER nu vin aproape niciodata la Iasi”

Jurnalul de est

„Membrii juriului nu vin aproape niciodata la Iasi”

Luni, 28 februarie a.c., Uniunea Teatrala din Romania a facut publice nominalizarile pentru Gala UNITER, care va avea loc pe 4 aprilie, la Teatrul National din Bucuresti.

In timp ce Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi nu a fost nominalizat pentru nici o categorie, „Nefericitii”, o productie a Companiei Tompa Miklos din cadrul Nationalului tirgu-muresean ar putea primi patru premii: pentru cel mai bun spectacol, cel mai bun actor in rol principal, cel mai bun actor in rol secundar si cea mai buna actrita in rol secundar.

Nici una din cele sapte premiere iesene nu a stirnit interes la Bucuresti

Anul acesta, trupele si artistii de limba maghiara par sa se bucure de aprecierea juriului, format din criticii de teatru Alice Georgescu, Mihaela Michailov si Sebastian-Vlad Popa.

La aceasta a XIII-a editie a Galei, alte doua spectacole – „Othello“ si „Omul cel bun din Siciuan“, ambele regizate de Bocsardi Lazslo pentru Teatrul „Tamasi Aron“ din Sfintu Gheorghe – concureaza la trei, respectiv doua categorii. „Am remarcat preponderenta in lista nominalizarilor a spectacolelor de la teatre din Sfintu Gheorghe sau Tirgu-Mures.

Nu am vazut aceste piese, dar presupun ca trebuie sa fie valoroase“, ne-a declarat directorul Nationalului iesean, Ioan Holban.

Rugat sa comenteze absenta Teatrului National din Iasi de la Gala din acest an, Holban a criticat atitudinea comisiei de jurizare. „Mi s-a cerut sa trimit la UNITER o lista cu premierele din ultimul an, am trimis-o, iar mai departe decizia apartine juriului. Tot ce pot insa sa spun este ca membrii acestui juriu nu au fost aproape niciodata la spectacolele noastre.

Alice Georgescu cred ca a vazut vreo doua piese, in schimb Sebastian-Vlad Popa nu a mai trecut de citiva ani pe la Iasi.“

Pentru anul calendaristic 2004, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ a pus in scena sapte premiere: „Despre efectul daunator al nostalgiei“ de A.P. Cehov (regia: Ion Sapdaru), „Apus de soare“ de Barbu Stefanescu Delavrancea (regia: Eugen Todoran), „Cabotinul“ de John Osbourne (regia: Cezar Ghioca), „Viata furata“ de Kostas Assimakopoulos (regia: Ovidiu Lazar), „Danseaza…

fetele Mundy“ de Brian Friel (regia: Ada Lupu), „Salomeea“ de Oscar Wilde (regia: Alexander Hausvater) si „Banii n-au miros“ de Pascu Balaci (regia: Ovidiu Lazar).

Doar un premiu in 12 ani

In istoria Galei Premiilor UNITER, Teatrul National „Vasile Alecsandri“ din Iasi a primit cinci nominalizari, doar una dintre acestea reusind sa obtina si premiul categoriei. La editia a IV-a, care a premiat spectacole din stagiunea teatrala 1994-1995, Iasul a fost pentru prima data nominalizat.

Tot atunci, a primit si singurul premiu, Florin Mircea fiind desemnat cel mai bun actor pentru rolurile Kalosin si Anciughin din spectacolul „Anecdote provinciale“ de A. Vampilov.

La Gala din acel an, juriul de selectie a fost alcatuit din criticii Doru Mares, Sebastian Vlad Popa si Victor Scoradet, iar cel final, din: Leopoldina Balanuta (actrita), Stefania Cenean (scenograf), Dumitru Chirila (critic teatral), Constantin Paraschivescu (critic teatral) si Ilinca Tomoroveanu (actrita).

Urmatoarea nominalizare a fost obtinuta trei ani mai tirziu. La editia a VII-a a Galei, „Teibele si demonul ei“ (dupa Isaac Bashevis Singer, regia: Alexandru Hausvater) a concurat la categoria Cel mai bun spectacol. Juriul de selectie a fost atunci format din criticii Florica Ichim, Cristina Dumitrescu si Constantin Paraschivescu.

Singura editie la care Nationalul iesean a fost nominalizat pentru doua distinctii diferite a fost cea de-a IX-a. Florica Ichim, Doina Modola si Constantin Paraschivescu i-au selectat atunci pe Mihaela Arsenescu Werner (Premiul pentru cea mai buna actrita, pentru rolurile Ogudalova din spectacolul „Fata fara zestre“ de A.N.Ostrovski si Eliza din spectacolul „Pelicanul“ de A.

Strindberg) si Dan Vasile (Premiul pentru debut, pentru regia spectacolului „Pelicanul“ de A. Strindberg).

Anul trecut, Gabriela Iacob a fost nominalizata pentru Premiul pentru debut de juriul format din criticii Magdalena Boiangiu, Alice Georgescu si Mircea Morariu. Rolul care i-a adus aceasta recunoastere a fost Viola/Cesario din spectacolul „A douasprezecea noapte“ de W. Shakespeare, jucat pe scena Teatrului National „Vasile Alecsandri“ Iasi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro