A treia democratie

Daca nu punem la socoteala sistemul totalitar de pina in 1989, auto-intitulat democratie socialista, atunci putem spune ca democratia autohtona contemporana incepe o data cu CFSN-ul. Asta pentru ca perioada interbelica a intrat in istorie, iar reflexele democratice de atunci au amortit de tot si nu au reusit sa reinvie in partidele istorice.

Ceausescu doar a intinat nobilele idealuri ale socialismului. Ion Iliescu este pionierul democratiei, el i-a stabilit regulile in celebrele comunicate televizate din zilele Revolutiei, el a negociat cu diversele „guverne“ la minut cum vor merge lucrurile mai departe, el avea agenda schimbarii dinainte pregatita.

Sigur ca si ceea ce au strigat oamenii pe strazi a determinat citeva dintre regulile ulterioare, dar simbolul „incarnator“ al noii democratii a fost Ion Iliescu, cel ultimul pe lista, dar primul in importanta.

Am avut de-a face cu democratia lui Iliescu, pornita cu stinga, nu cu stingul, una de extractie perestroichista, sovaielnica, ce mai incoace si-ncolo, o „democratie originala“, dupa cum a denumit-o chiar promotorul ei, chiar daca a declarat ca trage cu ochiul spre „modelul suedez“.

O democratie care nu a fost ferita de o anumita dinamica, de o oarecare clarificare, mai ales spre finalul ultimului mandat. Pentru ca e o distanta totusi intre chemarea minerilor si acel istoric „Mai animalule!“, pe de o parte, si chemarea Regelui Mihai in tara, pe de alta. O distanta redusa insa de gratierea lui Cozma si decorarea lui Vadim Tudor.

Chiar alternanta la putere i-a oferit lui Iliescu, in cei patru ani de opozitie, sansa de a imbunatati, la revenirea in fruntea tarii, regulile jocului democratic. Si, mai ales, ocazia de a renunta la originalitatea cu orice pret pentru a se lasa inspirat de democratiile europene.

Prima resetare clara a regulilor democratice a venit cu Emil Constantinescu. Ceea ce parea a fi o democratie curata, sanatoasa, adevarata, conforma cu optiunile electoratului (care, satul de ce a fost, a taxat vechea democratie, iliesciana) s-a dovedit a nu fi tocmai asa. Democratia lui Constantinescu a fost una mediocra, asa cum a fost taxat, ulterior, si personajul politic cu acelasi nume.

O democratie disfunctionala, bilbiita si resentimentara. Institutiile statului s-au hranit cu iluzia ca, daca nu fac ceva rau, se va socoti ca fac bine. Lupta anticoruptie a trebuit sa fie pornita, repornita si reaccelerata. Executivul a tras si el targa pe uscat si s-a preocupat mai mult de respectarea algoritmului politic decit de consolidarea institutiilor-pilon ale democratiei.

Cotroceniul, in loc sa fie un turn de control, un far, daca vreti, pentru procesul democratic, s-a complacut sa devina doar un fel de culise pentru niste jocuri de orgolii si secretii de bila.

Iar Emil Constantinescu a fost prea ocupat cu telefoanele de la Tony (Blair, desigur) sau de la Jacques (Chirac pentru restul lumii) si cu statura sa de iluzoriu lider zonal ca sa-l intereseze, cu adevarat, mersul democratiei, dezvoltarea si consolidarea ei.

Deriva institutionala, macinarea din interior si celelalte boli de sistem au facut sa ne trezim pe cap, din nou, cu prima democratie, cea a lui Iliescu.

Asta dupa ce, printr-un joc politic dubios, marca Emil Constantinescu, am mers speriati la vot pentru a face optiunea intre dictatura lui Vadim Tudor si intoarcerea, cu coada intre picioare, dar entuziasta, cu Doina Cornea in frunte, la democratia lui Iliescu.

Acum se deseneaza regulile, functionarea, institutiile, ritmul, aspectul celei de-a treia democratii. Asteptarile sint mari, conditiile in care se face aceasta (re)setare sint deosebite de ce a fost pina acum. Trebuie sa rezulte o democratie compatibila cu democratiile europene.

E de asteptat ca tot ceea ce se asaza acum sa fie cit mai aproape de ceea ce asteapta Occidentul pentru a ne considera parteneri valabili si functionali. Poate face asta „democratia lui Basescu“? Personalitatea sa va garanta o adecvare rapida la setul de cerinte europene?

In aceste zile se naste cea de-a treia democratie. Daca se va dovedi functionala, va tine vreo zece ani. Daca nu, peste cinci ani vom fi chemati sa optam pentru a patra democratie.