Sari direct la conținut

Al doilea caz de medic cu parafă obținută ilegal de la DSP București, descoperit de Ministerul Sănătății

HotNews.ro
Al doilea caz de medic cu parafă obținută ilegal de la DSP București, descoperit de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății anunță vineri că „în urma verificărilor demarate la Direcția de Sănătate Publică București, după ce s-a constatat că a fost eliberat un cod de parafa în mod ilegal, a fost identificat un al doilea caz asemănător”. Ministerul Sănătății precizează că cele doua persoane care au obținut cod de parafă de medic în mod ilegal nu mai prestează servicii medicale și că „este în desfășurare o anchetă demarată de Poliție și Parchet, nu putem face publice alte date legate de acest caz”.

Ministerul Sănătății dă asigurări că verificările la Direcția de Sănătate Publică vor continua și că „va pune în continuare la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile obținute în urma acestor verificări”.

  • Un medic român a explicat pentru HotNews.ro de ce lanțul instituțiilor fentate de „chirurgul cu 8 clase” este mult mai mare decât s-a vehiculat

Pe la câte instituții trece de fapt un absolvent de Medicină pentru documentele și autorizațiile necesare pentru a ajunge să profeseze, cum sunt legate între ele toate aceste avize și de ce șansele ca o instituție din acest lanț să elibereze documentele necesare fără hârtiile de la celelalte instituții sunt zero? Vlad Dima, medic primar neonatolog la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia din București și vicepreşedintele Comisiei pentru medici a Federaţiei Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, a explicat, pentru HotNews.ro, care sunt toți pașii prin care trece un viitor medic (de la Ministerul Sănătății și instituțiile din subordine până la Poliție, ANAF și companii de asigurări) și de ce cazul falsului chirurg italian a stârnit „multe frustrări şi nemulţumiri” în rândul medicilor români: „Tevatura asta o să scoată în evidență multe verigi slabe ale sistemului”, avertizează Vlad Dima.(Pe larg aici)

Medicul Vlad Dima a declarat pentru HotNews.ro că, în urma acestui caz, „Putem să bănuim că mai sunt implicate și alte instituții. Mă tem că din toată tevatura asta o să iasă la suprafață o mare caracatiță, care o să scoată în evidență multe verigi slabe ale sistemului în afara de Direcția de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației, Colegiul Medicilor. Mă tem că ce vedem noi, acest caz, este doar vârful icebergului și eu tare mă tem că mai există și alte cazuri.

  • Direcția de Sănătate Publică a recunoscut că i-a eliberat parafă de medic italianului

Direcția de Sănătate Publică București a recunoscut, în urmă cu trei zile, că i-a eliberat parafă de medic lui Matteo Politi, italianul cu 8 clase care a pretins că este medic și a operat la 5 clinici private din Capitală. Parafa a fost eliberată pe data de 23 martie 2018 de către Biroul de Informatică şi Biostatistică Medicală din cadrul DSP București. „Conducerea instituţiei a demarat o anchetă internă şi a sesizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare Comisia de disciplină de la nivelul DSPMB pentru analizarea modului în care funcţionarul public din cadrul biroului mai sus menţionat a soluţionat solicitarea domnului Matteo Politi”, a precizat DSP București. (Pe larg aici)

„Menţionăm că funcţionarul public a fost mutat disciplinar , urmând ca până la finalizarea cercetării disciplinare să-şi desfăşoare activitatea în cadrul altui compartiment”, au arătat marți reprezentanții Direcției de Sănătate Publică București.

DSP a mai precizat că a fost dispus un control la nivelul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală pentru verificarea modului în care au fost eliberate codurile de parafă în cursul anului 2018.

  • Sorina Pintea: Angajatorul avea obligația să verifice dacă are toate documentele, nu doar parafă

Falsul chirurg italian avea parafă eliberată de Direcția de Sănătate Publică, însă pentru a putea profesa mai avea nevoie de încă două documente – drept de liberă practică de la Colegiul Medicilor și aviz de bună practică eliberat de Ministerul Sănătății – pe care acesta nu le avea, iar angajatorul avea obligația să le verifice, a declarat, miercuri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Ministrul Sănătății a adăugat că „vă asigur că în sistemul public așa ceva nu se poate întâmpla”.

„Avea o parafă, parafă pe care nu putea să o utilizeze fără celelalte documente. Angajatorul avea obligația să verifice dacă are toate documentele, a verificat unul singur”, spune Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a adăugat că „nu am în acest moment toate datele”, dar spune că, deși exista un dosar încă din noiembrie anul trecut în legătură cu suspiciunile care îl vizau pe falsul medic, nu s-a mișcat nimic până săptămâna trecută.

Sorina Pintea mai spunea că italianul avea inclusiv o poliță de malpraxis din februarie 2018, pentru care ar fi avut nevoie, în mod normal, de toate cele 3 documente – parafă de medic de la Direcția de Sănătate Publică, drept de liberă practică de la Colegiul Medicilor și de avizul de bună practică, eliberat de Ministerul Sănătății.

„Știți care a fost replica funcționarei de la DSP când a fost întrebată de ce a făcut acest lucru? A spus: <>. N-am înțeles de cine i-a fost milă și cine i-a indus această milă. (…) Cu siguranță este vorba și de corupție aici, este principala bănuială”, declara marți dimineață ministrul Sorina Pintea, la Europa FM.

Falsul medic italian a fost prins de polițiștii de frontieră miercuri dimineață, când voia să plece din România, călătorind cu un tren spre Budapesta. „Nu a opus rezistență când a fost reținut”, au afirmat reprezentanții Poliției de Frontieră. Italianul urma să fie adus în București și audiat la Secția 4 Poliție, au declarat pentru HotNews.ro reprezentanți ai Poliției Capitalei.

Falsul chirurg italian Matteo Politi a fost reținut miercuri seară, pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către polițiștii Secției 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înșelăciune și e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii.

Timp de un an, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând de faptul că avea același nume de familie cu al unui cardiolog, a reușit să opereze în mai multe clinici din București, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, și a primit aviz de la Ministerul Sănătății pentru a profesa ca chirurg plastician, a scris ziarul Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro