Alegeri Rusia 2018: Vladimir Putin, aflat sub un tir de critici occidentale de o intensitate fara precedent, se pregateste sa triumfe cu un scor zdrobitor
Rusii se pregatesc sa il realeaga duminica, cu un scor zdrobitor, pe Vladimir Putin pentru un nou mandat de 6 ani la Kremlin, intr-un moment in care tensiunile dintre cel mai puternic om din Rusia si Occident s-au reintensificat, in contextul otravirii fostului spion rus Serghei Skripal in Marea Britanie si a sustinerii lui Putin pentru Bashar al-Assad in Siria, noteaza AFP.
Vladimir Putin este creditat cu aproximativ 70% din intentiile de vot in cele mai recente sondaje, el fiind apreciat in tara sa pentru ca a readus stabilitatea dupa anii ’90, insa cu pretul unui recul al libertatilor.
In varsta de 65 de ani, Putin urmeaza sa obtina duminica cel de-al patrulea mandat, care il va mentine pentru inca 6 ani la Kremlin, pana in 2024, cand se va implini aproape un sfert de secol dupa ce a fost desemnat succesorul lui Boris Eltin.
Candidatul Partidului Comunist, Pavel Grudinin, este creditat in sondaje cu 7-8% din intentiile de vot, iar al treilea clasat, ultranationalistul Vladimir Jirinovski, cu 5-6%, acesta fiind urmat de jurnalista Ksenia Sociak, creditata cu 1-2% din intentiile de vot. Ceilalti patru candidati sunt creditati cu scoruri neglijabile.
Vladimir Putin a fost supus unui val de critici de o rara intensitate in ultima sa saptamana de campanie, el fiind acuzat ca a ordonat otravirea fostului agent Serghei Skripal in Marea Britanie si de sustinerea regimului Bashar al-Assad in Siria.
Moscova se confrunta, de asemenea, cu noi sanctiuni din partea Statelor Unite din cauza amestecului in alegerea lui Donald Trump la prezidentialele din 2016.
Dezmintiri, schimburi de acuzatii si amenintari cu represalii reciproce au marcat ultima saptamana, care rezuma, practic, un mandat de presedinte al lui Putin marcat de o intoarcere in forta a Rusiei pe scena internationala, dar si instalarea unei atmosfere de cvasi-Razboi Rece pe fondul conflictului sirian, anexarii Crimeei si insurectiei din estul Ucrainei a separatistilor pro-rusi sustinuti de Moscova, dupa cum acuza Kievul si Occidentul.
Impasibil la toate aceste lucruri, Vadimir Putin a incheiat o campanie minimala, intalnindu-se cu agricultori in sud, sustinand un discurs de doua minute la un concert in Crimeea si facand selfie-uri cu cativa tineri.