Alte noua tari…

Spatiul Schengen este un teritoriu binecuvantat care poate fi strabatut de-a lungul si de-a latul, fara a da nimanui socoteala (in absenta vreunui delict), cine esti si de unde vii.

Din 1989 incoace, simbolurile isi tot desfasoara sfarsitul spectaculos, in timp ce oamenii se taraie cu greu in urma lor. Vineri dimineata, noua tari europene au intrat in spatiul Schengen, acel teritoriu binecuvantat care poate fi strabatut de-a lungul si de-a latul, fara a da nimanui socoteala (in absenta vreunui delict), cine esti si de unde vii.

In urma cu 18 ani, in 27 iunie 1989, ministrii de externe ai Austriei si Ungariei, Alois Mock si Gyula Horn, au mers la granita si cu niste foarfeci imense au taiat o bucata din gardul de sarma ghimpata de despartire dintre tarile lor. O multime de germani din Est, turisti deloc intamplator aflati in Ungaria, au trecut masiv in ceea ce era atunci Germania de Vest. A fost inca un semn – si nu dintre cele mai putin importante – al caderii sistemului comunist.

Acum, la sfarsitul lui 2007, dupa extinderea Uniunii Europene, ceremonia a avut un aer mult mai oficial, a pierit si diletantismul, si entuziasmul clipelor de atunci, desi n-au lipsit focurile de artificii si discursurile festive. Schimbarea e departe de a fi formala si e mai importanta la nivelul mentalitatilor decat in planul vietii concrete; din 1989 pana acum, granitele europene incetasera sa mai fie bariere de netrecut: oamenii le traversau incolo si incoace, sa-si cumpere lucrurile necesare sau rasfaturile dorite, de acolo de unde e mai ieftin.

Se invata limba vecinului, fara legi si obligatii, pentru a putea face cumparaturi si pentru ca sa te intelegi cu clientii. Viata ritmata de reglementarile frontierelor dincolo de care se afla ceilalti (invidiati sau dispretuiti sau si una si alta) se modifica, impunand standardizare acolo unde mai curand ignoranta decat specificul faceau diferenta.

Disparitia granitei polono-germane, una dintre cele mai disputate de-a lungul secolelor, ar trebui intr-adevar sa ofere modelul unei Europe, unde trecutul a devenit un subiect al istoriei, nu al politicii. Ba chiar si al literaturii: noua carte a scriitorului polonez Andrzej Stasiuk se cheama „Dojczland” – e un fel pocit de a numi Germania (Deutschland), o incercare de a inlatura ceva din prejudecatile prin care polonezii isi caracterizeaza vecinii si invers.

Autoironic si provocator, autorul vrea sa contribuie la relaxarea mentalului colectiv; problema cu acest tip de scrieri este ca ele ii amuza pe cei deja convinsi si provoaca mania conservatorilor traditionalisti, in general oameni lipsiti de umor: ei n-au ezitat sa-l numeasca pe Stasiuk „agent al Berlinului”.

Or, tocmai aici e problema: Varsovia si Berlinul fac parte acum din aceleasi organizatii, teoretic aplica standarde comune in legislatie, organele lor secrete, cele din Varsovia impreuna cu cele din Berlin, coopereaza in lupta comuna impotriva terorismului sau a altor primejdii si amenintari. Amenintari comune, ambele fiind expresii ale unui sistem democratic, care scoate in afara legii fanatismul si discriminarile.

E adevarat, deschiderea granitelor e privita si de politiile europene cu prudenta. Libera circulatie din tari mai putin bogate (ca sa nu spunem sarace) in locuri mai imbelsugate duce la o crestere a numarului de delicte si specialistii cred ca ar fi fost nevoie de mai multe acorduri tehnice (o retea de informatie comuna, armonizarea frecventelor radio) inainte de acordul politic, cum spunea Josef Scheuring, seful Sindicatului federal al lucratorilor germani din politie.

„O Europa mai extinsa va fi acceptata de oameni, doar daca va fi mai sigura”, crede el. Un adjunct al politiei de frontiera poloneze este de parere ca noile vehicule si aparatura de noapte, toate primite recent, pot da certitudinile necesare.

Fara un impuls politic, pregatirile tehnice vor fi mereu in urma fata de cerinte; numai politica faptului implinit ii poate determina pe perfectionisti sa gaseasca printre solutiile ideale pe cele posibile. Desi sunt in spatiul Schengen si tari care nu fac parte din UE, cele mai recent primite (Romania, Bulgaria) mai au de asteptat. E frustrant? E stimulativ? Greu de raspuns prin „da” sau „nu”. Oricum, libera circulatie a ideilor si persoanelor se refera la idei si persoane, nu la retelele de delincventi.

Simbolurile isi demonstreaza frumusetea in momentul cand inceteaza sa mai fie prilej de manifestari oficiale, ramanand doar o forma de expresie literara. Copiii europeni nascuti in acest an vor afla doar din carti ce inseamna o frontiera.

Adevarul