Am mers până în creierii munților de la granița franco-elvețiană ca să închei o scurtă poveste de dragoste începută într-un parc din București

„Și tu mergi cu bicicleta?,” mă-ntreabă un necunoscut la o terasă din parcul Cișmigiu. „Da, de ce întrebi?”, răspund ușor iritată. „Mi-a atras atenția rucsacul tău de bicicletă, asemănător cu al meu”, spune el.

E o seară caniculară de septembrie și tocmai am intrat în vorbă cu un om care-a traversat cinci țări în 40 de zile pe bicicletă. De la el de acasă din Besançon, Franța, urmând cursul Dunării, până în România. Pe ruta EV60. 

„Am făcut o pauză de-o zi înainte de a continua drumul spre Sulina, locul unde Dunărea se varsă în Marea Neagră”, a spus el. „Înainte să plec, aș vrea să vizitez ceva în București. Ce recomanzi?”. „Parcul Natural Delta Văcărești”, i-am spus. „Ne vedem mâine dimineață la ora 10 la stația de metrou Tineretului?”

Mergeam în spatele lui pe potecile înguste și bătătorite din deltă. În stânga și-n dreapta noastră erau brațe de stuf de necuprins, înalte cam cu două capete peste noi. Nu ne-am spus prea multe. Probabil el se gândea la drumul spre Sulina, iar eu mă întrebam ce caut cu el acolo. 

Apoi am urcat într-unul din cele trei foișoare declarate de către Societatea Ornitologică Română drept cel mai bun loc de observare a păsărilor. Cel mai bun loc să observi cum seceta a extins stufărișul lăsând în urmă un „deșert verde” care-a sufocat puținele ochiuri de apă răspândite prin parc. Tot atunci m-am întrebat: oare cum ar arăta construcția celui mai bun loc de observare a propriilor gânduri? 

Seara, când ne-am revăzut, am realizat c-am cumpărat aceeași sticlă de vin. „Putem păstra una pentru când mă-ntorc de la Sulina”, spune zâmbind. Un mod ocolit de-a spune că vrea să ne revedem, deși nu era planificat să se-ntoarcă în București. 

Apoi scoate din geantă o pană albă găsită pe jos la Muzeul Satului. Mi-o face cadou. Deschid carnețelul și o încrucișez peste o altă pană albă, găsită de mine pe plaja din Tuzla cu câteva săptămâni înainte; aveau aceeași dimensiune. Penele se pierd în zbor, măsura se face din privire. 

În noaptea aia, am dormit pe jos, la mine în atelier, la distanță egală între geam și ușă. I-am spus că miroase a ceva cald, lemnos, a lemn ars, și am închis ochii. El primul.

De dimineață, m-am dus după el la gara de Nord. Urma să plece la Cernavodă, iar eu voiam să-i returnez pixul pe care l-a uitat la mine. Un pretext să-l mai văd o dată, dar el nu vede mesajul meu la timp. Îl întreb pe controlor dacă a zărit un băiat înalt, cu o bicicletă și multe bagaje. Dă din cap că nu, așa că plec acasă și scriu pe-o bucată de hârtie, cu același pix, numele destinației după 2110 km de-a lungul Dunării. Sulina.

Șase zile mai târziu îl așteptam în gară. M-am ridicat pe vârfuri să-l îmbrățișez. Mirosul de lemn ars era tot acolo și nu era o halucinație olfactivă. Trei zile mai târziu, ne-am trezit din nou pe peronul gării. Moment când mi-am dorit ca unul dintre conductori să ne facă o poză cu aparatul pe film. Eu pe scările trenului, el pe peron. Eu ținând apăsat butonul care ținea ușa automată deschisă și cealaltă mână ancorată în jurul gâtului său. Ar fi fost ultimul cadru din aparatul pe film. Dar n-a fost.

Înainte să plece, am alergat glonț să-i cumpăr o sticlă cu apă. Mai târziu, mi-a trimis un mesaj în care și-a exprimat teama că, dacă nu m-aș fi întors la timp, nu ne-am fi putut lua rămas bun. Iar eu i-am răspuns: „There’s no Sulina without water.”

Am ales să rămân nemișcată când trenul a luat-o din loc. Când o mână pleacă, alta rămâne. Niciodată n-am văzut un tren plecând din stație cu atâta lentoare. Apoi m-am întors acasă în așternuturile răvășite. Corpul ascultă. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Nicoleta Moise

Parteneriat media