Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti: Prioritatea zero pentru Guvernul roman este absorbtia fondurilor europene. Romania ar putea urma exemplu Poloniei
Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Martin Harris, a declarat, duminica, in emisiunea „Dupa 20 de ani” difuzata de Pro TV, ca absorbtia fondurilor europene reprezinta prioritatea zero a Guvernului roman. Ambasadorul britanic a precizat ca astfel ar putea fi finantat si un program de infrastructura, informeaza Mediafax.
„Am remarcat un efort important la Guvern sa ridice rata de absorbtie, dar evident ca aceasta nu este suficienta astazi si consider ca este prioritatea zero pentru Guvernul Romaniei sa faca fata acestei provocari. Este necesar sa fie luate masuri suplimentare pentru a ridica rata de absorbtie si cred ca este o experienta buna in Europa de Est, cea a Poloniei, iar Romania ar putea urma acest exemplu”, a declarat ambasadorul britanic.
Martin Harris a aratat ca fondurile europene reprezinta pentru Romania si un avantaj in privinta cresterii competitivitatii, prin care ar putea fi rezolvata si problema lipsei unei infrastructuri performante.
„Romania are un avantaj specific, o alocatie mare de fonduri europene. Noi nu avem asa ceva in Marea Britanie, dar aceasta alocatie dau un avantaj mare pentru Romania si in privinta competitivitatii. Lipsa de infrastructura este unul dintre dezavantajele Romaniei privind competitivitatea. Un program de infrastructura finantat de UE este si o sursa de locuri de munca, dar si de competivitate si o baza pentru cresterea economiei in viitor”, a declarat ambasadorul Harris.
Alte declaratii ale ambasadorului britanic:
- Despre faptul ca Marea Britanie deţine locul 10 în privinţa investiţiilor străine în România: Eu nu sunt multumit de acest rezultat. Eu cred ca in general Marea Britanie este o economie bazata pe comert si avem o pozitie mai ridicata pe pietele din America si Asia, dar din pacate aici in Europa Centrala si de Est prezenta Marii Britanii nu este suficienta. Pentru mine este o provocare importanta, o prioritate zero sa incurajam relatiile comerciale intre Marea Britaniei si Romania. Eu sunt optimist, am remarcat ca nivelul de exporturi britanice in Romania a crescut cu 22% in anul trecut […] 22% este o rata mai accelerata decat pentru alte tari din UE, e un trend pozitiv, dar trebuie imbunatatit.
- Am remarcat ca in Europa de est proiectele sunt mult mai dependente de imprumuturile din banci decat in Vest, unde folosim mai mult bursele. Sunt 20% luate din bursa si 80% din banci pentru finantare, in Vest este invers. O provocare pentru Romania este cum poate sa foloseasca bursele si mijloacele alternative de finantare.
- Eu cred ca datorita eforturilor care s-au facut Romania este intr-o pozitie mai buna acum decat o tara care nu a urmat un program cu FMI. Pozitia macroeconomica a Romaniei este printre cele mai bune din Europa. Cresterea economica este necesar pentru Europa de astazi si o politica macroeconica mai activa, dar si reforme structurale pentru a da drumul intreprinderilor si locurilor de munca […] Intr-o situatie de incertitudine in Europa, este foarte important pentru investitorii britanici si straini sa aiba acest semn de continuitate si aceasta afirmare ca Romania va continua impreuna cu FMI.