​ANALIZA Industria textila – istorie, probleme si stradanii

Industria textila din Romania trece prin momente dificile, si asta, din cauza lipsei fortei de munca calificate, a masurilor inexistente luate de guvernele Romaniei ce s-au perindat in ultimii 28 de ani si a volatilitatii pietelor internationale, cu precadere pietele din Marea Britanie, Germania si Italia. Firmele din Romania opereaza pe o marja foarte mica de profit, asta si din cauza faptului ca industria se bazeaza foarte mult pe o productie de tip asamblare, unde adaosul comercial nu este foarte mare. Asta in conditiile in care, pana anul trecut, industria textila romaneasca aducea Romaniei cei mai multi bani din exporturi, fiind pe locul al doilea, dupa industria auto.

Asadar, care ar putea fi cauzele problemelor recente ale unei industrii care in mod normal ar avea toate sansele sa prospere intr-o tara ca Romania? Mai jos vom incerca sa facem o analiza a industriei, bazata pe cifre oficiale.

O istorie mareata si o reformare cu chinuri

Inainte de 1990 industria textila era unul dintre principalele motoare ale economiei socialiste; schimbarile tehnologice de la inceputul anilor 90 au pus fabricile existente in acel moment in situatia de a-si reorienta productia spre nise care sa-i asigure supravietuirea si conectarea la tendintele din economia globalizata. Un exemplu: folosirea pe scara larga a fibrelor sintetice a obligat filaturile sa abandoneze vechile tehnologii si sa-si reorienteze productia. Inainte de anii ’90, de pilda, Romania era al cincilea mare exportator mondial de bumbac; astazi, in tara se mai produce doar 2% din cantitatea de odinioara, iar din 86 de filaturi si tesatorii de bumbac, astazi mai functioneaza doar opt. Astfel, in competitia cu marii producatori traditionali de bumbac, Romania a fost obligata sa se orienteze pe ceea ce putea sa produca mai eficient, la costuri competitive pe piata globala.

Disparitia pietelor traditionale de export din perioada comunista, declinul industriei romanesti dupa 1990, proximitatea geografica fata de piata UE si efortul investitional de adaptare tehnologica au orientat industria catre dezvoltarea unei productii axate pe asamblare. Reorientarea a permis recuperarea unui segment important de forta de munca si alinierea la cerintele din piata globala, chiar in conditiile in care ulterior avea sa intervina liberalizarea completa a comertului international si eliminarea oricaror restrictii cantitative (lucru ce s-a produs incepand cu 1 ianuarie 2005 cand a incetat valabilitatea Acordului pentru Textile si Imbracaminte, fapt ce a favorizat importul masiv de confectii din Asia).

In zilele noastre…

Chiar si dupa declinul industriei romanesti de dupa 1990, productia axata pe asamblarea produselor a ramas principala activitate a companiilor toate domeniile industriale, lucru ce a permis supravietuirea industriei, dar nu si dezvoltarea ei. In acest fel, textilele reprezinta industria care contribuie masiv la exporturile Romaniei, fiind al doilea exportator, cu bunuri in valoare de peste 5 miliarde de euro trimise in strainatate in anul 2015.

Exista preconceptia gresita ca in Romania doar companiile din industria textila opereaza acest tip de productie de asamblare (lohn), dar trebuie sa intelegem ca in tara noastra, majoritatea companiilor care contribuie la exporturi sunt axate pe productia de tip asamblare. Fie ca vorbim de industria auto, fie ca vorbim de industria producatoare de diverse tehnologii, sau de industria textila. De fapt, ceea ce lipseste industriei este aportul inovativ, pe de-o parte, si conexiunile directe cu pietele de desfacere care le-ar asigura obtinerea unei valoari adaugate mai mari, pe de alta parte.

Astfel, in conditiile in care peste 70% din activitatile companiilor de confectii este reprezentata de productia asamblatoare, industria se bazeaza pe o competivitate ce tine pe de-o parte, de costul redus al fortei de munca, iar pe de alta parte, de investiile in tehnologie.

Cu alte cuvinte, companiile romanesti de confectii pot supravietui doar daca reusesc sa investeasca in tehnologii de ultima generatie. In caz contrar, pierderea putinelor si fragilelor avantaje competitive descurajeaza investitorii straini si autohtoni si poate duce rapid la pierderea relatiilor comerciale cu principalii operatori care detin piatele de desfacere. Consecintele: probleme financiare si sociale, care accentueaza presiunea pe bugetele si asa impovarate ale unor zone economice din tara noastra.

Daca ne raportam la cifre, situatia este si mai clara. In Romania exista aproximativ 9.700 de societati comerciale, atat cu capital romanesc, cat si cu capital strain, care au ca domeniu de activitate zona textilelor. Aceste companii au peste 250.000 de angajati, majoritatea patronilor arata ca industria ar mai putea absorbi noi angajati, multe locuri de munca fiind vancante in industrie, insa este foarte greu sa gaseasca oameni pregatiti sau dispusi sa urmeze un curs de specializare, care mai apoi sa se angajeze intr-o fabrica de textile.

Dispunerea firmelor de textile vs. somajul in randul femeilor

Industrie cu potential

Cum spuneam, industria textila a supravietuit, in mare parte, datorita reorientarii catre productia de asamblare, cererea venind de marii jucatori de pe pietele din Vest. In competita cu marile firme globalizate brand-urilor romanesti nu aveau cum sa supravietuiasca. Astfel, competitia se da acum pe calitatea asamblarii si pretul competitivitati al acesteia. Romania se bate cu tari din Asia, in care forta de munca este foarte ieftina (salariile lunare nu depasesc de cele mai multe ori 100 de dolari si nici nu exista un salariu minim impus de guverne), iar legislatia privind protectia angajatilor este practic inexistenta dar si cu competitori precum Turcia sau tari din zona bacano-mediteraneana.

In aceste conditii, industria romaneasca de textile si-a redefinit identitatea ca asamblor de prima calitate si a reusit sa devina competitiva si recunoscuta pe pietele externe. Acest lucru a fost posibil cu investitii considerabile dar si cu efortul angajatilor din industrie.

Majoritatea companiilor care apeleaza la forta de munca romaneasca pentru productia de asamblare vin din Marea Britanie, Spania, Germania, Italia sau Franta. Aceste tari detin piata hainelor de masa, dar si productii de tip haute-couture, si sunt principalele tari partenere in productia de asamblare executata in Romania. In cazul acesta, vorbim de o margine de profit mult mai mare.

Practic, grosul cifrei de afaceri, in cazul Italiei, de exemplu, dar si al Germaniei sau Marii Britanii, nu vine din propria productie manufacturiera, ci din segmente de activitate cu valoare adaugata mult mai mare. Tarile in cauza si-au externalizat, de fapt, segmentul care presupune o munca intensiva inspre tarile unde forta de munca este mai convenabila pentru afacerile lor.

Top tari ca numar de companii cu cod CAEN exclusiv in confectii vs. Romania

Top tari cu cele mai mari venituri brute ale companiilor cu cod CAEN exclusiv in confectii vs. Romania

Lipsa fortei de munca specializate, Brexit-ul si migratia

Asociatia Industriei Textile din Romania, care grupeaza peste 180 de firme din industrie, sustine ca o mare problema o reprezinta si lipsa fortei de munca adecvat calificatasau a persoanelor dornice sa se califice la locul de munca. La aceasta se mai adauga si migrarea fortei de munca in strainatate, dar si politica de asistenta sociala sustinuta de guvernele de dupa ’90.

De exemplu, din anul 2004 si pana in prezent, compania Francesca, membra a Asociatiei Industriei Textile din Romania, a angajat 1.734 salariati (apogeu 2004-2005), din care aproximativ 600 (35%) au emigrat in tari precum Spania, Italia sau Germania, arata studii interne ale companiei.

In plus, in urma Brexit-ului, avand in vedere ca majoritatea contractelor pentru fabricile de confectii sunt cu clienti din Marea Britanie, potrivit estimarilor Asociatiei Industriei Textile, doi salariati din trei si-ar putea pierde locul de munca, daca autoritatile nu vor lua nici o masura, iar fabricile din Romania ar putea migra catre Bangladesh, Indonezia sau Turcia. Unul dintre argumentele invocate de patroni pentru sprijin din partea statului este „ponderea insemnata in exportul economiei nationale” si ceea ce Asociatia numeste „dezechilibrul valutar creat de Brexit”.

Scoala profesionala – ruda urata a invatamantului romanesc

In Romania se mai pastreaza ideea preconceputa ca scoala profesionala este pentru copiii cei mai slabi, astfel incat numerosi parinti si elevi percep aceasta profesionalizare timpurie ca fiind rusinoasa. Traseul zbuciumat al invatamantului profesional in perioada postdecembrista a contribuit la aceasta imagine negativa, impactul simtindu-se direct in piata muncii si nu doar pentru industria textila.

Desfiintat in 2003, invatamantul profesional a fost inlocuit cu scoliile de arte si meserii, care se terminau cu Bacalaureat si ofereau acces in invatamantul superior, reprezentand de fapt ruta progresiva a liceului, cu un an mai lunga.

In 2009, scolile de arte si meserii (SAM) au fost si ele desfiintate, printr-o masura a ministrului de la acea data, Ecaterina Andronescu, fiind declarate mai mult sau mai putin inutile. Masura a fost aspru criticata in 2014 de Ministerul Muncii in Strategia nationala pentru protectia si promovarea drepturilor copilului 2014-2020, aratand ca a condus la necontinuarea studiilor a cel putin 10% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a. Desfiintarea SAM le-a luat, de facto, elevilor optiunea de a invata o meserie, iar firmelor sansa de a isi gasi mai usor salariati cu o minima calificare.

Invatamantul profesional a fost reintrodus odata cu anul scolar 2012-2013, de catre Daniel Funeriu (prin Legea Educatiei Nationale 1/2011), si gandit astfel incat scolile profesionale sa se infiinteze in baza unui contract intre o scoala si o companie, la care se realizeaza practica pe toata durata scolarizarii, pentru a raspunde, pe cat posibil, nevoilor pietei muncii.

„Masura din 2011 de reinfiintare a claselor de invatamant profesional, incepand cu clasa a X-a, in cadrul liceelor tehnologice a incercat sa sprijine si sa recredibilizeze aceasta alternativa, insa exista un deficit de incredere din partea elevilor si familiilor acestora pentru invatamantul profesional si tehnic”, se mai arata in aceeasi strategie.

Desi initial durata era de 2 ani (incepand din clasa a X-a), ulterior a fost marita la 3 ani (clasele IX-XI) printr-o masura a Guvernului Ponta. Dupa terminarea celor 3 ani, absolventii pot isi pot continua studiile in invatamantul liceal (reluand clasa a XI-a) si intra in Bacalaureat. (sursa)

Multi parinti prefera insa ruta liceala pentru copii lor fiind constienti ca la finalul clasei a XII-a elevii obtin un certificat de absolvire a liceului, indiferent daca reusesc sau nu sa treaca bacalaureatul, certificat ce atesta o pregatire peste cea obtinuta in urma absolvirii scolii profesionale. Asta chiar daca aceasta atestare este mai degraba formala si potrivit angajatorilor pica deseori testul real de competente cerut pe piata muncii.

Asta inseamna ca, desi oferta scolara si interesul din domeniul privat exista, o parte din locurile puse la dispozitie de scolile profesionale raman neocupate.

Cifre privind educatia profesionala in industria textila

Elevii care aleg ruta profesionala, specializarea Industrie textila si pielarie, sustin un examen la finalul celor 3 ani de studiu in urma caruia pot obtine un certificat de calificare nivel III in cadrul european al calificarilor care le atesta pregatirea. Cateva dintre calificarile cu care elevii pot iesi din scoala profesionala sunt: confectioner produse textile, tricoter confectioner, croitor imbracaminte comanda, marochiner, etc.

Asociatia Industriei Textile din Romania apreciaza ca durata de 3 ani pentru instruirea practica in meseriile de specialitate este prea lunga si descurajeaza chiar potentialii candidati. Exista un curs de calificare si formare profesionala pentru meseria de confectioner asamblor articole din textile, acreditat de Consiliul National de Formare Profesionala, care dureaza circa trei luni, perioada suficienta – spune Asociatia – pentru ca absolventii acestui curs sa poata fi integrati in productie. Reinstituirea unor mecanisme prin care absolventii sa fie determinati sa urmeze profesia pentru o perioada stabilita, in companii de profil, ar imbuntati rata de absorbtie a fortei de munca.

Potrivit unor statistici ale Ministerului Educatiei, in anul scolar 2015-2016, au fost disponibile 3.801 locuri pentru specializarea industrie textila si pielarie, scoala profesionala. Din datele facute publice de Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic (CNDIPT) (sursa), oferta pentru anul scolar 2017-2018 in acest domeniu este reprezentata de 3.020 locuri.

In afara de scoala profesionala, in industrie mai pot ajunge elevi care au urmat aceasta specializare in cadrul unui liceu tehnologic.

In anul scolar 2016-2017 liceele tehnice au pus la dispozitia elevilor 1.932 de locuri pentru specializarea industrie textila si pielarie. Dintre acestea, in urma celor doua sesiuni de admitere, au fost ocupate doar 1.177.

Mai trebuie precizat si faptul ca, in incercarea de a face mai atractiva oferta educationala, multe licee tehnologice organizeaza clase de design vestimentar, astfel incat, la finalul studiilor, elevii vor obtine certificare de tehnician designer vestimentar, si nu de tehnician in industria textila. Practic, vom avea multi designeri vestimentari care vor incerca sa isi faca un nume intr-o industrie fara nume.