ANALIZA Ne ducem in cap. Despre viitorul Romaniei analizand sistemul de pensii

Da, ne ducem în cap, nu glumesc. Scuzați limbajul necolocvial dar am vrut să vă atrag atenția asupra unui aspect despre care nu înțeleg de ce nu vorbim suficient. Nici noi și mai deloc candidații la prezidențiale și politicienii în general.

Am studiat anul acesta împreună cu Victor Giosan (expert afiliat la CRPE) echitatea și sustenabilitatea sistemului de pensii și am sintetizat niște cifre care relevă câteva aspecte de care trebuie să fim conștienți. Totate se sparg în capul sistemului de pensii, toate reformele sau politicile eșuate ale guvernelor post-decembriste aici, la pensii se adună. Mai jos explic cum.

România are resurse interne, structurale, pentru a echilibra sistemul de pensii și pentru a-i asigura sustenabilitate pe temen lung dar până în acest moment niciunul dintre cele nouă guverne din ultimii 10 ani (nu mai calculăm și guvernele pots-comuniste, care au guvernat in condiții de tranziție) nu au fost capabile / nu au avut voință politică să vină cu politici care să influențeze semnificativ sau măcar vizibil factorii structurali sau administrativ majori. Plecăm deci de la premisa că, în lipsa unei tradiții în care guvernele să poată influența factorii structurali (pe care se bazează economie), guvernele viitoare se vor comporta la fel și în următoarea decadă, principala lor misiune fiind să asigure, incremental, echilibrul sistemului de pensii plecând de la viziunea reformei din anul 2010. Să sperăm că vor reuși măcar atât, altfel e dezastru.

Factorii strucuturali au impact direct asupra sustenabilității bugetului (și implicit asupra sistemului de pensii) dar necesită implementarea unor politici/strategii/măsuri concentrate și cu un grad înalt de complexitate ce trebuie planificate, implementate și susținute financiar (bugetate) pe o perioadă lungă de timp. Sunt semnificativi pe termen lung și în corectarea/amelioarea lor stă cheia robusteții sistemului de pensii. O parte dintre ei sunt tratați în Acordul de Parteneriat propus de Comisia Europeană Romaniei pentru perioada de programare 2014 – 2020 și sunt previzionate fonduri structurale și de coeziune care să susțină politicile publice aferente. Pe baza experienței exercițiului financiar 2007-2014 (în care România a beneficiat de importante fonduri europene) am văzut că nu am reușit să ne ameliorăm semnificativ indicatorii macro-structurali.

Mai jos principalii facturi structurali cu impact asupra sistemului de pensii:

Ocuparea populației

În Acordul de Parteneriat, coreleat cu obiectivele Romaniei în cadrul strategiei Europa 2020, există o ţintă care afectează domeniul reformei sistemului de pensii. Astfel, „70 % din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani să fie angajată”. La sfărșitul anului 2013 doar 63,9% din populația din intervalul de vârstă menționată este ocupată, conform INS. Pentru atingerea țintei de 70% este nevoie de un set de politici publice complexe care să se întindă pe mai mulți ani.

În lipsa unor măsuri structurale (dincolo de posibilitățile individuale ale Ministerului Muncii) care să implice măsuri de activare a populației non-active (inclusiv din mediul rural) și care să se resimtă la nivelul mediului de afaceri (și să depășească schimbări în domeniul legislației muncii) România nu-și va atinge ținta de 70% populație ocupată.

Evoluția indicatorului rată de ocupare 20-64 de ani (%) a arătat o ușoară involuție urmată de o ușoară creștere începând cu anul 2010, ceea ce relevă faptul că Guvernel trebuie să facă mai mult pentru a crește ocuparea. Altfel, prognoza oferită de Comisia Națională de Prognoză, va rămâne un simplu pronostic.

Sursa: Comisia Națională de Prognoză

Sursa: Eurostat

Conform INS, un fapt îngrijorător (și cu impact puternic asupre sistemului de pensii pe termen mediu) este acela că doar aproximativ 20% din actuala cohortă de 25-34 de ani activă, având contract de muncă.

Demografie

În acest moment sporul natural este negativ iar acest trend se va menține și în viitor în lipsa unor politici demografice eficiente. Din păcate politicile demografice (pron natalitate) dau rezultate în timp iar efectele unor decizii luate azi produc efecte în piața muncii în circa 25 de ani. În același timp acestea au implicații bugetare semnificative (este nevoie de investiții majore în sectoarele de îngrijire și educație) și nu pare realist ca bugetul României, în forma în care se prezintă astăzi, să poată susține astfel de politici pe o perioadă semnificativă, asfel încât să producă rezultate. Pe termen mediu situația se anunță dramatică, INS estimând o scădere a populației României spre cifra de 13 milioane la nivelul anului 2060.

Îmbătânirea populației

Îmbătranirea populatiei va crește presiuniea asupra bugetului de stat pe termen lung. Conform unui studiu realizat de către BCR în anul 2013. Unul din șapte romani are in prezent peste 65 de ani si, in lipsa unei imbunatatiri a natalitatii, in 2030 un roman din cinci va avea peste 65 de ani urmand ca in 2060 raportul sa ajunga unu la trei. Evolutia atipica a numarului de nasteri de după 1970 va amplifica presiunea asupra sistemului public pensii in jurul anului 2035. O prima consecinta economica a imbatranirii si reducerii populatiei totale este scaderea PIB-ului potential, prin diminuarea contributiei fortei de munca dar si a capitalului in conditiile afectarii economisirii interne. Anul 2013 a fost primul an din istoria României în care numărul populației de peste 65 de ani a depășit populația de sub 15 ani și am intrat oficial în declin democrafic.

În acest context Guvernul pregătește o strategie privind îmbătrânirea activă (strategie care întârzie să apară). Îmbătrânirea activă se referă la contribuţia adusă de persoanele în vârstă societăţii, atât prin participarea pe piaţa muncii, cât şi prin intermediul activităţilor de voluntariat şi al implicării în viaţa propriei familii şi comunităţi.

Migraţia forţei de muncă

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana şi, implicit, dobandirea de către români a dreptului la libera circulaţie şi rezidenţă au provocat o migraţie a forţei de muncă autohtone către pieţele altor state membre, fapt ce a condus la apariţia unor deficite în unele domenii de activitate. În ianuarie 2014 toate Statele Membre au înlăturat restricţiile de muncă pentru cetăţenii români iar fenomenul de drenare a forţei de muncă va continua. Migranții sunt de regula persoanele cele mai active, având o vârsta cuprinsă în intervalul 20-45 de ani, și reprezintă o pierdere netă pentru România. Ultimile date culese de către INS confirmă tendința de a se stabiliza în țările de destinație și de a-și integra copii (din țară sau născuți acolo) în sistemele de educație din străinătate.

În ultimii ani România şi-a păstrat, în mare măsură, caracterul de stat de tranzit, nefiind, în mod semnificativ o țară căutată de lucrători din alte state. Din acest motiv România nu are o politică clar conturată privind imigrația.

Productivitatea muncii

Decidenții și experții în sisteme de pensii își pun astăzi speranța înefectul de cohortă: variații de comportament (inclusiv pe piața muncii) între generații diferite, care au împărtășit experiențe intrageneraționale comune, dar diferite față de ale altor generații.Practic, se asteaptă de la generația tânără să fie mai productivă decât cea vârstnică. Nu neapărat să muncească mai mult, dar să fie mai productivă: cohortele noastre sunt diferite de cohortele părinților noștri. Proactivitatea este astăzi mai mare, iar generațiiile active de astăzi trebuie să rămână în activitate mai mult timp. Pentru ca generațiile viitoare să fie mai productive este nevoie de reforme structurale deosebit de complexe începând cu sectorul educațional și terminând cu sectorul de afaceri.

Reducerea muncii la negru

Acest aspect se regăsește și în recomandările de țară făcute de către Comisia Europeană României dar a fost și continuă să fie o nucă tare pentru toate guvernele. Chiar dacă are o influență directă asupra finanțării sistemului de pensii, acesta nu este un factor ușor controlabil, necesitând politici complexe implementate de către agențiile Guvernului. Extinderea bazei fiscale este prin asigurarea unui tratament fiscal uniform și eliminarea breșelor fiscale contribuie nu numai la obținerea de resurse suplimentare, ci și la consolidarea percepției publice asupra echității sistemului. Extinderea bazei fiscale este o condiție obligatorie pentru orice fel de discuție de reducere a cotelor de CAS – la fel și creșterea colectării care s-a redus în ultimii ani de la 76% în 2008 la 60% în 2013;

Îmbunătățirea colectării

Acesta este factorul cu cea mai directă influență și cu cel mai mare potențial impact asupra sistemului de pensii. Motivul pentru care nu se regăsește în lista de factori care să competeze opțiunea propusă de către noi este acela că de ani buni Romania are cea mai mică pondere în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale) și nici un guvern nu a reușit să îmbunătățească semnificat colectarea, țara noastră situându-se mereu cu multe puncte procentuale sub nivelul UE. Sistemul de taxe şi impozite in Romania este caracterizat de o colectare slabă a acestora, cu o administrare ineficientă, o bază de impozitare relativ redusă, şi o evaziune fiscală ridicată, ocupând la capitolul plata taxelor locul 184 în lume conform raportului Doing Business al Băncii Mondiale.

Citestwe intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro