Anii 80 revin în forță. Un ghid muzical pentru cel mai iubit deceniu din pop culture​

​Anii 80 au revenit în interesul publicului general. Fie că vorbim despre modă, filme, seriale, muzică sau jocuri video, nostalgia e în floare. A trecut suficient timp, e momentul să jelim după vremurile alea. Toată industria de divertisment copiază trendurile din deceniul respectiv într-un mod mai mult sau mai puțin evident. Nu orice poate fi copiat. Unele lucruri merită trăite în original. Spre exemplu, muzica, unul dintre domeniile artistice care s-a bucurat de o expansiune creativă impresionantă pe atunci. De aceea am făcut o listă cu albumele care au influențat cel mai mult anii 80.

Cyberpunk 2077 a fost cel mai anticipat joc video care a apărut anul trecut. Și cel mai înjurat, dar asta e o altă poveste. Gamerii erau atât de nerăbdători să-l încerce și datorită esteticii jocului, care împrumută multe elemente din futurismul anilor 80.

Toată povestea se trage din „cyberpunk”, un gen de literatură science-fiction, în care omul nu se împacă prea bine cu tehnologia. Cam asta a fost și povestea jocului video. O sesiune de gaming „Cyberpunk 2077” pe o consolă nepotrivită amintește de o distopie.

Al doilea film din franciza „Wonder Woman”, „Wonder Woman 1984”, a avut un buget total de 200 de milioane de dolari, o sumă uriașă, chiar și pentru un lungmetraj cu super eroi. Din cauza pandemiei de coronavirus, încasările nu s-au ridicat la nivelul investiției.

A fost un eșec la box-office, dar s-a bucurat de o popularitate decentă pe platformele de streaming. Mulți critici au dat de toți pereții cu el. Singurul lucru pozitiv a fost că acțiunea se desfășoară în anii 80. Asta i-a mulțumit pe toți.

The Weeknd a lansat albumul „After Hours”, apreciat în unanimitate de fani și de critici, și cu toate că nu a fost nominalizat la premiile Grammy, ceea ce a dat naștere la un scandal uriaș în Statele Unite ale Americii, materialul l-a ajutat pe canadian să cânte la Halftime Show de la Superbowl.

Dua Lipa, una dintre cele mai mari artiste pop, a scos un album puternic influențat de muzica disco și synth-pop din anii 80.

Există un interes renăscut pentru anii 80, cel puțin în domeniul divertismentului. De aceea e bine să ne uităm în urmă la deceniul respectiv. Și cel mai bun mod prin care putem înțelege zeitgeistul e prin muzică. Albumele din lista asta au influențat cel mai mult direcția artistică din anii 80. Nu e o listă cu cele mai bune albume, acolo e altă poveste, dar indiferent de preferințele personale, trebuie să asculți tot ce e aici:

Prince – Purple Rain

Există un album, o piesă, un turneu și un lungmetraj cu numele „Purple Rain”. Prince a fost obsedat de conceptul ăsta de „ploaie violetă”, un fenomen meteorologic care se întâmplă doar în capul artistului, atunci când plouă cu sânge.

A fost lansat într-o perioadă deosebit de fructuoasă pentru el. Între 1980 și 1989 a scos un album în fiecare an, mai puțin în 1983, când a luat o pauză înainte de „Purple Rain”. A fost decizia corectă. Dintre toate cele lansate în intervalul respectiv, titluri uriașe ca „1999”, „Parade” sau „Sign O The Times”, „Purple Rain” rămâne cel mai bun.

Michael Jackson – Thriller

Michael Jackson, rivalul lui Prince, a scos doar două materiale în anii 80, deci nu a fost cel mai prolific artist, dar când vorbim despre „Thriller” și „Bad”, activitatea redusă nu e o rușine. Dintre acestea două, „Thriller” a avut un impact mult mai mare. Unul care s-a simțit și după finalul deceniului.

E cel mai bine vândut album din toate timpurile, ceea ce nu spune multe, „Bat Out of Hell” de la Meat Loaf e pe trei, dar ăsta chiar e bun. Găsești toate hit-urile pe el: „Billie Jean”, „Beat It” sau „Thriller”.

Videoclipul piesei care dă numele albumului a revoluționat întreaga industrie. A fost regizat de John Landis, cunoscut pentru „An American Werewolf in London”, „Trading Places” sau „Coming To America”, și e cel mai cunoscut videoclip din toate timpurile.

Metallica – Master of Puppets

În timp ce toată America era obsedată de hair metal-ul din Los Angeles, vecinii lor din San Francisco s-au pus pe treabă și au dat naștere unui gen în antiteză cu mesajele din „Orașul Îngerilor”.

Hair Metal-ul era despre petreceri, femei și cum să-ți spargi cabina cu șapte feluri de alcool. Thrash Metal-ul era tot despre cum să-ți spargi cabina, dar în adevăratul sens al cuvântului. Trupele astea îți spuneau să dai cu capul de scenă.

Piesa care dă numele albumului rămâne una dintre cele mai bune piese de metal din toate timpurile, dar tot materialul e excelent. Din păcate, spre finalul deceniului, publicul mainstream s-a întors la petreceri și femei, când a apărut pe piață „Appetite for Destruction”, dar Guns and Roses e mai mult o trupă de anii 90.

Bruce Springsteen – Born In The USA

Poate că nu e cel mai bun album de la „The Boss”, dar e cel mai cunoscut. O colecție de piese despre problemele clasei muncitoare. Chestii simple, probleme universale, cu care poate relaționa orice „average Joe”. Cu asta s-a ocupat Bruce Springsteen.

E probabil singurul artist care a știut întotdeauna să combine tristețea cu fericirea și din astea două să iasă foarte multă speranță. Artiștii de obicei se axează doar pe una. E incredibil de greu să găsești un echilibru între cele două sentimente fără să nu cazi într-o extremă de melancolie sau entuziasm. Sentimentul de speranță îi definește muzica. Deci se potrivește și în prezent.

Erik B. And Rakim – Paid in Full

N.W.A. – Straight Outta Compton, 1988, a influențat probabil mai mulți artiști. Dar când vorbim despre sunetul hip-hop-ului din anii 80, atunci „Paid in Full” câștigă detașat. „Straight Outta Compton” sună foarte old school, foarte „golden age of hip-hop”, foarte „Paid in Full”, în comparație cu G-Funk-ul care definește gangsta rap-ul.

Ideea e că nu existau mai multe stiluri de producție în anii 80. Majoritatea rap-ului era făcut prin sample-uri și un DJ care freca o placă. Hip-hop-ul va trece peste rock și pop în deceniile următoare. Până atunci trebuie să ne întoarcem la pop, cel mai cunoscut stil. Regele a fost Michael Jackson, dar să nu uităm de regină:

Madonna – True Blue

Primele patru albume, alea care au ieșit în anii 80, sunt cele mai bune din discografia ei. Pe atunci ea dădea tonul în pop. Din păcate, mai apoi s-a modelat după alte stiluri și influențe. A copiat în draci, asta vreau să zic, dar aici era originală. Și destul de controversată.

Nimic nu era tabu pentru Madonna. Niciodată nu a fost. Probabil ăsta e și motivul pentru care toată cariera ei post-anii 80 a fost mai mult o listă lungă de evenimente și prea puține piese cu substanță. Dar albumele astea merită toată atenția.

Sade – Diamond Life

„Diamond Life” e albumul care a dat naștere unei legende. Sade e o mitologie întreagă, nu neapărat datorită muzicii. Se știu puține lucruri despre ea, e foarte retrasă, nu prea dă interviuri. Îi place să spună ce are de zis în piese. Mai ales despre iubire, care e ideea de bază pe „Diamond Life”.

O temă la care s-a întors pe tot parcursul carierei ei. Iese din ascunzătoare doar ca să ne reamintească faptul că iubirea e oarbă, reală, frumoasă, dureroasă, esențială și eternă.

The Smiths – The Queen Is Dead

Toate trupele și toți artiștii despre care am vorbit până acum au scos muzică și după anii 80. The Smiths e excepția. Cariera lor a durat din 1982 până în 1987. Ăștia au trăit și au murit în deceniul respectiv. Într-un fel e cea mai autentică trupă din lista asta.

Dacă ne uităm așa la problemă, înseamnă că lucrurile au fost grele pe atunci, pentru că The Smiths e una dintre cele mai deprimante trupe din istoria muzicii. „The Queen is Dead” a influențat și o groază de trupe de rock alternativ din Marea Britanie și nu numai.