Aplicarea de penalități pentru neexecutarea obligației de a face sau de a nu face, în practica instanțelor civile
Prezentul articol își propune să puncteze câteva aspecte desprinse din practica instanțelor civile, în materia aplicării de penalități debitorului, pentru neexecutarea unei obligații de a face sau de a nu face.
A. Când pot fi solicitate penalități pentru neexecutare?
De regulă, dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, creditorul poate fi autorizat de instanţa de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părţilor, să o îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului (art. 904 Cod procedură civilă). De asemenea, când titlul executoriu cuprinde o obligație de a nu face neexecutată de către debitor, creditorul poate cere instanței de executare să fie autorizat, prin încheiere executorie dată cu citarea părților, să desființeze el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de debitor împotriva obligației de a nu face (art. 905 Cod procedură civilă).
Există însă anumite obligații de a face sau de a nu face care pot fi executate doar de către debitor, caz în care acesta poate fi doar constrâns la îndeplinirea obligațiilor respective, prin aplicarea unor penalități de către instanța de executare (art. 906 Cod procedură civilă).
B. Care este valoarea penalităților?
Valoarea penalităților de întârziere poate fi între 100 și 1000 de lei pe zi de întârziere, dacă obligația nu este evaluabilă în bani, sau între 0,1% şi 1% pe zi de întârziere din valoarea obiectului obligaţiei, dacă obligația este evaluabilă în bani.
C. Pentru ce perioadă se pot solicita penalitățile?
Pentru obținerea acestor penalități de întârziere de către creditor, este necesară fixarea de către instanța de judecată a sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere, după trecerea a câte unui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.
Este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalităţi și pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni, astfel cum s-a statuat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 37/2023 pronunțată de I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[1].
D. Cum se calculează taxa judiciară de timbru?
Potrivit O.U.G. nr. 80/2013[2], taxele judiciare de timbru se stabilesc în mod diferenţiat, după cum obiectul cererii de chemare în judecată este sau nu evaluabil în bani.
În ceea ce privește timbrarea cererii de fixare de către instanța de judecată a sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere pentru neexecutarea unei obligații de a face sau de a nu face, conform art. 906 Cod procedură civilă, în practica instanțelor judecătorești s-au conturat opinii divergente.
Astfel, anumite instanțe au apreciat că pentru o astfel de cerere, taxa judiciară de timbru ar trebui să fie suma fixă de 20 lei, conform art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. Un argument în susținerea acestei opinii este faptul că cererea inițială de obligare a debitorului la plata de penalități pe zi de întârziere se timbrează cu suma fixă de 20 lei, conform art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 (în acest sens, rezumatul Întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al curţilor de apel găzduite de Curtea de Apel Bacău în 23-24 iunie 2016).
Alte instanțe de judecată au apreciat că în cazul cererii de fixare penalități, taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea sumei definitive, conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013. Un argument în susținerea acestei din urmă opinii este acela că legea nu reglementează în mod specific timbrajul în cazul cererii de stabilire a penalităților definitive, fiind astfel aplicabil dreptul comun în materie de timbraj.
În opinia noastră, taxa judiciară de timbru ar trebui să fie suma fixă de 20 lei, cu atât mai mult cu cât, astfel cum vom vedea în continuare, cererea de stabilire a penalităților definitive introdusă de creditor va fi respinsă dacă debitorul își execută obligația în timpul procesului, scopul demersului judiciar fiind acela de constrângere a debitorului la executare, iar nu de obținere a unei sume de bani.
E. Ce se întâmplă dacă debitorul își execută obligația pe parcursul procesului?
În ipoteza în care debitorul a executat obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii de fixare a sumei definitive, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, astfel cum s-a statuat cu caracter obligatoriu prin Decizia nr. 30/2023 pronunțată de I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept[3].
Cum rolul penalităţilor este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri. O abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii (Decizia I.C.C.J. nr. 30/2023).
F. Poate fi totuși obligat debitorul la plata cheltuielilor de judecată?
Regula consacrată de dreptul procesual civil este că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 Cod procedură civilă).
În cazul în care debitorul și-a executat obligația prevăzută în titlul executoriu până la soluţionarea cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, se pune problema dacă acesta mai poate fi obligat la cheltuieli de judecată.
În primul rând, pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere (art. 454 Cod procedură civilă). În principiu, această excepție nu este incidentă, chiar dacă executarea are loc până la primul termen de judecată, deoarece în ipoteza cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, debitorul a fost anterior obligat la plata de penalități pe zi de întârziere printr-o încheiere definitivă prealabilă, așadar se află în întârziere.
În al doilea rând, respingerea acţiunii de stabilire a sumei definitive cu titlu de penalități pentru considerentul că debitorul și-a executat obligația pe parcurs (în lumina Deciziei I.C.C.J. nr. 30/2023) nu înlătură în mod necesar obligaţia pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, se poate interpreta că executarea obligației de către debitor pe parcursul procedurii, până la soluţionarea cererii de fixare a sumei definitive cu titlu de penalități, reprezintă o recunoaștere a pretențiilor creditorului.
În al treilea rând, acordarea de penalităţi nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului, în condiţiile art. 892 sau ale dreptului comun [art. 906 alin.(7) Cod procedură civilă]. Cheltuielile de judecată ocazionate de introducerea și susținerea cererii pentru fixarea sumei definitive cu titlu de penalități reprezintă în sine un prejudiciu cauzat de executarea cu întârziere a obligației de către debitor, prejudiciu pe care acesta din urmă este dator să îl repare.
Având în vedere cele de mai sus, în practica instanțelor de judecată s-au pronunțat soluții de admitere a capătului accesoriu de acordare a cheltuielilor de judecată către creditor, chiar în condițiile în care capătul principal de cerere privind fixarea sumei definitive cu titlu de penalități a fost respins în lumina Deciziei I.C.C.J. nr. 30/2023, întrucât debitorul și-a executat obligația până la soluționarea cererii.
Un articol semnat de Laura Mihalache, Senior Partner (lmihalache@stoica-asociatii.ro) și de Marius Chelaru, Managing Associate (mchelaru@stoica-asociatii.ro) – STOICA & ASOCIAȚII
[1] Decizia nr. 37/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul București – secția a IV-a civilă în dosarul nr. 28.297/302/2021, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în M.Of. Partea I nr. 660 din 19 iulie 2023.
[2] Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în M.Of. Partea I nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare.
[3] Decizia nr. 30/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj – secția I civilă în dosarele nr. 1627/318/2022 și nr. 308/318/2022 în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în M.Of. Partea I nr. 418 din 16 mai 2023.