Armele cu care Iranul ameninţă Israelul

Cerul nopții s-a luminat sâmbătă spre duminică în Orientul Mijlociu, când sute de drone și rachete iraniene au fost trase asupra Israelului.

Armata israeliană a reușit să „dejoace” atacul, interceptând 99% din proiectilele lansate, scrie ABC.es. Niciuna dintre dronele și rachetele de croazieră lansate împotriva Israelului nu a intrat pe teritoriul său, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Daniel Hagari, iar „doar câteva” rachete balistice au ajuns în Israel.

Rachetele sunt o parte importantă din arsenalul de care dispune Teheranul, care acumulează cea mai mare cantitate din regiune, potrivit Biroului Directorului de Informații Naționale al Statelor Unite. Se estimează că iranienii deţin peste 3.000 de rachete, iar acestea sunt câteva dintre detaliile care se cunosc despre arsenalul lor.

Rachete cu o rază de acțiune de 1.400 de kilometri care poartă numele comandantului Qasem Soleimani, care a fost ucis la Bagdad

Institutul de presă semi-oficial iranian ISNA a publicat săptămâna aceasta un grafic care arată nouă rachete iraniene despre care a spus că ar putea lovi Israelul. Printre acestea s-au numărat Sejil, capabilă să zboare cu peste 17.000 de kilometri pe oră și cu o rază de acțiune de 2.500 de kilometri, Kheibar cu o rază de acțiune de 2.000 de kilometri și Haj Qasem, care are o rază de acțiune de 1.400 de kilometri și poartă numele comandantului Forței Quds Qasem Soleimani, care a fost ucis la Bagdad într-un atac american cu dronă, în urmă cu patru ani.

Iranul, care este un mare producător de drone, a declarat, în august, că a construit una numită Mohajer 10, cu o rază de acţiune de 2.000 km și capabilă să zboare până la 24 de ore cu o sarcină utilă de până la 300 de kilograme. Iar anunțul cu privire la noul dispozitiv a venit însoțit de un banner care a putut fi văzut zburând deasupra centralei nucleare Dimona, în sudul Israelului, cu cuvintele „fiți gata să călătoriți în epoca de piatră” scrise în farsi și ebraică.

În iunie anul trecut, Teheranul a dezvăluit ceea ce a descris ca fiind prima sa rachetă balistică hipersonică

În iunie anul trecut, Teheranul a dezvăluit ceea ce a descris ca fiind prima sa rachetă balistică hipersonică, capabilă să zboare de cel puțin cinci ori mai repede decât viteza sunetului și într-o traiectorie complexă, făcând-o dificil de interceptat.

Asociația pentru Controlul Armelor, o organizație neguvernamentală cu sediul la Washington, spune că programul de rachete al Iranului se bazează în mare parte pe proiecte nord-coreene și rusești și a beneficiat de asistență chineză. Rachetele balistice iraniene cu rază scurtă și medie de acțiune includ Shahab 1, cu o rază de acțiune estimată la 300 de kilometri; Zolfaghar, cu 700 de kilometri; Shahab 3, cu 1.000 km, și Emad 1, o rachetă în curs de dezvoltare cu rază de acţiune de până la 2.000 km.

De asemenea, Iranul are rachete de croazieră, cum ar fi Kh-55, o armă nucleară lansată în aer, cu o rază de acțiune de până la 3.000 km, și racheta antinavă avansată Khalid Farzh, cu aproximativ 300 km, capabilă să transporte un focos de până la o tonă.

Garda Revoluționară a Iranului a folosit rachetele în ianuarie, când a spus că au atacat cartierul general al spionajului Israelului din regiunea semi-autonomă Kurdistanul irakian și a spus că au tras asupra militanților Statului Islamic din Siria. Iranul a anunțat şi lansarea de rachete împotriva a două baze ale unui grup militant Baloch din Pakistanul vecin.

În 2019, instalațiile petroliere ale Arabiei Saudite au fost atacate cu drone și rachete.

Iranul a fost apoi acuzat că se află în spatele agresiunii, deși Teheranul a negat acuzațiile. Câteva luni mai târziu, în 2020, Iranul a lansat atacuri cu rachete împotriva forțelor conduse de SUA în Irak, inclusiv baza aeriană Al Asad, ca răzbunare pentru o lovitură cu dronă americană asupra comandantului iranian Soleimani, a cărui asasinare a stârnit temeri de un conflict mai larg în Orientul Mijlociu.

Pe lângă agresiunea directă, Statele Unite acuză Iranul că i-a înarmat pe rebelii Houthi din Yemen, care au tras asupra navelor din Marea Roșie și asupra Israelului în timpul războiului din Gaza, într-o campanie despre care spun că are ca scop sprijinirea palestinienilor. Cu toate acestea, Teheranul neagă că i-a înarmat pe Houthi.

În mod similar, liderul grupului libanez Hezbollah, susținut de Iran, a spus că grupul are capacitatea în Liban de a transforma mii de rachete în rachete de precizie și de a produce drone cu cooperarea „experților din Republica Islamică Iran”.

Iranul a transferat în Siria rachete ghidate cu precizie pentru a sprijini lupta președintelui Bashar al Assad împotriva insurgenților

Iranul a transferat în Siria rachete ghidate cu precizie pentru a sprijini lupta președintelui Bashar al Assad împotriva insurgenților, potrivit oficialilor de informații israelieni și occidentali. Și și-a mutat o parte din capacitatea de producție în complexe subterane din Siria, unde armata lui Assad și alte forțe pro-iraniene au învățat să-și construiască propriile rachete, spun aceleași surse.

Sistemul israelian de apărare aeriană, cunoscut sub numele de Domul de Fier, a interceptat mii de rachete de la lansarea sa în 2011, oferind o protecție importantă în perioadele de conflict. A fost dezvoltat inițial de Israel singur după războiul din Liban din 2006, dar mai târziu Statele Unite s-au alăturat proiectului, oferind expertiză în apărare și sprijin financiar de miliarde de dolari. Sistemul are o rată de interceptare de aproximativ 90%, potrivit companiei militare israeliene Rafael, care a participat la proiectarea acestuia.

Domul de Fier (Iron Dome) este proiectat pentru a doborî rachete cu o rază de acțiune de până la 70 de kilometri. Fiecare dintre bateriile sale este alcătuită din trei părți principale: un sistem de detectare a radarului, un computer care calculează traiectoria rachetei care sosește și un lansator care trage interceptori, dacă racheta este capabilă să lovească o zonă construită sau strategică. În plus, Israelul are și alte sisteme de apărare antirachetă, precum Arrow, care acționează împotriva rachetelor balistice – și pe care Germania le-a achiziționat pentru apărarea nucleară – și sistemul David’s Sling, al cărui obiectiv este contracararea atacurilor cu rachete sau rachete cu rază medie de acțiune pe care le-au vândut recent finlandezilor.

Producția fiecărui interceptor Iron Dome costă între 37.500 și 46.900 de euro, potrivit Centrului de Studii Strategice și Internaționale, cu sediul la Washington. Institutul respectiv estimează că fabricarea unui sistem complet, cu radar, computer și trei sau patru lansatoare – fiecare dintre ele, cu până la 20 de interceptoare – costă în jur de 100 de milioane de dolari. Israelul are 10 astfel de sisteme, conform grupului american de aeronautică și apărare RTX, care este implicat în construcția „Domului de Fier”. Potrivit altor estimări, cifra ar putea fi puțin mai mare.

Pentru a respinge cel mai recent atac iranian, au fost folosite avioane de luptă F-35 ale Forțelor Aeriene Israeliene, care au interceptat dronele în afara teritoriului țării. De asemenea, americanii au doborât circa 70 de vehicule aeriene fără pilot, interceptări la care au participat și nave britanice sosite din Cipru.

Material realizat cu sprijinul Rador Radio România