Atit pretindem, atit avem

In democratiile cu adevarat functionale, dezbaterea publica aminteste jocul de sah.

Doi competitori – fortele de dreapta si de stinga – fac deschideri si mutari alternative cu scopul de a captura regele adversarului (adica „inima“ electoratului care participa la desfasurarea partidei). Ca orice activitate bazata pe reguli clare si scheme tactice, sahul ramine un sport nespectaculos.

Dar e preferabil barbutului, mai ales cind miza nu vizeaza inclestarea dintre Gigi si Fane, ci soarta unor optiuni de importanta generala. Nu vreau sa spun ca barbutul din Romania e interlop si lipsit de fior. In fond, „zarurile au fost aruncate“ de-a lungul multor epoci, de la eroii homerici si spusa cezarica pina la inventarul de jocuri medievale datorat lui Rabelais. Nu barbutul e de vina, ci faptul ca practicantii sai din arena romaneasca joaca la noroc in loc sa procedeze rational.

Daca aveti curiozitatea de a face lista subiectelor introduse in discutie publica pe durata lui 2007, veti observa ca nu prea aveti ce stringe laolalta.

Sigur, pe linga materialul de telenovela curenta, presa a comunicat si mesaje de interes obstesc: sanatatea, educatia, modificarea sistemului de vot, reforma pensiilor, agricultura, apararea, consolidarea integrarii europene sau tendintele majore din sfera internationala n-au lipsit. Din pacate insa, aceste subiecte se vad prin telescopul colectiv ca niste stele cazatoare.

Nu devin santiere civice. Functioneaza ca simple citate decorative, menite sa afirme retoric preocuparea liderilor pentru destinul national. Nu e deci surprinzator ca implicarea mimata a politicienilor atrage dupa sine dezinteresul fata de alegeri.

Ar fi oarecum exagerat sa sustinem ca stagnarea in vechile tipare decurge exclusiv din superficialitatea conducatorilor nostri vremelnici. Sustin ca si noi – cetatenii care nu facem politica activa – purtam o anumita responsabilitate neasumata. Pe de o parte, am preluat din comunism bascalia marunta si contestatia discreta, de apartament.

Ni se pare normal sa persiflam discursurile oficiale, banuite mereu de rea intentie duplicitara. Nu credem ce ni se spune si nu spunem ceea ce credem de fapt. Pe de alta parte, intelegem libertatea doar ca pe un prilej de zgomot si furie. E mai „reusita“ o emisiune bazata pe dueluri verbale sau derapaje paranoice decit una cu agenda consistenta.

Un talk-show e mai prizat daca locul substantei e ocupat cu vorbe de duh si mitocanii apasate. Desi ar trebui sa ne spunem: iata, votul meu influenteaza realizarea acelui proiect de societate care-mi poate concretiza cel mai bine asteptarile, urmarim totul ca pe un spectacol de circ. Dexteritate sterila, jonglerii si invirtire in gol: atit pretindem, atit avem.

Ne lipseste asadar cultura comunitatii si a contractului politic: te votez pentru un program pe care l-am inteles, pentru ca l-am schitat impreuna, prin ONG-uri, dezbateri media sau contacte directe. Nu te mai votez, daca programul esueaza. In viata cetatii ar trebui sa jucam sah, nu barbut. Macar de acum inainte.

Cotidianul