Numărul copiilor diagnosticați cu tulburare de spectru autist este în creștere, pe fondul extinderii screeningului și al unei monitorizări mai atente a dezvoltării încă din primii ani de viață. În același timp, statisticile arată constant că băieții primesc acest diagnostic de câteva ori mai frecvent decât fetele. Legătura dintre cele două realități nu este întâmplătoare: modul în care sunt definite și căutate semnele autismului influențează atât câți copii ajung să fie diagnosticați, cât și de ce băieții apar mai frecvent în statistici.
În ultimele decenii, tulburarea de spectru autist (TSA) a devenit tot mai vizibilă în sănătatea copilului, cu rate de diagnostic în creștere în multe țări, inclusiv în România. Această creștere nu semnifică neapărat o „epidemie” de autism, ci mai degrabă un sistem de sănătate și educație mai atent la semnele timpurii de dezvoltare atipică și mai bine structurat în direcția intervenției precoce.
De ce tot mai mulți copii sunt identificați ca fiind autiști?
Dincolo de creșterea conștientizării în rândul familiilor și de extinderea screeningului pediatric, o parte din majorarea numărului de diagnostice poate fi explicată și prin modificările criteriilor de diagnostic. În ultimele două decenii, definiția tulburării de spectru autist a fost lărgită, iar subtipuri care anterior erau diagnosticate separat – cum ar fi sindromul Asperger sau tulburarea pervazivă de dezvoltare nespecificată – au fost integrate într-un singur spectru.
De asemenea, cercetătorii vorbesc despre fenomenul de „diagnostic substitution”, adică situația în care copii care în trecut ar fi primit alte etichete (de exemplu, întârziere globală de dezvoltare sau anumite tulburări de comunicare) sunt astăzi încadrați în spectrul autist, pe baza unor criterii mai bine definite.
Este important de precizat că dizabilitatea de învățare în sine nu a fost „inclusă” în spectru, dar suprapunerile dintre dificultățile de limbaj, comunicare și funcționare socială au dus la reevaluarea unor cazuri care, în trecut, primeau alte diagnostice. Această recalibrare a criteriilor contribuie la creșterea aparentă a prevalenței, fără a însemna neapărat că incidența biologică a autismului a crescut în aceeași măsură.
Datele oficiale ale Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (SUA) estimează că aproximativ 1 din 31 de copii de 8 ani a fost identificat cu autism în 2022 – o creștere față de 1 la 36 în 2020. În aceeași raportare, autismul este raportat ca fiind de peste 3,4 ori mai frecvent la băieți decât la fete. În medie, 1 din 27 băieți este diagnosticat comparativ cu 1 din 116 fete.
De ce sunt diagnosticați mai mulți băieți decât fete?
Există mai multe explicații pentru această discrepanță. O parte din diferență ține de modul în care semnele autismului se manifestă la fiecare gen. Băieții tind să afișeze comportamente specifice autismului – cum ar fi repetarea unor acțiuni, interese foarte focalizate sau dificultăți evidente în comunicarea socială – într-o manieră mai vizibilă și mai ușor recunoscută de părinți și profesioniști.
În contrast, fetele pot manifesta caracteristici autismului într-un mod mai subtil sau mai puțin stereotip. De exemplu, pot avea interese intense care par social acceptabile pentru vârsta lor și pot învăța să imite comportamentele colegilor, astfel încât dificultățile de interacțiune să fie mai puțin evidente la prima vedere. Această capacitate de adaptare socială poate face ca semnele să fie observate mai târziu sau să fie interpretate diferit.
O analiză a peste 2,7 milioane de persoane născute în Suedia între 1985 și 2020, publicată în The BMJ, arată că, deși băieții sunt diagnosticați cu autism de 3-4 ori mai des decât fetele în copilărie, această diferență se reduce semnificativ până la vârsta de 20 de ani, când proporțiile diagnosticate ajung aproape la egalitate.
Diferența dintre băieți și fete în statisticile actuale nu înseamnă neapărat că autismul este de trei ori mai frecvent la băieți la nivel biologic. O parte din această discrepanță poate reflecta modul în care sunt construite instrumentele de screening, felul în care sunt interpretate comportamentele copiilor și așteptările sociale diferite față de fete și băieți. Pe măsură ce criteriile devin mai nuanțate și profesioniștii sunt mai atenți la formele mai puțin vizibile de manifestare, este posibil ca diferențele din statistici să se reducă. Creșterea numărului de diagnostice arată, însă, că sistemele medicale și educaționale identifică mai devreme copiii care au nevoie de sprijin, ceea ce poate face diferența în evoluția lor pe termen lung.
Semnele pe care părinții ar trebui să le urmărească
De regulă, semnele timpurii ale tulburărilor de spectru autist apar în primii doi ani de viață. Lipsa contactului vizual direct cu alte persoane, lipsa de reacție la vocea părintelui, la prezența acestuia, la stimulii din mediul înconjurător și absența plânsului sunt doar câteva dintre semnele precoce de autism. Unii copii au multe semne timpurii de autism, în timp ce alții, doar câteva. Diagnosticarea timpurie și inițierea terapiilor de recuperare sunt foarte importante, atenționează specialiștii.
Așadar, următoarele manifestări ar trebui urmărite:
- evitarea contactului vizual,
- lipsa de răspuns atunci când sunt strigați pe nume,
- nu zâmbesc atunci când li se zâmbește,
- se supără foarte tare atunci când nu le place un anumit miros, gust sau sunet,
- au mișcări repetitive,
- nu vorbesc la fel de mult precum ceilalți copii,
- nu se joacă jocuri imaginative,
- repetă aceleași propoziții și fraze de foarte multe ori.
Copiii de vârstă mai mare par să nu înțeleagă ce gândesc sau ce simt ceilalți, vorbesc în mod neobișnuit, imitându-i pe alții, au o rutină zilnică strictă și devin nervoși atunci când ea nu este respectată, au un interes crescut pentru anumite activități și subiecte, se supără atunci când sunt rugați să facă ceva, preferă să fie singuri decât în compania altor copii, le este greu să spună ce simt.
Tulburările de spectru autist se mențin pe durata întregii vieți și au un impact semnificativ asupra vieții copiilor și a familiilor acestora. Diagnosticul precoce, făcut cu ajutorul medicului psihiatru specializat în îngrijirea copiilor, și inițierea de terapii intensive pot duce la rezultate bune pe termen lung.