Banii aruncati cu avionul (de Andrei Postelnicu)

„O linie aeriana privata, avand doar cinci avioane in dotare, va inregistra anul acesta aproape jumatate din cifra de afaceri a unui concurent de stat, cu o flota de peste trei ori mai mare”.

Aceasta stire ar trebui sa dea de gandit tuturor criticilor autohtoni ai capitalismului, cu atat mai mult cu cat ambele companii sunt romanesti.

De o parte a comparatiei se afla Blue Air – compania aeriana stiuta de orice roman plecat la munca in Vest si creata la finele lui 2004. De cealalta parte, se afla Tarom, care din 1954 (sau, eventual, 1990) incoace, a avut nenumarate ocazii sa puna la punct un mod eficient de a livra servicii de transport aerian. Cei care au observat primii discrepanta dintre cele doua companii sunt colegii de la „Ziarul Financiar“.

Anul trecut, Tarom, cu 18 avioane in dotare, a transportat cu un milion de pasageri mai mult decat Blue Air, care opereaza deocamdata numai cu doua aeronave – trei fiind pe drum. Asta ca si cum nu ar fi suficient de socanta diferenta intre pronosticul unei cifre de afaceri de 276 de milioane de euro al Tarom si cea de 125 de milioane de euro, la care se asteapta Blue Air. Cu alte cuvinte, compania de stat obtine incasari mult mai putine decat concurentul privat, desi „alearga“ mai mult si detine active mai numeroase, din care ar putea scoate bani. Altfel spus, Tarom face mult mai mult zgomot (si poluare) pentru aproape nimic.

Dincolo de alti posibili parametri de evaluare, comparatiile de mai sus arata ca statul roman dispune, prin Tarom, de active cu mult mai „lenese“ decat actionarii companiei Blue Air. Indiferent de profitul sau pierderile inregistrate de cele doua companii aeriene, Tarom este vizibil mai ineficient decat Blue Air.

Discutia de mai sus nu este atac la Tarom. Eficienta cu care este folosit banul public conteaza enorm intr-o Romanie in care bugetul trebuie tinut sub control, iar lipsa de fonduri este vesnicul motiv al investitiilor scazute in educatie, sanatate sau infrastructura. Fiecare roman are dreptul sa ceara o alocare cat mai rentabila a fiecarui leu platit in dari si impozite, fie ca este vorba de drumuri, spitale, scoli sau companii de stat – ca Tarom. Faptul ca pilotii romani sunt printre cei mai buni sau ca mancarea e mai buna ca la KLM ori British Airways nu conteaza prea mult, deoarece, la Tarom, banii publici nu sunt folositi pe cat de eficient ar trebui.

Contrastul cu Blue Air ofera un etalon care reflecta nu doar absenta „talentului“ de manager al statului, dar si ignorarea unor oportunitati care, pe termen lung, ar putea sa ne coste mult mai mult.

In fata unor astfel de dovezi de ineficienta, se impune intrebarea cat de multa ne costa si ne va costa „sportul“ statului de a irosi banii publici, fie direct sau indirect. Cazul de fata reflecta o lectie pe care si altii au primit-o: asa-zisa nevoie strategica de a avea o linie aeriana nationala poate sa devina un moft scump, care risca sa submineze alte prioritati. Nu e nevoie decat de o privire atenta in jur, la esecul altor companii aeriene de stat, pentru a intelege ca, pe termen lung, pana si banii aruncati pe geam nu fac o companie, aeriana sau de alt soi, mai eficienta – cel mult ii prelungesc agonia. Pe spinarea noastra.

Andrei Postelnicu