Sari direct la conținut

Banii de la FMI ar putea veni cel tarziu pe 21 februarie. Nu sunt necesare noi taxe si impozite in 2010, afirma Mihai Tanasescu

RFI Romania

Transa a treia din imprumutul de la Fondul Monetar International ar putea fi deblocata cel tarziu in data de 21 februarie, afirma, pentru Radio RFI, reprezentantul Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu, care precizeaza ca prioritatea pentru 2010 nu este introducerea de noi taxe si impozite, ci restructurarea cheltuielilor publice.

„Sper ca undeva la jumatatea lunii februarie bordul director sa ia in discutie aceasta scrisoare de intentie si, sigur, eliberarea sa se faca undeva in perioada, probabil, 19 – 20 – 21 februarie 2010”, declara Tanasescu.

Pe de alta parte, reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International crede ca Guvernul nu trebuie sa introduca noi taxe si impozite in acest an, ci mai degraba sa se orienteze catre reducerea cheltuielilor.

„Asa cum este construit bugetul pe anul acesta, nu (ar fi nevoie de noi taxe si impozite in

Majorarea taxelor si impozitelor nu trebuie facuta de pe o zi pe alta, in asa fel incat sa bulverseze mediul de afaceri si, in general, societatea

Mihai Tanasescu

2010 – n.r.). El pleaca de la un punct foarte important: punerea in aplicare a reformelor structurale in domeniul cheltuielilor publice. Atata vreme cat acest program de restructurare a cheltuielilor publice va fi efectuat asa cum a fost gandit, asa cum a fost programat, nu va fi nevoie in acest an sa se creasca nici o taxa, nici macar … ma rog, am vazut si eu, o taxa pe proprietate mai mare si asa mai departe”, explica el.

Mihai Tanasescu precizeaza ca schimbarea regimului taxarii „este o problema de importanta majora”, iar dezbaterea publica, predictibilitatea si efectele generate de o schimbare a impozitarii sunt foarte importante.

„Nu cred ca ele trebuie facute de pe o zi pe alta, in asa fel incat sa bulverseze mediul de afaceri si, in general, societatea”, spune fostul ministru de Finante, in opinia caruia prioritara nu este introducerea de noi taxe si impozite, ci restructurarea cheltuielilor.

Imprumutul de la FMI este acordat in 8 transe de-a lungul a doi ani, avand o valoare totala de 12,95 miliarde euro. Romania a incasat pana in prezent doua transe, care insumeaza 6,9 miliarde euro.

Transa a treia este de 1,5 mld. euro, iar transa a patra de 0,8 mld de euro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro