Basescu in fata unei optiuni: pe scut sau sub scut (de Radu F. Alexandru)

A trecut deja suficient timp de la expunerea publica a interventiei olografe a primului-ministru pe langa presedintele tarii, in beneficul unui partener de afaceri si prieten apropiat al celui dintai, ca sa putem judeca cu mintea limpede cele intamplate si sa incercam sa descifram cat mai multe din cele ce se pot intampla.

Pentru ca artificierul focului de artificii care a inrosit pana la incandescenta scena politica este presedintele Basescu, sa incercam sa privim lucrurile dintr-o posibila perspectiva a domniei sale.

Ce a reusit pe deplin Traian Basescu?

Primul: sa dovedeasca pana si pentru nevazatori gradul de tembelism strigator la cer al omului care este astazi in fruntea Guvernului.

Cu o oroare sincera pentru orice exces de limbaj si cu scuzele de rigoare pentru o formulare mai putin obisnuita, cred totusi ca ”tembel” este un eufemism, unul dintre calificativele cele mai tandre care se pot aplica pe fruntea cuiva care a reusit prestatia dlui. Calin Popescu Tariceanu, in ultimele zile.

Dupa ce ai mai dat-o o data cu bata in balta (telefonul la procurorul-general Ilie Botos) si ai cazut ca un papagal in cursa intinsa de o doamna al carei nume nu esti pentru nimic in stare sa-l retii, sa recidivezi pe acelasi teren, in fata aceluiasi interlocutor, care te atrage in aceeasi schema de joc, sa te juri din nou, cu o falca in cer si una in pamant, ca nici usturoi n-ai mancat si nici

gura nu-ti miroase si sa te lasi prins cu fofarlica ca un mincinos de trei parale este o performanta la care numai un om cu minte cat un ou de bibilica poate aspira. Gratie bunavointei dlui. Basescu, dl. Tariceanu a avut, in sfarsit, privilegiul sa afle, si sa arate lumii intregi, cat il duce capul.

Se pare ca, in ceea priveste condusul automobilului, urmarile nu sunt, cel putin deocamdata, alarmante; in ceea ce priveste insa partidul al carui presedinte tocmai a fost reales si motocicleta consecintele ajung la cote catastrofale, asa cum de altfel s-a si vazut.

Al doilea lucru: sa adune cu de-a sila, intr-o pestilentiala coalitie a rusinii, oameni care pana mai ieri inca mai aspirau la o nota de onorabilitate alaturi de indivizi care intruchipeaza abjectia si ticalosia in viata politica romaneasca.

Sa-i faci pe Tariceanu sa defileze public brat la brat cu Voiculescu si pe Geoana sa se infrateasca cu Vadim Tudor, uniti de la egal la egal in ura si in frica pe care le traiesc pana la paroxism impotriva ta, e un spectacol care vorbeste de la sine de forta si de amenintarea implacabila pe care a ajuns sa le exercite presedintele.

Nu au un gand clar, nu stiu cum si pentru ce sa-l mai atace, dar clipa de clipa nu traiesc decat sub imperiul uneia si aceleiasi obsedante intrebare: ”Cum scapam de el?”. La o privire superficiala, un sef de stat ajuns intr-un asemenea raport de forte cu cei care il contesta poata sa para reconfortant si chiar de invidiat. Nu intotdeauna…

Ce nu a reusit inca presedintele Traian Basescu?

Sa inteleaga pe deplin si tot timpul ca presedintele-jucator, indiferent de ovatiile care par sa nu mai conteneasca in tribune, nu poate suplini la infinit o echipa intreaga. In lupta in care s-a angajat impotriva sistemului-ticalosit performantele profunde, singurele semnificative, nu se pot obtine in postura de solist.

Indiferent de energia, de cutezanta, de dorinta sincera de a merge pana la capat, un om singur nu are nici o sansa sa izbandeasca. ”Prosti, dar multi”, cu conotatia actuala de ”ticalosi, dar multi”, sau ”corupti, dar multi”, au reprezentat din totdeauna si reprezinta si azi o forta care nu se da in laturi de la nimic si in fata careia nu se castiga cu usurinta.

In fapt, Basescu trebuie sa se decida asupra raspunsului la o intrebare esentiala pentru el: ”Exista azi in Romania, pe scena politica si in societatea civila, oameni si forte apte organic si dispuse neconditionat sa se angajeze in aceasta confruntare alaturi de el?”.

Daca raspunsul este afirmativ si presedintele il cunoaste, atunci el este dator, in deplin acord cu toate prerogativele conferite de Constitutie, sa se asigure de sprijinul lor si sa duca pana la capat o lupta in care rezultatul de remiza nu este omologat.

Invingatori sau invinsi sunt taberele in care se vor grupa in final, intr-o ora astrala a adevarului, cei care au vrut sa subjuge Romania in beneficiul exclusiv al oligarhiilor si cei care au reusit sa-i impiedice si sa introneze cu adevarat domnia Legii si a valorilor proprii prin excelenta statului de drept.

Orice ezitare a presedintelui Basescu, orice amanare a masurilor care se impun cu necesitate pot produce urmari dintre cele mai grave pentru tara, raportat la care pierderea oricarei sanse pentru un al doilea mandat prezidential ar capata dimensiunile unui detaliu aproape nesemnificativ.