Basescu scoate probe compromitatoare. Nicolai nu renunta la candidatura.
Presedintele Traian Basescu a prezentat vineri motivele pentru care Norica Nicolai nu este potrivita pentru functia de ministru al Justitiei. Faptele puse sub semnul intrebarii de presedinte se refera la activitatea de procuror a Noricai Nicolai – momentul 1987 si momentul 1991. In acest din urma caz, Nicolai ar fi reprezentat, in baza unei procuri, un cetatean strain, intr-un proces de infiere a unui copil din Bucuresti. Pentru a-si motiva presupusa fapta neconforma cu statutul de procuror, Nicolai ar fi invocat necunoasterea legii. Purtatorul de cuvant al Parchetului General a confirmat ca presedintele a cerut in 20 decembrie 2007 „mapa profesionala” a Noricai Nicolai.
Norica Nicolai a declarat vineri seara ca incidentul din 1987 invocat de Basescu in comunicatul sau este o minciuna sfruntata, „mapa profesionala fiind fabricata” de Securitate. „In privinta incidentului din 1991, am o singura precizare: nu am incalcat legea”, a mai spus Norica Nicolai.
Faptele puse sub semnul intrebarii de Presedinte se refera la activitatea de procuror a Noricai Nicolai – momentul 1987 si momentul 1991.
1. In acest din urma caz, Nicolai ar fi reprezentat, in baza unei procuri, un cetatean strain, intr-un proces de infiere a unui copil din Bucuresti.
Pentru a-si motiva presupusa fapta neconforma cu statutul de procuror, Nicolai ar fi invocat necunoasterea legii. „La o luna dupa acest incident, doamna Nicolai a parasit magistratura, se arata intr-un comunicat al Presedintiei.
2. Presedintele mai face referire la un incident din anul 1987, cand „doamna Norica Nicolai (fosta Norica Clinci), procuror la Procuratura locala Oltenita, judetul Calarasi, a instrumentat un dosar penal, in urma caruia o persoana nevinovata a fost condamnata si incarcerata.
Dupa condamnare, politia a descoperit adevaratul vinovat. Persoana vinovata si persoana nevinovata aveau aceleasi nume si prenume, dar restul datelor de stare civila erau diferite”.
In acelasi comunicat se arata ca „in loc sa faca demersuri pentru achitarea primei persoane si punerea sub acuzare a celei de a doua persoane, in conditiile legii, doamna Nicolai a modificat mandatul de arestare al persoanei nevinovate, fara sa declanseze inceperea urmaririi penale si un nou proces pentru persoana vinovata”.
„In acest mod, faptuitorul real nu a mai beneficiat de dreptul la aparare, nefiind audiat si intrand direct in arest, in baza mandatului modificat de doamna Norica Nicolai. Pentru aceasta fapta, doamna procuror a fost sanctionata disciplinar in urma unor rapoarte succesive de control efectuate de inspectori ai Procuraturii locale Oltenita si ai Procuraturii Generale”, se arata in comunicatul Presedintiei.
„Documentele care stau la baza afirmatiilor de mai sus sunt accesibile premierului in arhiva profesionala a Parchetului General.
Faptele prezentate arata ca incidentul cu incercarea de fraudare a votului din Senat arata obisnuinta doamnei Nicolai de a dispretui legea si aplicarea ei”, continua presedintele care concluzinoneaza ca „o astfel de persoana nu indeplineste criteriile legale pentru numirea in functia de ministru al Justitiei”.
Purtatorul de cuvant al Parchetului General a confirmat ca presedintele a cerut in 20 decembrie 2007 „mapa profesionala” a Noricai Nicolai. (D. Galantonu)
Norica Nicolai nu renunta la candidatura: Incidentul din 1987 e o minciuna sfruntata, in incidentul din 1991 nu am incalcat legea
Norica Nicolai sustine ca documentele prezentate de Traian Basescu sint minciuni si ca ele dovedesc ca ” fosta Securitate a supravietuit, fiind un colabroator de nadejde al presedintelui Romaniei”. „Nu as ezita sa ma retrag eu daca as avea pe constiinta fapte asemanatoare cu cele invocate in ultimele zile, dar o spun cu certitudinea ca ele nu exista. Voi continua pe drumul pe care l-am început, pentru ca am incredere in democratie”, a mai afirmat Norica Nicolai.
Nicolai nu a oferit insa amanunte despre cele doua incidente, limitindu-se sa spuna ca cel din 1987, cind ar fi arestat ilegal un nevinovat si ar fi bagat apoi in inchisoare pe adevaratul vinovat doar prin modificarea mandatului, fara sa-i dea acestuia dreptul la aparare, ” este o minciuna sfruntata”, pentru ca asa zisele mape profesionale erau de fapt ” fabricate de Securitate”. ” Ca jurist afirm cu toata responsabilitatea ca, daca cineva in Romania ar fi facut asa ceva, urma sa fie judecat si condamnat pentru fals, uz de fals si abuz in serviciu. Nu am fost niciodata condamnata”.
In privinta celui de-al doilea incident, referitor la faptul ca in 1991 in timp ce era procuror la Oltenita ar fi pledat ca avocat intr-un proces de adoptie al unui copil, Norica Nicolai a spus doar ca nu a ” incalcat legea”. (Andreea Pora)
Premierul a refuzat pentru a doua oara invitatia presedintelui de a discuta despre cazul Nicolai
Reactia vine dupa ce premierul a transmis urmatorul mesaj: „Primul-ministru nu are ce sa discute cu presedintele in privinta numirii unui ministru. Presedintele, in mod normal, trebuie sa semneze decretul de numire”, a precizat, vineri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Cameila Spataru.
Este pentru a doua oara cand seful Executivului refuza invitatia presedintelui de a se consulta in legatura nominalizarea Noricai Nicolai pentru portofoliul justitiei.
Joi seara presedintele Traian Basescu l-a invitat, pentru a doua oara, pe premierul Tariceanu la discutii pe tema debolcarii situatiei de la Justitie.
Va invit sa avem o intalnire maine, vineri 11 ianuarie 2008, fie in cursul diminetii pana la ora 11.30, fie dupa-amiaza, dupa ora 15.00, la orice ora convenabila dumneavoastra, la Palatul Cotroceni sau la Palatul Victoria. Astept decizia dumneavoastra”, i-a transmis seful statului premierului, joi seara, intr-o scrisoare.
Seful Executivului refuzase si prima invitatie, motivand, printr-o declaratie publica, faptul ca orice intrevedere pe acest subiect este inuila intrucat nominalizarea unui ministru este atributul exclusiv al premierului, iar presedintele nu are drept de veto, conform Constitutiei si deciziei Curtii Constitutionale in cazul Cioroianu. (D. Galantonu)