BEC: Declaratia pe propria raspundere pentru votantii din strainatate poate fi descarcata online si completata in afara sectiei de votare; semnarea si datarea acesteia, numai in fata membrilor sectiei
Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat marti o decizie ce prevede ca, doar pentru alegatorii din diaspora, formularul declaratiei pe propria raspundere poate fi descarcat online si completat in afara sectiei de votare, dar ca semnarea si datarea acestuia se va face numai in fata membrilor biroului electoral al sectiei de votare din strainatate. Decizia BEC prevede si suplimentarea, in termen de 5 zile, a membrilor sectiilor de votare din strainatate pana la numarul maxim admis de lege (7 – n.r.).
BEC anunta marti seara intr-un comunicat ca, in urma intalnirii avute cu reprezentantii Ministerului de Externe si cei ai Biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate nr. 48, cu scopul gasirii unor solutii legale pentru remedierea deficientelor constatate la primul tur al alegerilor prezidentiale, a fost adoptata „Decizia nr. 125 D/2014 privind unele masuri pentru buna organizare si desfasurare a celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea Presedintelui Romaniei din anul 2014 la sectiile de votare din strainatate”.
In decizie se mentioneaza ca „formularul declaratiei pe propria raspundere (…) va fi pus la dispozitia alegatorului de catre presedinte sau un membru al biroului electoral al sectiei de votare”, dar si ca, „pentru indeplinirea obligatiei de completare a declaratiei pe propria raspundere” (…) „alegatorii pot utiliza formularul declaratiei pe propria raspundere afisat pe site-ul BEC www.bec2014.ro si al Ministerului Afacerilor Externe www.mae.ro„, iar acesta „poate fi completat de catre alegatori in afara sectiei de votare”.
„In toate cazurile, dupa identificarea alegatorului, semnarea si datarea declaratiei pe propria raspundere se va face numai in fata membrilor biroului electoral al sectiei de votare din strainatate”, se precizeaza in decizie.
Decizia nr. 125 D/2014 mai prevede ca, in cel mult 5 zile de la data emiterii acesteia, „in situatia in care biroul electoral al sectiei de votare din strainatate nu este constituit din numarul maxim de membri (…), presedintele biroului electoral pentru sectiile de votare din strainatate va putea asigura completarea acestuia cu persoane din lista intocmita de Ministerul Afacerilor Externe”.
De asemenea, potrivit comunicatului, in urma discutiilor de marti, BEC a adoptat si o Hotarare privind interpretarea prevederilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei – care prevad ca al doilea tur de scrutin are loc (…) in termenul prevazut de lege „in aceleasi sectii de votare si circumscriptii electorale, sub conducerea operatiunilor electorale de catre aceleasi birouri electorale si pe baza acelorasi liste de alegatori de la primul tur” -, explicand ca „sintagma aceleasi liste de alegatori de la primul tur se refera la sectiile de votare din tara, unde procesul electoral se desfasoara pe baza listelor electorale permanente (…), spre deosebire de procesul electoral din strainatate care se deruleaza pe baza tabelelor electorale (…)”.