Biocetățenia
Termenul „cetățenie biologică” sau „biocetățenie” a apărut pentru prima dată în Life Exposed, studiul din 2002 al antropologului polonez Adriana Petryna asupra acțiunii politice în Ucraina după dezastrul de la Cernobîl. În această lucrare revoluționară, Petryna investighează modul în care efectele dăunătoare asupra sănătății ale expunerii la radiații au condus cetățenii spre a solicita statului reparații și a servit, de asemenea, drept „temei pentru apartenența socială și baza pentru revendicarea cetățeniei.” Biocetățenia, așa cum o definește Petryna, este o „cerere masivă, dar selectivă pentru accesul la o formă de bunăstare socială bazată pe domeniul medical, științific și juridic criterii care recunosc atât prejudiciul biologic, cât și îl compensează.”
Din moment ce dezastrul de la Cernobîl a avut loc cu doar trei ani înainte de colapsul Uniunii Sovietice, apariția cetățeanului biologic a mers mână în mănușă cu apariția democrației. Prin urmare, „biologicul” și cetățenia sunt dozate în mode egal în analiza Petryniei.
După cum sugerează terminologia ei, cetățeanul biologic al Petrynei este situat într-o societate democratică în care cetăţeanul este legat de stat într-o rețea de drepturi şi obligaţii. Impulsul politic care conduce studiul ei se regăsește astfel în eșecul acestei relații, mai ales când are ca rezultat vătămarea organismului uman însuși.
Potrivit Marinei Levina, un alt exemplu în care s-ar putea regăsi acest tip de cetăţean-subiect biologic este situația din anul 2014, din comunitatea Flint, Michigan, care este în proporție de 57 la sută formată din afro-americani, când aceștia au descoperit că rezervele de apă potabilă au fost contaminate cu plumb. După o decizie a statului Michigan care a impus comunității să se alimenteze din râul Flint în loc de sistemul de apă aș municipalității din Detroit, ceea ce s-a dovedit un dezastru după ce apa toxică a afectat – uneori fatal – cetățenii comunității, locuitorii din Flint, înfuriați, au luat măsuri, și au făcut o petiție pentru nemulțumirile lor, vorbind astfel în limba democrației.
Cetăţeanul biologic al Petrynei reiese dintr-o cetățenie vătămată, rănită prin acțiune politică colectivă. Cu alte cuvinte, cetățeanul biologic al Petrynei nu este un individ pasiv interpelat de modurile de guvernare, ci parte a unei cetățenii active care se conturează în urma rănilor biologice la propriu provocate de acțiunile statului.
În 2004, a apărut o teorie mai generalizată a cetățeniei biologice în opera sociologilor Nikolas Rose și Carlos Novas, care au devin savanţii cei mai strâns asociaţi cu termenul. După cum subliniază cei doi, cetățenia biologică nu este neapărat o idee sau practică nouă. La începutul secolului, de exemplu, monitorizarea migraților în Statele Unite pentru semne de handicap fizic sau mental — caracteristici indisolubil legat de presupunerile despre normele de rasă, etnie și sexualitate — a fost motivată de rațiuni privind capacitatea lor de a lucra, rațiuni izvorâte și susținute de viziuni eugenice asupra corpului prezent și viitor al națiunii, din dublă perspectivă, biologică și socială. Aici biocetățenia ar putea fi considerată ca o consecință directă a conceptelor de bioputere și biopolitică, articulate de Michel Foucault. Dacă „bioputerea” descrie „numărul și diversitatea tehnicilor de realizare a subjugării corpurilor şi de control al populațiile” și „biopolitica” denumește expansiunea și intensificarea bioputerii printr-un „set de mecanisme prin care biologia de bază – caracteristicile specifice ale speciei umane devin obiectul unei strategii politice, atunci biocetățenia ar putea fi descrisă ca instrumentalizarea bioputerii, autorizată de forța biopoliticii să legitimeze anumite acțiuni ale statului. S-ar putea astfel clasifica acțiuni precum programe obligatorii de vaccinare, carantine și programe de fitness pentru școlari ca exemple de practici de biocetățenie impuse de stat, menite să construiască un organism naţional normat.
În continuarea lucrărilor lui Foucault privind bioputerea, Rose și Novas susțin că proiectele și practicile de biocetățenie s-au extins cu mult dincolo de programele și politicile de stat care disciplinează și guvernează subiecții. În parte, această extindere este legată de un anumit mod de a gândi relația dintre corp și sine pe care o numesc „individul somatic”.
Individualitatea somatică desemnează un mod de a gândi despre oameni ca fiind „ființe a căror individualitate este, în parte, cel puțin, legată de interiorul nostru, de existența corporală și care experimentează, articulează, judecă și acţionează astfel în limbajul biomedicinei. Această individualitate descrie ascensiunea unei înțelegeri biomedicale a corpului și rolul acesteia în modelarea identității, atât personale, cât și politice. În calitate de indivizi somatici, oamenii se consideră pe sine o colecție de gene, tabele cu riscuri și probabilități de sănătate, obiceiuri ale impulsurilor neuronale și procente de grăsime corporală. Această abordare faţă de sine se extinde dincolo de înțelegerea personală, în sfera publică și arena politică. A fi supraponderal în zilele noastre, de exemplu, implică nu numai relația personală cu dorințele corpului, cu plăcerea de a mânca, cu nevoile de hrană și prezența respectivului în spațiu. Implica si politizarea acelei relații în măsura în care acel corp, sau mai bine zis, acel corp imaginat în cadrul organismului social colectiv, este privit ca o „povara” pe care trebuie să o suporte contribuabilul, prin abstractizarea cheltuielilor pe care le-ar presupune posibilele boli ale cetățeanului pentru stat, decurgând din obezitate.
După cum a repetat Foucault din nou și din nou, acolo unde există putere, există rezistența, care conferă puterii lizibilitatea, autoritatea și forța. Și așa acolo unde există bioputere, există și ceea ce am putea considera ca fiind biorezistență. Doctrinarii identifică astfel de exemple în criticii discursului „epidemiei de obezitate” care contesta ipoteza că un corp gras este nesănătos și folosesc cercetarea științifică și medicală pentru a face acest lucru, în mișcările antivacciniste și în multe astfel de situații similare.
Aceste exemple reflectă o punere în aplicare a biocetăţeniei prin rezistență la biomedicalitatea statului, în care politica statului riscă/vatămă sau a vătămat corpurile fizice iar cetățenii se coagulează în mișcări anti program cu substrat biomedical.
Bibliografie:
1.Adriana Petryna, Life Exposed: Biological Citizens after Chernobyl (Princeton, NJ: Princeton University Press, 2002), 5– 6;
2.Rajiv N. Rimal, Scott C. Ratzan, Paul Arnston, and Vicki S. Freimuth, “Reconceptualizing the ‘Patient’: Health Care Promotion as Increasing Citizens’ Decision-Making Competencies,” Health Communication 9 (1997): 61– 74;
3.Heather M. Zoller, “Health Activism: Communication Theory and Action for Social Change,” Communication Theory 15, no. 4 (2005): 341– 64;
4. Stacy Parker Lemelle, “‘We’re Not Victims, We’re Fighters’: Interview with Flint Water Activist Melissa Mays,” Huffington Post, January 27 , 2016, www.huingtonpost.com;
5.Nikolas Rose and Carlos Novas, “Biological Citizenship,” in Global Assemblages: Technology, Politics, and Ethics as Anthropological Problems, ed. Aihwa Ong and Stephen J. Collier (Malden, MA: Blackwell, 2005), 439– 63;
6.Jay Dolmage, “Disabled upon Arrival: he Rhetorical Construction of Disability and Race at Ellis Island,” Cultural Critique 77 , no. 1 (2011): 24– 69;
7.Nancy Ordover, American Eugenics: Race, Queer Anatomy, and the Science of Nationalism (Minneapolis: University of Minnesota Press, 2003) ;
8. Michel Foucault, History of Sexuality, Vol. I: An Introduction, trans. Robert Hurley (New York: Vintage, 1980), 140;
9. Michel Foucault: Security, Territory, Population: Lectures at the Collège de France 1977– 1978, ed. Michael Senellart, trans. Graham Burchell (New York: Palgrave Macmillan, 2007), 1.
10. Rose, The Politics of Life Itself, 131;
11. Carlos Novas and Nikolas Rose, “Genetic Risk and the Birth of the Somatic Indi-
vidual,” Economy and Society 29, no. 4 (2000): 485– 513;
12. Sophie Boreland, “Obesity in Women ‘As Dangerous as Terror hreat,’” Daily
Mail, December 11, 2015, accessed May 15, 2017 , www.dailymail.co.uk;
13. Foucault, History of Sexuality, 95; Foucault Live: Collected Interviews, trans. Sylvère
Lotringer (Cambridge, MA: Semiotexte, 1996), 386;
14. Michel de Certeau, The Practice of Everyday Life, trans. Steven Randall (Berkeley:
University of California Press, 1988), 37;
15. Irmgard Tischner, and Helen Malson, “Deconstructing Health and the Un/
healthy Fat Woman,” Journal of Community and Applied Social Psychology 22, no. 1
(2012): 50– 62;
16. Jenell Johnson, Kelly E . Happe , and Marina Levina, Biocitizenship: The Politics of Bodies, Governance, and Power – Introduction;
17. Chloe Silverman, Understanding Autism: Parents, Doctors, the History of a Disorder (Princeton, NJ: Princeton University Press, 2011), pp. 141– 66; Steve Silberman, Neurotribes: The Legacy of Autism and the Future of Neurodiversity (New York: Penguin Books, 2015);
18. Alondra Nelson, “DNA Ethnicity as Black Social Action?,” Cultural Anthropology;
28, no. 3 (2013): 527– 36. Kelly Happe, The Material Gene: Gender, Race, and Heredity after the Human Genome Project (New York: NYU Press, 2013);
19. Paul Rabinow, “Artiiciality and Enlightenment: From Sociobiology to Biosociality,” in Anthropologies of Modernity: Foucault, Governmentality, and Life Politics, ed. Jonathan Xavier Inda (Oxford: Blackwell, 2005), 181– 93.
Articol semnat de Veronica Dobozi (vdobozi@stoica-asociatii.ro), Partner, STOICA & ASOCIAȚII
Articol susținut de STOICA & ASOCIAȚII