Sari direct la conținut

Business Report: Britanicii au testat Dacia Duster; De unde poate Romania sa faca rost de 3 miliarde de euro; Romanii care fac softuri pentru americani; Cu ce fel de venituri se mai pot lua credite de la banci

HotNews.ro

Romanii care fac softuri pentru americani. Trei tineri ingineri automatisti, nemultumiti de firmele la care lucrau, au pus bazele unei companii IT numita Zitec. Dupa sapte ani, firma este cunoscuta mai mult in strainatate decat in tara, iar clientii companiei vin numai prin recomandarea altor clienti. „Zitec este o companie care dezvolta software personalizat pentru clientii care nu isi gasesc pachete sofware ready-made sau care au o functionalitate foarte specifica in cadrul departamentului sau a firmei”, potrivit lui Alexandru Lapusan, director executiv si cofondator al companiei, scrie Capital.ro

Cum se prabuseste sistemul public de sanatate, dar banii alocati cresc de la an la an. „Este umilitor. Pentru ca trebuie sa stai sa te rogi de doctori, care de multe ori trebuie sa faca eforturi personale ca sa te ajute”, spune Vasile Barbu, presedintele Asociatiei pentru Protectia Pacientilor, caracterizand sistemul public de sanatate din Romania. Situatia ar putea sa para paradoxala pentru ca o analiza a banilor alocati catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), institutia care gestioneaza banii in acest sistem, arata ca beneficiaza de fonduri de peste trei ori mai mari acum comparativ cu nivelul din 2000, scrie ZF.ro

Britanicii au testat Dacia Duster. Desi la ei Dacia Duster va ajunge abia in 2012, britanicii au testat Dacia Duster, de care au fost foarte multumiti. Prima informatie pe care cei de la autocar.co.uk au dat-o despre Duster este ca este construita in Romania, „una din tarile cu cea mai mare crestere a industriei de masini din lume”. Acestia nu s-au dat la o parte sa compare pretul Duster-ului romanesc cu cel al altor marci de renume, astfel ca autocar.co.uk observa faptul ca SUV-ul Dacia costa mai putin decat o versiune de baza a Ford Fiesta, scrie Capital.ro

Cu ce fel de venituri se mai pot lua credite de la banci. Pentru a atrage clienti la credite bancherii au revenit treptat la paleta de venituri acceptate la dosar si inainte de criza, dupa aproape un an si jumatate in care castigurile din chirii, dividende sau cesiunea drepturilor de autor au fost in dizgratie. Totusi, exista in continuare banci care nu accepta decat veniturile din salarii si pensii la calculul capacitatii de rambursare a solicitantului de credit. De exemplu, BRD ia in calcul in proportie de 100% veniturile din salarii, pensii, rente viagere, drepturi de autor si alocatii pentru copii, in timp ce dividendele, diurnele si veniturile din chirii sunt ponderate in proportie de 80-90%, scrie ZF.ro

Va invitam la plimbare pe Champs-Elysees: Show-room-uri scumpe, Duster, flori, arteziene si cersetori. Au soleil, sous la pluie / A midi ou a minuit / Il y a tout ce que vous voulez / Aux Champs-Elysees. Versurile lui Joe Dassin descriu bine atmosfera de pe cel mai cunoscut bulevard comercial din lume, in inima Parisului. Tot ce doresti, gasesti aici, ziua sau noaptea. Accesati o galerie foto exclusiva pentru a vedea cum arata business-ul in varianta ultra-eleganta, combinat, inevitabil, cu imagini sordide ale vietii de strada, pe Avenue de Champs-Elysees, scrie DailyBusiness.ro

Arma secreta a CFO care s-au remarcat in criza. Avantajele pe care le aduce managementul asistat de calculator al afacerii sunt cunoscute, la modul teoretic cel putin, de toti managerii, care macar au auzit de ERP, CRM sau alte solutii de Business Inteligence. Recesiunea economica a impus o categorie de manageri care nu doar supravietuiesc crizei, dar sunt si castigatori de pe urma acesteia. Care sa fie secretul? Se pare ca, tocmai atunci cand partenerii si competitorii te preseaza cel mai tare, sa iti gasesti cat mai mult timp pentru a gandi limpede devine esential. Mai ales acum cand departamentele financiare – unde creativitatea si timpul nu prea se simt acasa – devin centru de comanda al operatiunilor de iesire din criza si repozitionare a afacerilor pe crestere, scrie Business Cover.

De unde poate Romania sa faca rost de 3 miliarde de euro. Romania are nevoie de trei miliarde de euro pentru a face fata presiunilor salariale. De unde poate face rost de acesti bani? Cu ce costuri? Specialistii intervievati de The Money Channel ofera cateva solutii. Reducerea evaziunii fiscale, reducerea cantitatii de benzina la care au acces angajatii la stat sunt cateva variante oferite de Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903. El este de parere ca trei miliarde nu ar trebui sa fie o problema pentru Romania, scrie Money.ro

Audi A7 Sportback va fi lansat la toamna. Viitorul Audi A7 Sportback se afla in faza finala de dezvoltare, urmand sa fie dezvaluit oficial in aceasta toamna, la Salonul Auto de la Paris. Comercializarea va demara in primul trimestru al anului viitor. Dupa toate probabilitatile, marele coupe cu 4 usi si 4 locuri de la Audi va dispune de o noua platforma tehnica, ce va fi folosita la urmatoarea generatie A6, scrie 24auto.ro

Patron, angajez inginer. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) ofera 14.004 locuri de munca vacante in saptamana 7 – 13 mai, potrivit datelor rezultate din declaratiile agentilor economici. Pentru persoanele cu studii superioare sunt puse la batate 747 de posturi, din care 181 pentru ingineri si subingineri. De asemenea, angajatorii ofera 51 de locuri de munca pentru analisti financiari, 49 pentru consilieri de vanzari in asigurari. – Pentru cei care au specializarea de manager sunt disponibile 35 de slujbe, scrie EVZ.ro

Ferrari: Niciodata nu vom produce masini cu patru usi. Ferrari a dezvaluit faptul ca nu intentioneaza sa produca masini cu patru usi in viitor, potrivit unui raport al publicatiei britanice Autocar. Directorul executiv al companiei, Amedeo Felisa, a spus ca „nu vom produce niciodata masini cu patru usi”. Producatorul sportivelor de lux pregateste insa propulsoare hibride „verzi”, scrie StiriAuto.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro