Sari direct la conținut

Business report: Un nou pol de dezvoltare imobiliara in Bucuresti: 30 de turnuri de apartamente si birouri pe o singura strada; BERD: Romania trebuie sa-si schimbe modelul de crestere economica. Mai bine "mai devreme decat mai tarziu"

HotNews.ro
Business report, Foto: Colaj foto
Business report, Foto: Colaj foto

Un nou pol de dezvoltare imobiliara in Bucuresti: 30 de turnuri de apartamente si birouri pe o singura strada.n zona intersectiei de la Razoare, acolo unde va fi statia de metrou Academiei, doua mari terenuri sunt pretabile pentru constructia de locuinte si birouri. Zona poate deveni o extindere a polului imobiliar de Vest, crede Mihnea Serbanescu, general manager Cushman & Wakefield. Austriecii e la Immofinanz au inceput anul trecut sa-si curete portofoliul de terenuri pe care dezvoltatorul Adama le detine. Anul trecut, compania a vandut doua terenuri, cu o suprafata totala de 2,5 hectare. La vanzare este si unul dintre cele mai mari terenuri din Capitala, cel al fostei platforme Ventilatorul. Tranzactia ar putea fi incheiata chiar anul acesta, a declarat in cadrul unei intalniri cu presa, Mihnea Serbanescu, general manager al Cushman & Wakefiled, care se ocupa de vanzarea terenului de 5,3 hectare. Cu planul urbanistic zonal (PUZ) obtinut in 2014, pe terenul Ventilatorul se poate construi un proiect mixt, cu blocuri de apartamente, dar si spatii de birouri, inalte de 9, 11, resprectiv 15 etaje, noteazaEconomica.

BERD: Romania trebuie sa-si schimbe modelul de crestere economica. Mai bine „mai devreme decat mai tarziu”.Romania trebuie sa adopte un model economic diferit, daca vrea sa evite o criza provocata de actualul boom bazat pe consum, potrivit lui Matteo Patrone, directorul regional al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), citat de Bloomberg. Cresterea a fost supraincarcata prin reducerea taxelor si majorarea salariilor in sectorul public, iar Guvernul de la Bucuresti ar trebui sa o regleze pe o traiectorie mai sustenabila, potrivit sursei citate. „Autoritatile par sa inteleaga bine nevoia de a schimba modelul de crestere. Acest lucru va fi pus in practica, sa speram ca mai curand, mai bine decat mai tarziu”, a spus Matteo Patrone. Bloomberg aminteste ca Romania a avut cea mai rapida crestere economica din Uniunea Europeana, cu un avans anual al PIB de 8,8% in trimestrul al treilea al anului trecut, scrieCurs de Guvernare.

Politistii ar putea beneficia de decontarea asistentei medicale si la clinici private.Ministerul Afacerilor Interne (MAI) supune dezbaterii un proiect ce prevede posibilitatea ca ministrul de Interne sa poata aproba, prin ordin, in cazuri individuale, plata sau decontarea cheltuielilor cu asistenta medicala, tratamentul si masurile de recuperare medicala in cazul politistilor raniti, realizate in tara, inclusiv la clinici private. In prezent, accesul la asistenta medicala, tratament si masuri de recuperare medicala in tara este limitat, prin dispozitiile art.6 alin.(1) din OMAI nr.24/2009, la unitatile sanitare ale Ministerului Sanatatii, ale ministerelor/institutiilor cu retea sanitara proprie, ale ministerelor/institutiilor cu retea sanitara proprie din sistemul apararii, ordinii publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti. „De la momentul emiterii actelor normative mentionate mai sus, situatia de fapt din domeniul asigurarii asistentei medicale din tara noastra a inregistrat o diversificare a serviciilor medicale acordate de sectorul privat, facand apta si chiar recomandabila luarea in considerare a acestei optiuni pentru tratarea politistilor raniti”, se arata in referatul de aprobare a proiectului, potrivitCapital.

Skoda Vision X – producatorul ceh intra pe un nou segment.Skoda Vision X este un concept care ne arata o noua directie care va fi abordata de producatorul ceh aflat in portofoliul Volkswagen. Skoda Vision X este primul crossover cu o propulsie in mod hibrid al producatorului din Mlada Boleslav si va avea premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva din acest an. In primele schite publicate de Skoda crossover-ul Vision X este prezentat in culoarea FlexGreen, cu un acoperis panoramic si jante pe 20 de inchi. La interior regasim un nou limbaj de design cu un display central care domina vizual plansa de bord. Skoda nu a oferit date tehnice despre conceptul Vision X dar acesta face parte din strategia asumata de producatorul ceh ca pana in 2025 fiecare a patra masina sa fi dotata cu un sistem de propulsie plug-in hybrid sau full electric, anuntaAuto-Bild.

Capitalul autohton nu e inca suficient de puternic implicat in investitii imobiliare.Prezenta investitorilor locali pe piata imobiliara nu este inca suficient de puternica, in ciuda faptului ca in ultimii ani interesul lor fata de aceasta industrie a crescut, pe fondul revenirii economice. „Capitalul autohton nu e inca suficient de puternic implicat in imobiliare, la orice nivel, fie ca vorbim de o persoana care are 50.000 de euro si poate investi in achizitia unui apartament, fie de persoane care au la dispozitie resurse de milioane de euro. Imobiliarul e safe (sigur – n.r.), daca investesti in produse bune”, spune Mihnea Serbanescu, directorul general al companiei de consultanta imobiliara Cushman&Wakefield Echinox. „Pentru toate tipurile de investitori exista solutii bune si sigure”, adauga Serbanescu, citat deNewMoney.

Cat de corecta a fost scumpirea gazelor decisa de ANRE? E.on are oferte mai bune pe piata concurentiala decat pretul stabilit de stat.In ianuarie, ANRE a majorat pretul reglementat al gazelor pentru populatie, recunoscand furnizorilor un pret mai mare de achizitie a preturilor din piata. Insa furnizorii au in ofertele pentru piata concurentiala preturi mai mici decat cele recunoscute de ANRE. Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei a anuntat in data de 8 ianuarie cresterea costului unitar al gazelor, care a condus la cresterea facturilor pentru marea majoritate a populatiei care primeste gaze in regim reglementat. Iata ce a comunicat atunci ANRE. „Odata cu intrarea in vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, pretul gazelor naturale din productia interna se stabileste in mod liber pe piata, pe baza cererii si ofertei si constituie componenta principala a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achizitie a gazelor naturale (CUG) si, implicit, a preturilor finale la consumatorii casnici. Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017- 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobata in sedinta Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017, precizeazaEconomica.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro