Sunt supraevaluate locuințele în România? Câți cumpărători nu locuiesc în casa luată pe credit și care sunt județele cu cele mai accesibile locuințe Economie IAN. '25 Sunt supraevaluate locuințele în România? Câți cumpărători nu locuiesc în casa luată pe credit și care sunt județele cu cele mai accesibile locuințe
Care este miza Stargate, proiectul de 500 de miliarde dolari anunțat cu mândrie de Trump Economie IAN. '25 Care este miza Stargate, proiectul de 500 de miliarde dolari anunțat cu mândrie de Trump
Producător german de pistoale, puști, pistoale-mitralieră și lansatoare de grenade, furnizor inclusiv pentru NATO, a intrat în România Profit.ro IAN. '25 Producător german de pistoale, puști, pistoale-mitralieră și lansatoare de grenade, furnizor inclusiv pentru NATO, a intrat în România
Cele 5 reforme economice ale lui Alexandru Ioan Cuza prin care a modernizat România. Și care l-au condus apoi la abdicare Economie IAN. '25 Cele 5 reforme economice ale lui Alexandru Ioan Cuza prin care a modernizat România. Și care l-au condus apoi la abdicare
România se numără printre ţările cele mai expuse riscului de „oprire bruscă” a fluxurilor de capital, avertizează JPMorgan Economie IAN. '25 România se numără printre ţările cele mai expuse riscului de „oprire bruscă” a fluxurilor de capital, avertizează JPMorgan
Nou val de concedieri prezentat la o companie din România Profit.ro IAN. '25 Nou val de concedieri prezentat la o companie din România
Chirii 2025: Venituri obținute din peste 5 contracte, plecarea chiriașului înainte de expirarea contractului și alte clarificări de la ANAF StartupCafe.ro IAN. '25 Chirii 2025: Venituri obținute din peste 5 contracte, plecarea chiriașului înainte de expirarea contractului și alte clarificări de la ANAF
Inaugurarea erei politicilor economice ”egoiste”? Opinii / Horia Braun Erdei IAN. '25 Inaugurarea erei politicilor economice ”egoiste”?
Decalajul Europei față de SUA e din cauză că europenii nu duc lucrurile la capăt și au o aversiune față de riscuri, spune șefa Băncii Centrale Europene Economie IAN. '25 Decalajul Europei față de SUA e din cauză că europenii nu duc lucrurile la capăt și au o aversiune față de riscuri, spune șefa Băncii Centrale Europene
Cum pot fi cumpărate cu doar câteva sute de euro lucrările unor mari maeștri, precum Pablo Picasso, Salvador Dalí, Gustav Klimt sau Vincent Van Gogh Articol susţinut de A10 by Artmark IAN. '25 Cum pot fi cumpărate cu doar câteva sute de euro lucrările unor mari maeștri, precum Pablo Picasso, Salvador Dalí, Gustav Klimt sau Vincent Van Gogh
Peste 840.000 de mașini din România sunt asigurate RCA de o firmă supravegheată din Cipru. Ce daune a plătit Hellas Direct în cei doi ani de activitate pe piața locală Economie IAN. '25 Peste 840.000 de mașini din România sunt asigurate RCA de o firmă supravegheată din Cipru. Ce daune a plătit Hellas Direct în cei doi ani de activitate pe piața locală
România, pe ultimul loc în UE la folosirea Inteligenței Artificiale în companii. De ce Danemarca e campioană europeană în acest domeniu Economie IAN. '25 România, pe ultimul loc în UE la folosirea Inteligenței Artificiale în companii. De ce Danemarca e campioană europeană în acest domeniu
Observatorul Român al Sărăciei Energetice reacționează la declarațiile lui Burduja despre Green Deal: „Tranziția energetică vine cu fonduri UE semnificative și este responsabilitatea statelor să le utilizeze corect” Economie IAN. '25 Observatorul Român al Sărăciei Energetice reacționează la declarațiile lui Burduja despre Green Deal: „Tranziția energetică vine cu fonduri UE semnificative și este responsabilitatea statelor să le utilizeze corect”
Aproape trei sferturi din directorii financiari din România se așteaptă la creșterea TVA în acest an. Cei mai pesimiști vorbesc de măriri de peste 5 puncte procentuale Economie IAN. '25 Aproape trei sferturi din directorii financiari din România se așteaptă la creșterea TVA în acest an. Cei mai pesimiști vorbesc de măriri de peste 5 puncte procentuale
Energia solară a depășit cărbunele în UE pentru prima dată în istorie, iar gazul a scăzut pentru al cincilea an consecutiv Economie IAN. '25 Energia solară a depășit cărbunele în UE pentru prima dată în istorie, iar gazul a scăzut pentru al cincilea an consecutiv
Sunt piețele private potrivite pentru investitorii retail? Articol susținut de ROCA Investments IAN. '25 Sunt piețele private potrivite pentru investitorii retail?
Consultanții fiscali salută inițiativa Finanțelor de a clarifica anomalia legată de plata impozitului din sectoarele petrol și gaze Economie IAN. '25 Consultanții fiscali salută inițiativa Finanțelor de a clarifica anomalia legată de plata impozitului din sectoarele petrol și gaze
Trump cere UE să cumpere mai multe gaze americane. Ce înseamnă asta pentru prețul gazelor? Energie IAN. '25 Trump cere UE să cumpere mai multe gaze americane. Ce înseamnă asta pentru prețul gazelor?
Pensia medie în România în 2025. Ce sume primesc pensionarii Actualitate IAN. '25 Pensia medie în România în 2025. Ce sume primesc pensionarii
ONRC, despre actualizarea CAEN rev.3: Prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate în registrul comerțului, întrucât nu este legalizată în România StartupCafe.ro IAN. '25 ONRC, despre actualizarea CAEN rev.3: Prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate în registrul comerțului, întrucât nu este legalizată în România
Care sunt previziunile economice pentru România și cum pot evolua prețurile la imobiliare și cursul leului- date oficiale ale analiștilor financiar-bancari Economie IAN. '25 Care sunt previziunile economice pentru România și cum pot evolua prețurile la imobiliare și cursul leului- date oficiale ale analiștilor financiar-bancari
Interviu cu Joseph Stiglitz: „Între Trump și Europa nu este un război economic, ci unul politic” Economie IAN. '25 Interviu cu Joseph Stiglitz: „Între Trump și Europa nu este un război economic, ci unul politic”
Bancher de la una dintre cele mai influente instituții financiare din lume, mesaj neașteptat pentru rivalii europeni: „Să fie mai mari” Economie IAN. '25 Bancher de la una dintre cele mai influente instituții financiare din lume, mesaj neașteptat pentru rivalii europeni: „Să fie mai mari”
Samsung a lansat telefoanele de vârf de gamă Galaxy S25. Cât costă în România și ce aduc nou Gadget IAN. '25 Samsung a lansat telefoanele de vârf de gamă Galaxy S25. Cât costă în România și ce aduc nou
Actualizarea CAEN rev. 3: Precizări ANAF pentru firme StartupCafe.ro IAN. '25 Actualizarea CAEN rev. 3: Precizări ANAF pentru firme
Șeful celei mai mari bănci de pe Wall Street sugerează că bursa americană e „oarecum umflată” Economie IAN. '25 Șeful celei mai mari bănci de pe Wall Street sugerează că bursa americană e „oarecum umflată”
Iese la vânzare colecția unui anticar bucureștean. Prima licitație din 2025 de la Artmark, cu preț unitar de pornire: doar 100 de euro, fără rezerve! Articol susţinut de A10 by Artmark IAN. '25 Iese la vânzare colecția unui anticar bucureștean. Prima licitație din 2025 de la Artmark, cu preț unitar de pornire: doar 100 de euro, fără rezerve!
ANPC pierde noi procese cu băncile în speța anuităților. Scorul ajunge la 16 la 1 Profit.ro IAN. '25 ANPC pierde noi procese cu băncile în speța anuităților. Scorul ajunge la 16 la 1
Detalii din noul plan al UE pentru energie. O prioritate va fi crearea unei super-rețele energetice. Diferențele față de noile politici ale SUA Economie IAN. '25 Detalii din noul plan al UE pentru energie. O prioritate va fi crearea unei super-rețele energetice. Diferențele față de noile politici ale SUA
Autodistrugerea căilor ferate a continuat în 2024, prăbușirea se întâmplă rapid și la început de 2025, avertizează Asociația Pro Infrastructură. Care sunt cauzele? Economie IAN. '25 Autodistrugerea căilor ferate a continuat în 2024, prăbușirea se întâmplă rapid și la început de 2025, avertizează Asociația Pro Infrastructură. Care sunt cauzele?
Directorii financiari din firmele românești pun accentul pe prudență în acest an. ”2025 nu e un moment propice pentru asumarea de riscuri”, spun ei în sondajul Deloitte Economie IAN. '25 Directorii financiari din firmele românești pun accentul pe prudență în acest an. ”2025 nu e un moment propice pentru asumarea de riscuri”, spun ei în sondajul Deloitte
LIVE. Noile telefoane Samsung Galaxy S25 lansate în scurt timp. Ce știm despre noile telefoane vârf de gamă de la Samsung Economie IAN. '25 LIVE. Noile telefoane Samsung Galaxy S25 lansate în scurt timp. Ce știm despre noile telefoane vârf de gamă de la Samsung
5%, absorbția de fonduri UE clasice la jumatea termenului. „O rată de absorbție destul de mică”. „Nu arată bine” nici cererea de plată PNRR. VIDEO interviu cu ministrul Boloș StartupCafe.ro IAN. '25 5%, absorbția de fonduri UE clasice la jumatea termenului. „O rată de absorbție destul de mică”. „Nu arată bine” nici cererea de plată PNRR. VIDEO interviu cu ministrul Boloș
Convergența economică nu e un drum cu sens unic. Nu e nici garantată, nici ireversibilă, avertizează un membru al boardului Băncii Naționale Opinii / Cristian Popa IAN. '25 Convergența economică nu e un drum cu sens unic. Nu e nici garantată, nici ireversibilă, avertizează un membru al boardului Băncii Naționale
Producătorul chinez de electrocasnice Haier închide fabrica de frigidere din România Economie IAN. '25 Producătorul chinez de electrocasnice Haier închide fabrica de frigidere din România
Condiție pusă de Poliția Română la asigurarea RCA a peste 900 de mașini Actualitate IAN. '25 Condiție pusă de Poliția Română la asigurarea RCA a peste 900 de mașini