29 iun. • Actualitate Donald Trump minimalizează acțiunile ostile de care este acuzat Beijingul, spunând că și SUA face „o mulțime de lucruri”. „Ne înțelegem bine cu China” Președintele american Donald Trump a respins duminică importanța acțiunilor agresive asociate Beijingului, inclusiv a recentei arestări a doi cetățeni chinezi acuzați de introducerea ilegală a unui agent patogen periculos în Statele Unite, spunând că „așa… Share
29 iun. • Actualitate Ultimul partid pro-democrație din Hong Kong se desființează din cauza „presiunii politice imense” Share
29 iun. • Actualitate Un ministru francez cere prelungirea negocierilor dintre UE și SUA. Gândul cu care unii europeni încep să se resemneze Share
29 iun. • Actualitate „Avem un cumpărător pentru TikTok” – Trump spune că e vorba de „oameni foarte bogați” și promite să le dezvăluie identitatea Share
29 iun. • Actualitate Ambasadorul Statelor Unite în Turcia vede „o oportunitate” după războiul Israel-Iran și crede că Ankara va juca un rol central Share
29 iun. • Actualitate Zeci de persoane reținute la un marș Pride din Istanbul, unde aceste manifestații sunt interzise Share
29 iun. • Actualitate Justiția israeliană amână audierea lui Benjamin Netanyahu din procesul de corupție, după declarațiile lui Donald Trump Share
29 iun. • Actualitate India investighează ipoteza unui sabotaj în cazul prăbușirii avionului Air India, tragedie soldată cu 279 de morți Share
29 iun. • Actualitate Ucraina s-a retras din Convenția de la Ottawa, care interzice minele antipersonal. „O decizie dificilă, dar necesară” Share
29 iun. • Actualitate Cum a reușit Qatarul să dezamorseze situația după atacul Iranului asupra celei mai mari baze conduse de SUA în regiune Share
29 iun. • Actualitate De ce nu se poate bucura Ucraina că ofensiva de vară a Rusiei dă semne că eșuează Share
29 iun. • Actualitate Iranul are „îndoieli serioase” cu privire la Israel. „Suntem pregătiți să răspundem cu forță” Share
29 iun. • Actualitate Şeful serviciului de informaţii externe rus a avut o convorbire telefonică cu directorul CIA, în contextul apropierii diplomatice între Washington și Moscova Share
29 iun. • Actualitate Scandări anti-Israel la Glastonbury: „Moarte pentru IDF” / Replica neașteptată a unui ministru britanic Share
29 iun. • Actualitate Fostul premier al Israelului, Naftali Bennett, cere plecarea lui Netanyahu: „20 de ani la putere e prea mult” Share
29 iun. • Actualitate După o infuzie de miliarde de dolari în Israel, Donald Trump se năpustește asupra procurorilor care îl investighează pe Benjamin Netanyahu Share
29 iun. • Actualitate Violențe la protestele din Serbia. Zeci de persoane, reținute / Peste 100.000 de oameni au ieșit pe străzi să ceară alegeri anticipate – FOTO/VIDEO Share
29 iun. • Actualitate „Marea şi frumoasa lege” promovotă de Donald Trump a trecut de primul obstacol în Senatul american Share
29 iun. • Actualitate VIDEO Scandal uriaș după ce un concert de la Festivalul Glastonbury a fost difuzat în direct la BBC Share
29 iun. • Actualitate „Absolut nebunesc şi distructiv”. Elon Musk critică dur vastul proiect de lege al lui Trump privind impozitele şi cheltuielile Share
28 iun. • Actualitate Armata Ucrainei raportează bătălii aprige pentru una dintre „ambițiile strategice ale Kremlinului” Share
28 iun. • Actualitate Noi atacuri israeliene în sudul Libanului. Autoritățile libaneze au raportat mai multe victime Share
28 iun. • Actualitate G7 evită disputa cu SUA. Acord pentru a feri companiile americane de taxe mai mari Share
28 iun. • Actualitate FOTO/VIDEO Un nou protest masiv la Belgrad. „Instituțiile au fost uzurpate și există multă corupție” Share
28 iun. • Actualitate Kim Jong Un deschide o stațiune nouă în Coreea de Nord. Ce falicități au fost anunțate și ce spun agențiile de turism Share
28 iun. • Actualitate Serviciile secrete ale Cehiei acuză China că a încercat să însceneze un accident auto la Praga Share
28 iun. • Actualitate Ultima vizită a lui Duda la Kiev. Mesaj pentru Zelenski, înainte ca Nawrocki să preia mandatul de președinte al Poloniei: „Aveți răbdare, lumea se vede altfel din spatele biroului prezidențial” Share
28 iun. • Actualitate Viktor Orban, acuzat de un fost președinte că se află în spatele unei campanii anti-bulgare în Balcani Share
28 iun. • Actualitate Suma de șase cifre cu care s-a vândut o rochie purtată de Prințesa Diana. Ce însemnătate avea pentru ea Share
28 iun. • Actualitate Eric Trump nu exclude o candidatură la președinția SUA. Care e „adevărata întrebare” în opinia lui Share
28 iun. • Actualitate Convoi militar pakistanez lovit de o mașină încărcată cu explozibil. Mai multe victime în urma atacului Share
28 iun. • Actualitate Vacanță transformată în coșmar. Cuplu, filmat pe ascuns în cele mai intime momente într-o casă închiriată prin Airbnb Share
28 iun. • Actualitate Bunicul șefei serviciului britanic de informații externe, MI6, a fost un spion nazist infam, poreclit „Măcelarul” Share
28 iun. • Actualitate Iranul pune o condiție pentru a relua tratativele cu SUA. „Dacă președintele Trump este sincer” Share
28 iun. • Actualitate O fostă vedetă dintr-un reality show, acuzată că și-a decapitat iubitul. Apelul lansat de poliția australiană Share
28 iun. • Actualitate Sub presiunea administrației Trump, președintele Universității din Virginia a demisionat. „Este scandalos” Share
28 iun. • Actualitate Operaţiunea Wedlock: Vânătoarea unui spion rus în inima serviciilor secrete britanice. „Extrem de neobişnuită, cea mai lungă din istoria recentă şi probabil cea mai costisitoare” Share
28 iun. • Actualitate „O farsă”. Donald Trump neagă planuri de a oferi Iranului 30 de miliarde de dolari pentru programul nuclear civil Share
28 iun. • International FOTO Jeff Bezos şi Lauren Sanchez s-au căsătorit. Mireasa a ales o rochie Dolce & Gabbana Share
27 iun. • Actualitate Donald Trump susține că să fii președinte „este o profesie foarte periculoasă”: „Dacă mi-ar fi spus cineva asta, poate că nu aș fi candidat” Share
27 iun. • Actualitate Israelul susține că a „decapitat” programul nuclear al Iranului, eliminând zeci de oficiali și oameni de știință Share
27 iun. • Actualitate Ucraina anunță că a lovit avioane de război ale Rusiei la 900 de kilometri de frontiera ucraineană Share
27 iun. • Actualitate Donald Trump anunță oprirea negocierilor cu Canada și amenință cu noi taxe. Ce l-a înfuriat pe președintele SUA Share
27 iun. • Actualitate Curtea Supremă a SUA a limitat posibilităţile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului Share
27 iun. • Actualitate Donald Trump spune că va lua în calcul să bombardeze Iranul din nou dacă va fi necesar Share
27 iun. • Actualitate Nunta de la Veneția a lui Jeff Bezos, în cifre. Festivități de 50 de milioane de euro, cu un impact economic de un miliard. Toate detaliile Share
27 iun. • Actualitate Rezultate „neconcludente” pentru investigația de patru ani despre originea Covid-19. Ipoteza scurgerii din laborator „nu poate fi investigată sau exclusă” Share
27 iun. • Actualitate Elevii pot lipsi de la orele unde se citesc povești LGBTQ+, în urma unei decizii controversate a Curții Supreme a SUA Share
27 iun. • Actualitate Putin a afirmat că relațiile Rusia-SUA se stabilizează și că îi poartă un „mare respect” lui Trump / Ce a spus despre propunerile de pace ale Ucrainei Share
27 iun. • Actualitate Noi vârfuri de căldură așteptate în Europa. Italia, Franța și Spania, în alertă din cauza temperaturilor extreme Share
27 iun. • Actualitate Justiţia israeliană a respins o cerere de amânare a procesului de corupţie al lui Netanyahu, a cărui anulare a fost cerută de către Trump Share
27 iun. • Actualitate Suspiciuni de sabotaj în Germania. Anchetă după incendierea mai multor camioane ale armatei Share
27 iun. • Actualitate Declarația din Estonia care a făcut Kremlinul să spună că Rusia se simte amenințată. „Ar reprezenta un pericol imediat” Share
27 iun. • Actualitate Progres major în ancheta privind prăbușirea avionului Boeing 787-8 în India: experții americani au reușit să recupereze datele de zbor din cutiile negre Share
27 iun. • Actualitate Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de viol, agresiune sexuală și vătămare corporală. Poliția anunță zeci de capete de acuzare Share
27 iun. • Actualitate Val de arestări și execuții în Iran, în urma războiului cu Israelul / Temeri pentru soarta disidenților și a jurnaliștilor Share
27 iun. • Actualitate Generalul danez responsabil de apărarea Groenlandei afirmă că amenințările lui Trump nu îl îngrijorează: „Dorm foarte bine noaptea”. Ce spune, în schimb, despre ruși Share
27 iun. • Actualitate Aproape o treime din locuitorii unei țări ce se scufundă în mare au depus cereri de azil în Australia Share
27 iun. • Actualitate Vicepreşedintele Parlamentului European, Nicu Ştefănuţă, merge la Budapest Pride, marșul interzis de guvernul Orban Share
27 iun. • Actualitate UE amenință compania lui Mark Zuckerberg, care deține Facebook și Instagram, cu amenzi zilnice uriașe Share
27 iun. • Actualitate Viktor Orban îi amenință pe participanții la Budapest Pride, marșul LGBT interzis de guvern: „Vor suporta consecințele legale clare” Share
27 iun. • Război în Ucraina Moscova pregătește o ofensivă majoră în Ucraina cu suport de la Phenian, avertizează agenția de informații din Coreea de Sud Share
27 iun. • Actualitate Germania vrea să ia o măsură fără precedent împotriva DeepSeek, compania chineză care a bulversat lumea tehnologiei Share
27 iun. • Actualitate Americani reținuți în timp ce încercau să trimită sticle cu orez, Biblii și bancnote de un dolar în Coreea de Nord Share
27 iun. • Actualitate Mexicul îl amenință pe Elon Musk că îi va da în judecată compania aerospațială din cauza rachetelor care explodează în loc să zboare Share
27 iun. • Actualitate Mai puține avioane F-35 și nave de război, mai multe drone: Cum vrea Donald Trump să remodeleze armata americană Share
27 iun. • Actualitate Liderii UE caută un plan imprevizibil în disputa comercială cu SUA, dar par gata să accepte acordul punitiv cerut de Trump Share
27 iun. • Actualitate Ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, prima femeie care ocupă această funcție, va părăsi Rusia Share
27 iun. • Actualitate Trump amenință New York Times și CNN cu procese, în urma dezvăluirilor privind atacul SUA din Iran / „Publicul american are dreptul să ştie”, spun redacțiile Share
27 iun. • Actualitate Criminalul în serie Takahiro Shiraishi, supranumit „ucigașul de pe Twitter”, a fost executat Share
27 iun. • Actualitate Un raport preliminar al serviciilor secrete europene îl contrazice pe Trump într-o chestiune cheie, după atacul SUA asupra siturilor nucleare din Iran Share
27 iun. • Actualitate Discuții secrete și propuneri de miliarde: Administratia Trump explorează reluarea negocierilor cu Iranul pentru un program nuclear civil Share
27 iun. • Actualitate După ce a amânat cu 90 de zile aplicarea supra-tarifelor vamale, Trump ia în calcul să mai prelungească termenul limită. „El ia decizia” Share
26 iun. • International În ce țară din Balcani vrea ginerele lui Trump să investească 1,4 miliarde de euro pentru un resort de lux Share
26 iun. • Actualitate Trump ar veni în Turcia la discuții de pace pentru Ucraina dacă ar participa și Putin, spune Erdogan / Ce mesaj a trimis Kremlinul Share
26 iun. • International Cel mai dur atac de până acum venit de la liderul european care critică deschis Israelul: „Situație catastrofală de genocid” Share
26 iun. • Actualitate Consiliul European a decis să intensifice ajutorul militar pentru Ucraina. Câți bani va trimite UE Kievului în 2025 Share
26 iun. • Actualitate Declinul economiei SUA, mai accentuat decât s-a estimat. Impactul războaielor comerciale ale lui Trump Share
26 iun. • Actualitate „L-am fi eliminat pe Khamenei”, susține Israelul. De ce nu a fost posibilă uciderea ayatollahului Share
26 iun. • Actualitate Balcanii se sufocă sub un val de caniculă cu temperaturi record. Vin zile și mai toride Share
26 iun. • International Putin riscă să repete greșeala care a dus la prăbușirea URSS: „El acum face exact același lucru” Share
26 iun. • Actualitate Rusia anunță cucerirea unui sat din apropierea unui zăcământ de minerale rare. O resursă dorită și de Trump și de Putin Share
26 iun. • International VIDEO Ritual macabru întrerupt de poliție în pădurile din Leningrad. Oameni vii, scoși din gropi Share
26 iun. • Actualitate Noi incendii de vegetație în Grecia, care ordonă evacuarea unei localități din apropierea Atenei Share
26 iun. • Actualitate Slovacia amenință din nou că se va opune următorului pachet de sancțiuni UE contra Rusiei Share
26 iun. • Actualitate Comisia Europeană, presată să sancționeze guvernul maghiar, în cazul în care va folosi recunoașterea facială pentru a sancționa participanții la Budapest Pride Share
26 iun. • International „Toate cele 6 bombe au lovit Fordo exact unde am vrut”. Șeful armatei americane a prezentat public cum s-a desfășurat atacul asupra siturilor nucleare ale Iranului Share
26 iun. • Actualitate VIDEO „Hey, hey, hey”: Mesajul publicat de Casa Albă după ce Donald Trump s-a întors de la summitul NATO din Europa Share
26 iun. • Actualitate Marele bancher care l-a consiliat pe Jeffrey Epstein timp de ani de zile rămâne cu interdicția de a activa în sectorul bancar. Decizia luată de justiția britanică Share
26 iun. • Actualitate Wizz Air confirmă anularea tuturor curselor aeriene către și dinspre Dubai, joi Share
26 iun. • Actualitate După zile de absență, Khamenei a ieșit pentru a spune că Iranul „a dat o palmă Americii” și pentru a-i transmite un mesaj lui Trump Share
26 iun. • Actualitate Un fotograf rus a cules informații din cărți și documente publice despre buncărele sovietice și le-a dat unui jurnalist american. Statul rus l-a condamnat pentru trădare Share
26 iun. • Actualitate Incendiile masive din Chios: O străină a fost arestată după ce a aruncat o țigară pe jos și va fi judecată pe repede înainte Share
26 iun. • International Aruncați ca gunoiul: Ce spun afganii dați înapoi pe mâna talibanilor, într-o țară în care se simt străini Share
26 iun. • Actualitate Unde este Khamenei? Absența din public a liderului suprem naște temeri și lupte între facțiuni în Iran. „Dacă nu-l vedem în curând e un semn rău” Share
26 iun. • Actualitate Comerțul ilegal cu cocaină bate noi recorduri la nivel mondial. La cât a ajuns producția globală Share
26 iun. • Actualitate O capsulă care transporta în spațiu rămășițele a peste 160 de persoane s-a prăbușit în Pacific: „Sperăm ca familiile să găsească o oarecare alinare” Share
26 iun. • Actualitate O critică aspră după summitul NATO: „Dacă nu reușim, toate aceste dovezi de slăbiciune și umilință vor fi amintite ca unul dintre cele mai rușinoase episoade” Share
26 iun. • Actualitate Semnal de alarmă tras de cercetătorul care a câștigat în timp record Nobelul pentru Medicină: „Mă tem că niciun vaccin nu va mai fi aprobat în Statele Unite” Share
26 iun. • Actualitate Ursula von der Leyen, ținta unei moțiuni de cenzură inițiate de AUR în Parlamentul European după cazul Pfizergate / Ce șanse are votul Share
26 iun. • Actualitate Bulgarii au anunțat că reduc mult amenzile pentru lipsa vinietei. Cât va fi sancțiunea pentru neplata taxei de drum Share
26 iun. • Actualitate Marea actriță Lea Massari a murit la vârsta de 91 de ani. „Cea mai franceză dintre vedetele italiene” Share
26 iun. • Actualitate Apel în Bulgaria pentru mai multe poduri și drumuri în nordul țării: Cea mai puternică zonă economică din regiune este Bucureștiul Share