Campania Mindbomb pentru „salubrizarea estetica” a Clujului a esuat
Mindbomb i-a cerut primarului Clujului, Emil Boc, indepartarea statuii lui Avram Iancu din centrul orasului. Statuia este considerata “un hidos simulacru estetic al identitatii nationale si un simbol al imixtiunii politice a fostului primar Funar in spatiul public”. Demersul Mindbomb a primit insa o replica cutremuratoare.
Mindbomb a lansat campania “Mi s-o urat de atata urat!”, prin care doreste sa sensibilizeze autoritatile si opinia publica cu privire la reconfigurarea estetica si depolitizarea spatiului public clujean. Actuala statuie reprezentandu-l pe Avram Iancu drept un personaj caraghios cocotat pe un arac, este opera sculptorului Ilie Berindei.
[c:1:s] Statuia a costat in jur de un miliard la valoarea din 1993, o treime din suma a provenit de la bugetul de stat, grosul finantarii fiind asigurat de celebrul “joc de intrajutorare” Caritas.
O imagine a prototipului statuii a fost publicat de revista “Arta”, numai ca la data respectiva, in varful coloanei se afla Nicolae Ceausescu, iar in loc de sabie, avea un sceptru.
La vremea realizarii statuii din Cluj, copia cu Ceausescu se mai gasea la Casa de cultura din Bailesti.
Eforturilor celor de la Mindbomb i s-a alaturat si cotidianul Clujeanul si apoi Kronika.
Pe urma, numeroase personalitati ale Clujului au semnat o scrisoare deschisa prin care cer Primariei si Consiliului Local sa reconfigureze unul din simbolurile spatiului public clujean, in conformitate cu spiritul tolerantei etnice si al valorilor estetice.
“Imbucuratoare pentru ca da o sansa de recuperare demna a spatiului public si a unui simbol al istoriei nationale si ingrijoratoare pentru ca ea se poate transforma, in chip nedorit, intr-o legitimare a unei uratenii care sluteste fata orasului nostru.
Monumentul instalat intre Catedrala Mitropolitana si Teatrul National nu il reprezinta pe Avram Iancu asa cum este el perceput de ardeleni, personalitate istorica demna si, totodata, apropiata, familiara.
Inca de la inceput, scopul acestui monument a fost deturnat: statuia a ajuns un simbol al intolerantei, inesteticului si prostiei. Daca s-a ajuns la defaimarea estetica a unui simbol national, e pentru ca opinia artistilor plastici, scriitorilor, arhitectilor si urbanistilor care s-au pronuntat impotriva acestei aberatii a fost ignorata”, au declarat semnatarii scrisorii deschise.
Printre personalitatile care si-au exprimat acordul cu acest demers, ii amintim (aleatoriu) pe: Radu Munteanu (rector Universitatea Tehnica), Ioan Sbarciu (rector Universitatea de Arta si Design), Marius Bojita (rector Universitatea de Medicina si Framacie “Iuliu Hatieganu”), Doru Radosav (director Biblioteca Centrala Universitara, Institutul de Istorie Orala – Universitatea Babes-Bolyai),
Dumitru Matis (decan Facultatea de Studii Economice si Gestiunea Afacerilor,- Universitatea Babes-Bolyai), Stanca Ghidro (avocat, decan Baroul Cluj), Horea Poenar (scriitor, lector Facultatea de Litere – Universitatea Babes-Bolyai), Tompa Gabor (director Teatrul Maghiar Cluj), Ion Vartic (director Teatrul National Cluj), Marius Nicoara (presedintele Consiliului Judetean Cluj), Tudor Salagean (istoric), dar si multi altii.
Autoritatile locale din Cluj au initiat intre timp un proiect de modernizare a Pietei Avram Iancu. Raimonda Boian, purtatoarea de cuvant a administratiei Boc a risipit insa rapid temerile celor care au crezut initial ca ar fi vorba despre demersuri legate de statuia mult disputata.
Ea a declarat pentru HotNews.ro ca “problema statuii nu figureaza pe agenda de lucru a administratiei locale pentru anul in curs, insa in Pta. Avram Iancu se va amenaja o fantana muzicala cu spoturi luminoase si apa colorata”.
Proiectul reamenajarii Pietei Avram Iancu este realizat de societatea Atelier IF, cea care a castigat licitatia pentru proiectarea intregii piete. Jocurile de apa si de culori ale fantanii vor fi sincronizate cu diferite melodii. Proiectul reamenajarii pietei mai prevede si inlocuirea pavajului din zona.
Reamenajarea Pietei Avram Iancu va costa 1,4 milioane de lei
Pe langa fantana din Avram Iancu, municipalitatea clujeana va amplasa in apropiere alte doua fantani la fel de ciudate si pe pietonalele de pe Bulevardul Eroilor – sub forma unui luciu de apa, “care se va revarsa cand temperatura din aer creste si care vor fi dotate cu spoturi de diferite culori”.
Buclucasa fantana a primarului Boc |
Ce-i trebuia Clujului? Tichie de margaritar! A plecat omul cu statuile, a venit cel cu fantanile. Neaparat colorate si cu beculete multe. Arhitectul clujean Sorin Albacan a declarat pentru HotNews.ro ca principala problema o reprezinta faptul ca nici un primar de pana acum nu a fost clujean si ca atare nu simte nimic pentru oras, necum pentru valorile estetice ale orasului.
In plus, sustine arh. Albacan, ceea ce ii lipseste la aceasta data Primariei este tocmai un plan de dezvoltare locala. Chiar si planul urbanistic general, datand de pe vremea lui Funar, s-a realizat de o firma din Bucuresti.