Cariera unui ofițer KGB. Vladimir Putin

„Am lucrat in Prima Direcție Generală – serviciul de informații al Uniunii Sovietice”[1] ne dezvăluia cu mândrie Vladimir Putin în interviul cu Tucker Carlson,[2] după ce-l ridiculizase pe acesta din urmă pentru eșecul tentativei de a intra în CIA . Poate trebuie amintit că Prima Direcție Generală sau Direcția Generală I (cunoscută sub inițialele PGU[3]) din KGB va deveni, după prăbușirea URSS, actualul SVR[4] (Serviciul de Informații Externe). La ce se referă Președintele Federației Ruse? Ce putem afla despre parcursul profesional al acestuia în KGB?

 În autobiografia sa,[5] Putin ne povestește că, încă înainte de a termina școala generală, influențat de cărți și filme sovietice de spionaj -în special Scut și sabie (1967) – , se hotărâse să devină razvedcik(разведчик, ofițer de informații externe). Devenise un elev silitor, arăta un mare interes față de învățarea limbii germane și practica cu pasiune judo. Familia și antrenorii de judo se împotriveau însă deciziei acestuia de a deveni ofițer de securitate. Trecând peste opoziția lor, la începutul clasei a 9-a,  tânărul Volodea se auto-invită la sediul Direcției KGB din Leningrad (actualul Sankt-Petersburg) cu intenția declarată de a lucra pentru ei: „Vreau să lucrez la voi”[6], îi spune el responsabilului cu cadrele (resursele umane de atunci). Acesta îi indică o posibilă cale de urmat: facultatea de drept.[7] Se pregătește cu seriozitate și, după terminarea liceului, în urma unei examen dificil, este admis la facultatea de drept din cadrul Universității de Stat din Leningrad. Aici, pe lângă studiu, continuă să practice judo și sambo, obținând centura neagră în ambele sporturi de luptă .

În anul patru de facultate este contactat de ofițerul KGB responsabil cu universitatea, care-l asigură că urmează să fie acceptat în Serviciu. Acest lucru se întâmplă formal în 1975, odată ce ajunge în fața comisiei de repartiție a Facultății. Putin avea 23 de ani.

1975 – 1976 Ucenic cekist, în poliția politică. La Serviciul 5/Direcția KGB Leningrad

În scopul familiarizării cu activitatea administrativă, cu hârțogăreala, e repartizat inițial la Secretariatul Direcției KGB Leningrad.  Apoi, timp de 5 luni, activează într-o unitate de „contrainformații” din cadrul aceleiași Direcții. În acest timp devine și membru al Partidului Comunist al URSS, condiție obligatorie pentru un KGB-ist.

În prima parte a anului 1976 urmează, la o școală KGB din Moscova, un curs practic de șase luni pentru cadre operative (ofițeri) – profil  „contrainformații”. După absolvire revine în Leningrad, unde susține că a lucrat încă șase luni în același domeniu. (First Person, pag 47-48). Termenul  „contrainformații” folosit de Putin în autobiografie este, intenționat, înșelător. Iuri Felștinski și Vladimir Pribilovski în „The Putin Corporation, The Story of Russia’s Secret Takeover”[8], bazându-se pe mărturiile unor foști colegi ai lui Putin, susțin apartenența lui la Serviciul 5 (Combaterea diversiunii ideologice) din KGB Leningrad, unitatea responsabilă cu controlul stării de spirit a populației și cu reprimarea dizidenților. Același lucru e susținut și de Vladimir Uzolțev, colegul de birou al lui Putin în Dresda,  în „Mein Kollege Putin. Als KGB-Agent in Dresden 1985–1990”.[9]

Un alt argument în favoarea acestei ipoteze este descrierea pe care o face Putin unei modalități acoperite de „prevenire” a unui protest anti-guvernamental.[10] Întrebat dacă a luat parte la astfel de acțiuni răspunde că „Grupul meu (n.a. în care am lucrat) nu a fost implicat în mod deosebit în astfel de activități” (s.n.).

Într-o altă scenă petrecută cândva de Paști, bunul său prieten Serghei Roldughin povestește că Volodea asigura „ordinea” într-o biserică. Din această poziție îl invită pe Serghei să intre în altar, cu aerul șmecheresc că „nimeni nu poate pătrunde acolo, dar noi putem”.[11] Erau vremuri în care ordinea în biserică era păstrată de KGB.

Toate aceste indicii întăresc ipoteza că prima parte a carierei de KGB-ist  a lui Putin s-a desfășurat în cadrul „liniei 5”. Această linie (Direcția a 5-a din KGB-ul central și Serviciile 5 de la KGB-urile din teritoriu)  avea ca echivalent în cadrul Securității române linia denumită eufemistic  „Informații interne” (la Centru – Direcția I a DSS – , în teritoriu – Serviciile I de la Securitățile județene). Indiferent de denumire, structurile enumerate constituiau nucleul poliției politice comuniste, materializări pământești ale orwellienei Poliții a Gândirii (Thinkpol).

Prăbușirea URSS rezervă Direcției a 5-a KGB o evoluție interesantă: la 29 august 1989, pe fondul presiunii curentului democratic din URSS,  își schimbă denumirea în Direcția „Z” (Apărarea Ordinii Constituționale), urmând ca în septembrie 1991 să fie desființată. Reapare, în compunerea FSB de această dată, în anul 1998, în momentul în care la conducerea instituției se afla Putin. Operațiunea de re-branding pare să fi servit drept exemplu Serviciului românesc post-revoluționar, Direcția I (Informații interne) a Securității „democratizându-se” în Diviziunea Apărarea Constituției a SRI .

Tânăr ofițer KGB (Fotografie din arhiva personală a lui Vladimir Putin – http://putin.kremlin.ru)

1977 -1985 Informații externe, dar din interiorul URSS. La Serviciul 1/Direcția KGB Leningrad

În timpul cursului de formare din Moscova, Putin fusese remarcat de ofițeri din Prima Direcție Generală  a KGB (PGU) . După cum spunea el însuși: „Informațiile externe (rus. Razvedka – n.a.) sunt în permanentă căutare de oameni ( n.a. cadre/personal) pentru ei, inclusiv oameni din serviciile de securitate”[12]. I se propune să intre în PGU, ceea ce acceptă cu entuziasm. Visul i se împlinește – devine razvedcik.

Pe parcursul anului 1977 urmează la Moscova un curs special de pregătire pe profil informații externe (cu durata de 1 an). La finalul cursului se întoarce la Direcția KGB Leningrad, de această dată la Serviciul 1 (Informații externe), unde lucrează pentru patru ani și jumătate (1978-1982).

În uniformă de ofițer (căpitan) KGB. (Fotografie din arhiva personală a lui Vladimir Putin – http://putin.kremlin.ru)

Cum era organizat un Serviciu 1 dintr-un  KGB teritorial

Luăm ca model  Serviciul 1 din KGB-ul Republicii Socialiste Sovietice Lituaniene ( КГБ Литовской ССР), cu precizarea că serviciile omoloage din restul URSS erau organizate similar:

• Biroul 1 – Informații politice
• Biroul 2 – Emigrație/Diaspora
• Biroul 3 – Ilegali
• Biroul 4 („Rezervă activă”) – Informații tehnico-științifice
• Biroul Evidențe operative și arhivă

            O parte din activitatea de culegere de informații externe (din surse umane) nu se desfășoară în străinătate, ci în țară. Linia de muncă „RT”[13] adică „Informații externe de pe teritoriul URSS”  avea ca sarcină recrutarea de străini veniți temporar în URSS (turiști, reprezentanți comerciali, studenți, cercetători etc) precum și a unor cetățeni sovietici cu potențial pentru spionaj, mai ales pentru a deveni ilegali. Activitatea pe linie RT era efectuată pe teren de ofițerii Serviciilor 1 de la Direcțiile KGB teritoriale și coordonată de la Centru, din Moscova ( PGU), de Direcția „RT” . În această perioadă este promovat la gradul de maior.

            Pe parcursul activității în Leningrad, apropiații lui Putin (inițial inclusiv viitoarea lui soție credea același lucru) știau despre acesta că lucrează în Miliție, la Biroul Investigații Criminale. Toți lucrătorii din Serviciul 1 foloseau această acoperire, ofițerii utilizând o legitimație de serviciu eliberată de Miliția Leningrad.[14] În România socialistă, echivalentele Serviciilor 1 teritoriale  din KGB erau Birourile/GOT 0544 (Grupe Operative Teritoriale ale UM 0544/CIE) din componența Securităților județene.

1982-1985 – E trimis pentru pregătire avansată la Institutul Steagul Roșu (mai târziu I. Andropov) al PGU, școala de ofițeri de informații externe a KGB cu durata de 3 ani. Este pregătit să lucreze pe spațiul german, perfecționându-și cunoștințele de limbă dobândite în timpul școlii.[15]

1985(final) – 1990 Ofițer de informații externe în Germania de Est

După terminarea pregătirii avansate este repartizat în Germania de Est, la  Reprezentanța KGB de pe lângă Ministerul Securității Statului din DDR.

Cum era organizată Reprezentanța KGB de pe lângă Stasi
„Mini-Centrala” KGB din DDR era situată la Berlin-Karlhorst și avea un efectiv de câteva zeci de ofițeri operativi ce lucrau în patru birouri, corespunzător tot atâtor linii de muncă:
Biroul 1 (Informații politice)
Biroul 2 (Contrainformații externe)
Biroul 3 (Ilegali)
Biroul 4 (Informații Tehnico-Științifice)
„Mini-centralei” berlineze îi mai erau subordonate Grupele de informații externe ( разведгруппы razvedgruppî ), câte una pe lângă fiecare dintre cele 14 Direcții Stasi teritoriale din cele tot atâtea Bezirke (unități administrativ-teritoriale în DDR, un fel de județe mai mari). Grupele aveau câte 3 – 7 ofițeri, fiecare dintre aceștia specializat pe una dintre cele patru linii de muncă. Putin a lucrat în cadrul Grupei din  Dresda.

Legitimația de serviciu, eliberată de STASI, la 31.12.1985, maiorului Putin. Colțul stânga sus ne arată perioada pentru care a fost vizată 1986 -1989. Sursa: Bstu/DNN

Ofițerii operativi din cadrul „Reprezentanței KGB al URSS pe lângă MfS (n.a. Stasi)” aveau rolul de „ofițeri de legătură KGB”. Erau camarazi cekiști ai colegilor din Republica Democrată Germană, cu care colaborau profesional. Aveau legitimații de serviciu ale Stasi, pe numele real. Prin urmare operau, aproape ca în URSS, pe teritoriu prieten.

După Uzolțev, care susține că i-a fost coleg, Putin ar fi lucrat pe linia Ilegali. Această activitate presupunea, în general, căutarea și pregătirea unor persoane pretabile pentru infiltrarea ilegală în diverse țări-țintă, în special SUA, Germania de Vest, Marea Britanie, etc. Acolo, sarcina acestor „ilegali” era fie să pătrundă în organizațiile indicate (instituții publice, centre de cercetare, firme etc), fie să sprijine și să conducă rețele de agenți (agenturi). Uzolțev  mai adaugă că Putin se ocupa și de studierea informativă a Forțelor Speciale americane de la Bad Tölz (Germania federală).

Un exemplu interesant de ilegal este Albrecht Dittrich. Cetățean al Germaniei de Est, absolvent al  Universității din Jena, el va lua mai târziu în SUA numele unui copil decedat la vîrsta de 10 ani – Jack Barsky. După o selecție și o pregătire îndelungată, sub controlul unui joint venture KGB-Stasi, acesta fusese infiltrat în SUA în 1978 cu scopul de a se apropia de  Zbigniew Brzezinski, pe atunci consilier pentru securitate națională al Președintelui Carter. Viața acestui ilegal a devenit subiectul unei autobiografii și al câtorva emisiuni TV. Până la această dată nu se cunoaște dacă Vladimir Putin a condus vreun caz asemănător.

 În contradicție cu Uzolțev, Putin afirma: „Lucram în domeniul informațiilor politice. Obțineam informații despre personalități politice, despre planurile unui potențial inamic.[…] lucram de pe teritoriul Germaniei de Est. Eram interesați de orice informație pe linia, cum se spunea, a inamicului principal, iar inamicul principal era considerat a fi NATO.”[16]

Solicitat să explice mai mult, acesta povestește că efectua „activități obișnuite de informații: recrutarea de surse de informații, obținerea de informații, prelucrarea lor și trimiterea lor la centru. Era vorba de informații despre partide politice, despre tendințele din cadrul acestor partide, despre lideri – atât cei de azi, cât și cei de perspectivă, despre promovarea unor persoane în anumite poziții în cadrul partidelor și al aparatului de stat. Era important să știm cine, cum și ce făceau, ce se întâmpla în Ministerul de Externe al țării de care eram interesați, cum se elaborau politicile sale cu privire la diferite aspecte în diferite părți ale lumii. Sau – care va fi poziția partenerilor noștri în negocierile de dezarmare, de exemplu. Desigur, pentru a obține astfel de informații, aveam nevoie de surse. De aceea, am lucrat în paralel pentru a recruta surse și a extrage informații, precum și pentru a le prelucra și analiza. O muncă, în general, de rutină“.[17]

Cele două linii de muncă, “Informații politice” și  “Ilegali”, fiind distincte, ne întrebăm cine spune în cele din urmă adevărul: Putin sau Uzolțev? Răspunsul vine tot de la actualul Președinte al Rusiei, care în 2017, în cadrul emisiunii „Știrile de sâmbătă”, se răzgândește în privința dezvăluirilor inițiale, mărturisind: „ Toată munca mea în cadrul organelor de informații externe ale URSS a fost legată nu atât de Serviciul de informații externe, cât mai ales de informațiile prin (n.a. linia) ilegali”.

Referitor la carieră, Putin ne spune: „Munca mea mergea bine. Era considerat normal dacă exista o singură promovare în timpul unei misiuni în străinătate. Eu am fost promovat de două ori”.[18]  În 1989, an când  a fost decorat cu medalia de bronz „Pentru servicii deosebite aduse Armatei Naționale Populare a RDG”, era încă maior. Probabil în același an a fost înaintat în gradul imediat următor, locotenent-colonel. Cât privește funcțiile îndeplinite, inițial e ofițer operativ principal, devine adjunct și mai apoi „prim adjunct al șefului de birou” (n.a. probabil la biroul 3/Ilegali).

1990-1991 Din nou acasă. Sfârșitul carierei în KGB?

În ianuarie 1990 revine din Germania și i se oferă de la Centru să aleagă dintre mai multe funcții. Deși Moscova părea o opțiune mai bună, se hotărăște pentru Leningrad, unde este introdus în Universitatea de Stat de aici sub acoperirea (под крышу, pod krâșu) de adjunct al rectorului Universității, responsabil pentru relațiile internaționale. Intră astfel într-o categorie de cadre care în terminologia KGB se numea  „rezerva activă” (действующий резерв  deistvuiușci rezerv)-ofițerii infiltrați în aparatul de stat.[19]Securitatea română copiase și ea modelul KGB, acest tip de securiști fiind denumiți la noi „ofițeri deplin conspirați”. Astăzi li se spune, popular, “acoperiți”.

Odată cu integrarea în conducerea Universității, Putin se înscrie și la doctorat, în buna tradiție a funcționarilor sovietici doritori de promovare accelerată. Alege o temă din dreptul internațional privat, îndrumător fiindu-i un specialist de frunte în drept internațional, Valeri Abramovici Musin.[20] Însă teza de doctorat e susținută în final la Institutul de Mine din Sankt-Petersburg, în 1996. cu o temă privitoare la planificarea strategică a exploatării resurselor minerale, sub îndrumarea lui Vladimir Litvinenko, viitor șef de campanie al lui Putin la alegerile prezidențiale din 2000 și 2004.[21]

Aflând de la un coleg că noul primar al Leningradului, Anatoli Sobceak, caută un om de încredere care să-i fie aproape, îi solicită acestuia o întrevedere. Pe parcursul întâlnirii îi mărturisește primarului disponibilitatea de a-l sprijini și, totodată, apartenența la KGB. Este acceptat de Sobceak și e numit de acesta în funcția de viceprimar (devenită și noua acoperire).  Putin  își continuă activitatea de „ofițer deplin conspirat” cu acordul șefilor din KGB, primind pe lângă salariul de viceprimar și solda, mult mai substanțială, de la  KGB. Asta deși, după cum susține, nu desfășura vreo activitate pentru Serviciu.

Spre finalul lui 1990, șantajat discret de competitori din interiorul administrației locale cu divulgarea în public a calității sale de „acoperit”, Putin alege să-și dea demisia din KGB. Apare și într-o emisiune-interviu TV realizată împreună cu regizorul și prietenul său, Igor Abramovici Șadhan, unde prezintă publicului, într-o lumină favorabilă, apartenența sa la KGB. Cererea de demisie rămâne însă, în mod misterios, blocată undeva pe circuitul de aprobare.[22]

La 20 August 1991 (a doua zi a „Puciului din August”), pentru a evita o posibilă acuzație de insubordonare față de conducătorii loviturii de stat militare, el aflându-se în tabăra pro-reformistă  Sobceak – Elțîn, Putin ne spune c-a demisionat din KGB pentru a doua oară. Aflăm că de această dată  a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel. Adevărat sau nu, episodul demisiilor succesive rămâne neclar și plin de contradicții.[23]

Sumar – transformarea KGB după căderea URSS:

PGU/KGB  -> SVR ( atribuții similare SIE)

Direcția 9/KGB -> FSO (atribuții similare SPP)
Direcția Generală VIII/KGB -> FAPSI (atribuții similare STS)
restul KGB -> FSB (asemănător SRI)

            Back în Business. Director al FSB

25.07.1998 – 08.08.1999.  După ce ocupase  mai multe funcții în administrația publică (viceprimar al Sankt Petersburg-ului, diverse poziții de conducere în Administrația Prezidențială a Federației Ruse), Putin este numit de Boris Elțîn director al FSB. Devine, tehnic vorbind,  primul director civil al Serviciului. Se discuta să i se acorde gradul de general dar nu știm dacă acest lucru s-a materializat.[24] Începând cu luna martie a anului 1999 este concomitent Secretar al Consiliului de Securitate al Federației Ruse (echivalentul CSAT-ului românesc).

            După 1999. În vârful statului cu deviza “Nu există un fost KGB-ist”

După august 1999, începe cariera politică a lui Vladimir Putin. Trecutul său profesional a avut probabil o influență decisivă asupra viziunii sale asupra lumii și metodelor de lucru preferate. Pe 9 august 1999, președintele Elțîn îl numește pe Vladimir Putin prim-ministru al Federației Ruse. El succede în această funcție altor doi foști directori de servicii secrete, Evgheni Primakov (SVR) și Serghei Stepașin (FSK, predecesorul FSB).

 La 20 decembrie 1999 (video), de ziua „lucrătorilor din organele de securitate”, Vladimir Putin se afla la Lubianka, sediul central al FSB, în apropierea Pieței Roșii. Zâmbind, adresează audienței formate din cadre de conducere ale Serviciului, o glumă cekistă: „ Permiteți să raportez. Grupul de ofițeri FSB care a primit sarcina să lucreze sub acoperire în Guvern, a îndeplinit cu succes prima fază a misiunii“. Câteva zile mai târziu, la 31 Decembrie, gluma se îngroașă: Elțân demisionează iar Vladimir Vladimirovici Putin devine noul Președinte al Federației Ruse.

Odată ajuns în vârful piramidei puterii, noul Președinte numește foști colegi din serviciile speciale în poziții cheie ale statului. Lenin, Troțki și acoliții au luat puterea printr-o lovitură de stat, bolșevicii ocupând rapid, prin forță, punctele nodale ale aparatului public. Putin&Co au folosit o manieră insidioasă de capturare, din interior, a statului. Un puci lent, silențios, conspirat.

La 20 decembrie 2000, zi în care se împlineau 83 de ani de la înființarea CEKA, Nicolai Patrușev,  cel care i-a succedat lui Putin la conducerea FSB și un prieten apropiat al acestuia, declara, într-un interviu pentru Komsomolskaia Pravda, că lucrătorii din serviciile de securitate au un puternic simț moral, un „spirit al serviciului public” care-i transformă într-o „nouă nobilime”. O nouă nobilime în slujba unui nou țar. De la „Sabia și scutul” Partidului Comunist, KGB-iștii au devenit astfel o castă conducătoare, iar Rusia – o securocrație.

În2004, Putin declara că „ fost KGB-ist, nu există”.Întrebat de Charlie Rose (CBS), în 2015, pentru emisiunea TV „60 Minutes”, ce-a vrut să spună, Putin răspunde „tot ce facem, toată această cunoaștere pe care-o dobândim, toată experiența, o vom avea pentru totdeauna și o vom păstra astfel”. Felix Edmundovici Dzerjinski poate fi liniștit: comunismul a murit, dar moștenirea cekistă e mai vie ca oricând. – Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.ro