Sari direct la conținut

Cât de mare e riscul ca Ana Maria Bărbosu să piardă medalia de bronz. Ce șanse au americanii să întoarcă decizia TAS 

HotNews.ro
Cât de mare e riscul ca Ana Maria Bărbosu să piardă medalia de bronz. Ce șanse au americanii să întoarcă decizia TAS 
Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Jordan Chiles. Foto: Profimedia

De ce gimnasta Sabrina Voinea nu a luat bronzul la solul de la Jocurile Olimpice? De ce TAS a decis ca Ana Maria Bărbosu să primească medalia până la urmă? În câte cazuri recursul în Elveția împotriva deciziilor TAS a avut succes, cazul construit acum de americanca Jordan Chiles? Totul într-o analiză a lui Cristian Munteanu, reporterul special GOLAZO.ro care a urmărit acest caz, pas cu pas, de la început.

Sistemul de punctaj de la gimnastică este unul pe care The New York Times l-a numit „confuz și uneori bizantin”. Dar cum se oferă punctele după un exercițiu, cine decide contestațiile și ce urmează cum, explică site-ul nostru de sport GOLAZO.ro.

Doi arbitri stabilesc nivelul de dificultate, apoi șapte arbitri notează execuția în sine

După fiecare exercițiu, două arbitre, care se pot consulta, judecă nota D, cea a dificultății. Aceasta este etapa de încadrare a rafinamentului exercițiului. Se stabilește, practic, din ce notă se pleacă.

Apoi, șapte arbitre dau nota de la execuție. Cum? Cele mai mici două note și cele mai mari două note se șterg, iar dintre cele 3 rămase se face o medie. Aceea rămâne nota de la execuție.

Există și un Superior Jury, format tot din două arbitre. În finala de la sol de la PARIS 2024, aceste două arbitre au fost Donatella Sachhi, Italia, și Liubova Andrianova, Rusia. Doar acest Superior Jury are competența de a judeca contestațiile. 

Pentru anunțul că vei contesta ai la dispoziție un singur minut

Din momentul în care nota este afișată pe ecran, antrenoarea sportivei are doar 60 de secunde pentru a ajunge la masa arbitrelor și a anunța că vrea să depună o contestație.Timp ar fi, dacă te uiți la poziționarea personajelor. Și dacă pleci de la ideea că omul reacționează instantaneu. 

„Spațiul în care stau sportivii și antrenorii este apropiat de cel al corpului de arbitraj. Durează aproximativ 15 secunde să ajungi din spațiul antrenorilor până la masa arbitrelor. Simularea a fost făcută fără nimeni altcineva în sală!”, au explicat specialiștii pentru GOLAZO.ro.

După anunțul verbal al faptului că vrei să contești ceva, ai 4 minute la dispoziție să depui contestația propriu-zisă, scris sau electronic. Ce s-a întâmplat în cazul Sabrinei Voinea, gimnasta căreia TAS i-a respins contestația?

Antrenoarea Sabinei nu a depus decât contestație pentru evaluarea dificultății

La afișarea notei Sabinei, s-a văzut că nota D, cea de la dificultate, a pleacat din 5.9, nu din 6, așa cum era exercițiul definit și anunțat.

În plus, a existat o altă penalitate, tot de o zecime.

Antrenoarea Sabrinei, Camelia Voinea, a depus contestație împotriva notei D, cea de la dificultate.

Dar nu depune contestație și împotriva penalizării de o zecime care putea fi pentru spațiu sau timp! Adică, Sabrina ar fi putut, în ochii arbitrelor, să depășească ori spațiul de concurs, ori timpul alocat exercițiului ei, un minut și 30 de secunde. 

Antrenorii oficiali, și numai ei, pot depunde două contestații, deci era regulamentar ca doar antrenoarea Voinea să facă acest lucru.

Astfel că, la TAS, avocații români au marșat pe „viciu de tehnologie”. Adică, au susținut românii, arbitrii nu și-au putut face treaba perfect în cazul Sabrinei Voinea, pentru că tehnologia pusă la dispoziție nu le-a permis. Dar marea problemă a fost că nu a existat o contestație în timpul concursului pentru această penalitate de spațiu a Sabrinei Voinea. De asta s-au agățat FIG și CIO și au respins contestația Sabrinei Voinea.

CIO a spus că acordarea a trei medalii de bronz ar diminua valoarea simbolică a acestora

În schimb, la Ana Maria Bărbosu, TAS a admis contestația. Dar tribunalul de la Lausanne a refuzat consensul pe care l-au propus delegațiile României și a SUA: ca toate cele trei gimnaste să aibă bronz. Cum TAS a acceptat contestația doar pentru Ana Maria Bărbosu, SUA și România au reformulat propunerea lor comună: ca Jordan Chiles și Ana Maria Bărbosu să ia, împreună, bronzul. 

CIO s-a împotrivit înțelegerii dintre România și SUA. De ce? S-ar fi creat un precedent periculos și s-ar fi diminuat valoarea unei medalii olimpice a considerat, ferm, forul olimpic internațional.

Federația Internațională de Gimnastică a insistat și ea ca doar Ana Maria și Jordan Chiles (nu și Sabrina Voinea) să ia medalie de bronz. 

Martori oculari prezenți la judecată au explicat pentru siteului de sport al Honews, GOLAZO.ro, că TAS a replicat: „Cum se justifică faptul că Chiles rămâne cu medalie, dar accepți că s-a depășit, chiar și cu 4 secunde, timpul pentru contestația verbală? Pentru că așa urcă Ana Maria pe podium.”.

Și au refuzat ca medalia să fie atribuită ambelor sportive, rămânînd doar româncei Ana Maria Bărbosu. 

În mai puțin de un caz dintr-o sută, elvețienii au întors rezultatul TAS

Comitetul Olimpic și Paralimpic american a anunțat că va face un recurs la Tribunalul Federal Elvețian împotriva deciziei TAS.

Forul olimpic din SUA consideră că nu a avut „suficient de mult timp pentru a-și pregăti apărarea”.

Ei reclamă și faptul că au noi dovezi care arată că antrenoarea Cecile Landi a depus „anunțul verbal de depune a contestației după 47 de secunde, iar contestația scrisă la 55 de secunde după ce nota a fost afișată”.

Articolul la care fac referire americanii in recursul lor

Dovada sistemului Omega, cel care a înregistrat tot ce se întâmplă, ca timp, pe durata finalei de la sol, a fost prezentată la TAS și aceasta este cea oficială. Conform ei, delegația SUA nu a depus contestația în timpul legal. Timpul a fost depășit.

În cazul în care Tribunalul Federal Elvețian decide că TAS mai putea acorda timpul pentru apărarea americanilor, atunci cazul poate fi rejudecat. Șansele ca acest lucru să se întâmple? 

0,5%, conform statisticilor oficiale. Până acum, în mai puțin de un caz din o sută, Tribunalul Federal Elvețian s-a pronunțat împotriva TAS.

INTERVIURILE HotNews.ro