Ce inseamna o uniune fiscala pentru zona euro

Euro nu mai poate exista mult in forma actuala. In acest moment, proiectul european are de ales practic intre a se reintegra (la un nivel mult mai profund) sau (inevitabil) a se dezintegra. Semnele de dezintegrare sunt multe si vizibile cu ochiul liber. Din ce in ce mai putini investitori straini detin obligatiuni spaniole sau italiene, acestea fiind achizitionate in masa de investitorii autohtoni, deficitele bugetare ale tarilor „pilon” din zona euro sunt excesive, Spania se imprumuta la dobanzi apropiate pragului psihologic de 7%, prag la care Grecia, Portugalia si Irlanda au cerut finantare externa, etc. Problema Spaniei este mai grava decat ne place sa credem, iar implicatiile caderii unei tari cu dimensiunea Spaniei sunt covarsitoare. De fapt, pot fi fatale zonei euro.

Ne intrebam in continuare cat timp vom mai putea cumpara timp. Caci despre asta este vorba, in fond. Atata vreme cat liderii europeni vor amana deciziile serioase, punand mai degraba interesul national mai presus de cel european, nu fac altceva decat sa cumpere ceva timp. Pana cand? Pai fie pana cand unii se vor satura de austeritate si bula va exploda, fie pana cand altii se vor satura sa cumpere obligatiunile statelor aflate aproape de insolventa, fie pana cand increderea va scadea atat de mult incat nimeni nu-si va mai dori sa aiba depozite in euro, sa detina obligatiuni europene sau sa aiba de a face in vreun fel cu spatiul european. Totul se reduce la cine se satura mai repede si cedeaza.

Asta e contextul in care Germania se pare ca sparge prima gheata. Propune pasi marunti spre ceea ce multi economisti au considerat ca e inevitabil pentru ca zona euro sa nu explodeze: o uniune fiscala. De curand Angela Merkel a facut referire chiar la o uniune politica. Mai exact, ceea ce economistii seriosi au spus de multa vreme: desi nu e simplu de realizat, zona euro trebuie sa ia masuri structurale, de tip uniunea fiscala si, in cele din urma, uniune politica. Sau, asa cum renumitul economist Edward Prescott spunea cu ocazia intalnirii laureatilor de premiu Nobel „problema datoriilor din zona euro nu trebuie acoperita cu un plasture”. Adica, evident ca trebuie gasite solutii rapide, care sa rezolve problema pe termen scurt si foarte scurt, de tip „plasture”. Cu toate astea, pentru ca intreaga constructie sa reziste in timp, e nevoie de mult mai mult.

Cum functioneaza mecanismul. Zona euro nu este si nu a fost de la inceput ceea ce literatura de specialitate numeste o zona monetara optima. Adica, o zona unde detinerea unei singure monede aduce beneficii nete tuturor. Zona ar fi fost optima daca ar fi detinut in intregime niste proprietati necesare statelor odata cu pierderea independentei politicii monetare. Asta a fost unul dintre motivele (dincolo de ideea de suveranitate nationala) pentru care zona euro a fost construita ab initio pe principiul politica monetara comuna + politici fiscale nationale. Astfel, in lipsa proprietatilor de care vorbeam mai sus, politica fiscala ramane la dispozitia autoritatilor nationale cu scopul principal de a stabiliza economiile nationale atunci cand ar fi fost nevoie.

Cand putea fi nevoie? Atunci cand zona euro s-ar fi confruntat cu probleme, de tipul recesiunii prezente. O politica monetara unica nu ar fi putut raspunde nevoilor fiecarei economii, sarcina asta revenind politicii fiscale. Caci un soc simetric (cum este criza care initial a afectat pe toata lumea) poate deveni asimetric (cum s-a intamplat, unele tari si-au revenit, altele nu). Intr-un astfel de context, politica fiscala nationala ar fi trebui sa ajute economiile in cauza sa-si revina. Numai bine ca politicile fiscale nationale numai rol de stabilizare nu au jucat. Plecand de la deficite bugetare mari acumulate in expansiune, singura optiune a fost sa se reduca deficitele cand acestea ar fi trebuit sa creasca si sa ajute economia, sau sa se indatoreze dincolo de propria capacitate de rambursare. Daca la toate astea adaugam si lipsa reformelor structurale din economiile in cauza, se intelege lesne cum s-a ajuns unde suntem acum. Criza actuala a scos astfel in evidenta un “defect de gestiune” in interiorul zonei euro, iar acest lucru a fost cauzat de absenta unei politici bugetare comune. De aici nevoia stringenta de reformare profunda, structurala a zonei euro. S-a demonstrat clar ca multe dintre politicile fiscale nationale au fost gresit fundamentate si implementate. Mai mult chiar, au accentuat volatilitatea macroeconomică.

Cum poate fi uniunea fiscala o solutie pentru zona euro. Principalul avantaj al unei uniuni fiscale consta in faptul ca ar elimina problema deficitelor bugetare nationale ce apar in anumite tari cu probleme, plus toate externalitatile negative ce decurg de aici. Uniunea fiscala– sau un oarecare grad de uniune fiscala – ar putea fi benefica zonei euro pentru ca ar permite transferuri automate spre tarile care se confrunta cu socuri asimetrice, sau socuri simetrice care pot deveni asimetrice (de tipul celor prezentate mai sus). Tari care nu-si pot gestiona eficient propria economie in lipsa instrumentului curs de schimb. Un buget centralizat poate functiona astfel ca un amortizor al potentialelor socuri.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro