Sari direct la conținut

Ce înseamnă noua victorie a partidului lui Narendra Modi la alegerile legislative din India

HotNews.ro
Narendra Modi, Foto: Sotiris Dimitropoulos / Eurokinissi / imago stock&people / Profimedia
Narendra Modi, Foto: Sotiris Dimitropoulos / Eurokinissi / imago stock&people / Profimedia

Premierul indian Narendra Modi a revendicat marți victoria pentru partidul său și aliații săi la alegerile legislative, dar cu o majoritate parlamentară redusă, din care opoziția a ieșit întărită în urma alegerilor. Deși victoria sa nu este zdrobitoare, ar trebui să permită partidului premierului să își implementeze programul naționalist hindus într-un mod „mai direct”, spun analiștii, relatează AFP.

Deși se preconiza o victorie zdrobitoare pentru Modi şi partidul său, a cărui campanie a făcut apel la majoritatea hindusă, spre consternarea minorităţilor religioase, pentru prima dată într-un deceniu, Partidul Bharatiya Janata (BJP) al lui Modi se află fără majoritate absolută și forțat să se bazeze pe aliații săi, în timp ce opoziția iese întărită din aceste alegeri.

Modi își datoarează această victorie fibrei religioase a electoratului hindus, în detrimentul în special a celor peste 210 milioane de indieni musulmani, notează AFP.

În fruntea țării sale timp de aproximativ zece ani, Modi și-a cultivat cu pricepere imaginea de apostol al credinței majoritare din India, organizând vizite la templu, posturi și meditații bine mediatizate, pentru a-și întări prestigiul religios.

„Dumnezeu ne-a ales să slujim Bharat (India, în scripturile hinduse sanscrite) și să ne îndeplinim misiunea în țara noastră pe drumul spre excelență”, a scris Modi într-un articol publicat luni de cotidianul Indian Express.

Lipsa majorității absolute în Parlament va arăta un Modi „complet nou”

„Vom vedea acum un Modi complet nou, pentru că nu l-am văzut niciodată pe Modi să conducă un guvern fără o majoritate absolută”, a declarat pentru AFP Nistula Hebbar, redactorul politic al cotidianului The Hindu.

Acest lucru necesită ca prim-ministrul să fie mai atent pentru a-și asigura sprijinul pentru politici mai controversate.

„Prin aceasta, ne întoarcem la o formă mai tradițională de politică indiană, în care va exista un guvern de alianță”, a declarat Hartosh Singh Bal, editorul politic al revistei The Caravan.

Dar dacă Modi reușește să-și păstreze aliații, în acest al treilea mandat, BJP va introduce noi politici cu perspectiva creării unei națiuni hinduse, în ciuda Constituției sale laice.

Liderii politici ai acestui partid „au implementat deja programul care vizează transformarea Indiei într-o națiune hindusă și, de acum înainte, agresiunea va fi mult mai directă”, a declarat pentru AFP analistul politic Ramu Manivannan.

„Acesta este scopul lor final și nu fac niciun efort să-l ascundă”, subliniază el.

Reforme care îi fac pe minoritari să se teamă

Posibila introducere a unui Cod civil uniform (UCC) face ca minoritățile să se teamă că acesta se va aplica legilor care le guvernează.

Toți cei 1,4 miliarde de indieni sunt supuși dreptului penal comun, dar legile de drept civil variază în funcție de tradițiile obișnuite ale diferitelor comunități și credințe.

Drepturile femeilor variază foarte mult în funcție de codul comunității lor: fiii și fiicele hinduse se bucură teoretic de drepturi egale la moștenire, în timp ce femeile musulmane au dreptul doar la o fracțiune din moștenirea oricărui moștenitor de sex masculin.

Mulți politicieni, avocați și reformiști naționaliști hinduși fac eforturi pentru ca un singur cod să se aplice în mod egal tuturor indienilor.

Dar multe minorități, în special musulmanii, se tem că propriile legi religioase sunt amenințate și că proiectul constituie un atac la adresa identității lor și a Constituției Indiei.

Cu noul mandat al partidului lui Modi, extremiștii hinduși ar putea cere dispariția site-urilor religioase musulmane.

Cererile lor s-au înmulțit de când Narendra Modi a inaugurat în ianuarie un mare templu hindus dedicat zeității Ram, construit pe locul moscheii Babri datând din secolul al XVI-lea și care a fost distrusă de fanaticii hinduși în 1992.

Noul mandat al lui Modi ar urma permită și revizuirea „controversată” a hărții electorale care se fixează în funcție de populație.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro