Sari direct la conținut

„Ce scria acolo, pe mine m-a lăsat cu gura căscată”. Rafila explică de ce Ministerul Sănătății nu a susținut legalizarea canabisului de uz medicinal

HotNews.ro
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES
Alexandru Rafila, Foto: AGERPRES

​Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că proiectul de lege privind legalizarea canabisului de uz medicinal „avea o componentă perversă”. El spune că, deși s-a susținut public că este destinat pacienților oncologici, de fapt lăsa loc pentru orice, inclusiv „durerea sufletului”.

Rafila a precizat că în nota de fundamentare a proiectului legislativ erau trecute toate tipurile de dureri care ar trebui tratate prin utilizarea canabisului.

„Dar ceea ce scria acolo, pe mine m-a lăsat cu gura căscată. Deci, în primul rând că în nota de fundamentare erau tratate diferite tipuri de dureri care ar fi trebuit tratate prin utilizarea canabisului. Acolo erau toate tipurile de dureri şi durerea sufletului trebuia tratată tot cu canabis, dureri de dinţi, dureri menstruale, dureri de cap, indispoziţii. Deci toate tipurile de dureri posibile trebuiau tratate cu canabis şi mai mult, trebuia să constituim o agenţie pentru canabis în subordinea Ministerului Sănătăţii, care se ocupa de cultivarea, prelucrarea şi distribuirea canabisului. Nu ne pricepem la chestiunea asta şi vă daţi seama că demersul demagogic legat de apărarea pacienţilor oncologici sau de, mă rog, sprijinirea pacienţilor oncologici de aici până la a trata orice fel de dureri pot apărea pe parcursul unei zile cu canabis era o distanţă mare”, a afirmat ministrul Sănătăţii, citat de news.ro.

El a adăugat că acest demers nu a fost unul care să aibă sprijinul Ministerului Sănătăţii.

În nota de fundamentare a proiectului legislativ erau enumerate rezultate ale studiilor privind rezultatele folosirii canabisului în cazul unor afectiuni precum cancerul, HIV, scleroză multiplă, precum și depresie sau anxietate. Expunerea de motive poate fi consultată AICI

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro