Ce urmează după COVID-19? Protestele și democrația
Ce schimbări globale a provocat uciderea lui George Floyd în urmă cu o lună, pe 25 mai, la Minneapolis? Dar protestele prodemocrație din Hong Kong? Ne afectează demonstrațiile recente din Israel împotriva guvernului Nentanyahu și pe noi, în România? Deși măsurile de distanțare socială continuă să ne definească rutina zilnică, amploarea protestelor din Statele Unite împotriva rasismului instituțional suferit sistematic de populația de culoare i-a luat pe nepregătite pe mulți analiști și comentatori politici. Moartea în custodia poliției a afro-americanului Floyd a provocat cele mai mari și, ca extindere geografică, cele mai ample proteste din SUAde la 1968 încoace. Cine s-ar fi așteptat ca situația la Washington DC să fie atât de tensionată încât Serviciul Secret american să decidă, în noaptea din 29 spre 30 mai, evacuarea lui Donald Trump în bunker-ul Casei Albe? Și mai notabil poate este faptul că protestele din SUA au stârnit un val puternic de reacții în mai toate țările vestice. Chiar și la București s-a organizatun protest de susținerea Mișcării “Black Lives Matter”, participanții atrăgând atenția asupra practicilor rasiste și discriminatoare ale polițiștilor români.
Înainte de 25 mai dezbaterile din media internațională se concentrau mai ales pe teme precum gestionarea crizei globale de sănătate publică, conflictul deschis între administrația Trump și o Organizație Mondială a Sănătății prea favorabilă Chinei, rata crescândă a șomajului și măsurile de relansare economică. În România începuseră deja discuțiile despre repornirea economiei, unde se prefigurau 2 milioane de șomeri, formali și informali, adică populație activă fără loc de muncă. Problema unei recesiuni globale de dimensiunile celei din 1929-33, așa numita Great Depression, deci mult peste criza financiară din 2008, ne preocupa și ne preocupă pe toți. Interesant de notat, poate, că ambele crize au debutat în Statele Unite ale Americii.
O dată însă cu declanșarea noilor proteste pentru justiție socială și rasială sub stindardul BlackLivesMatter, COVID-19 a devenit mai mult decât o pandemie. Simbolic, noul virus SARS-CoV-2 punctează dramatic sfârșitul unei epoci și zguduie mai mult ca oricând fundamentele ideologice și instituționale ale sistemelor politice democrate. Cât de încărcat de simbolism poate fi un protest o demonstrează furia cu care oamenii continuă să demoleze statuile reprezentanților Confederației sudiste în orașe ca Richmond din statul Virginia, precum și cererile tot mai tranșante de retragere a finanțării unităților de poliție. Un alt pol al protestelor de masă se prefigurează în Hong Kong. La finalul lunii mai Congresul Național al Poporului din China a decis inițierea unui proiect de lege pentru protejarea siguranței naționale în regiunea autonomă. Pentru toți susținătorii democrației și autonomiei regionale a Hong Kong-ului decizia a semnalat clar o nouă politică a Beijing-ului de integrare forțată și de impunere a sistemului politic autoritar al Partidului Comunist Chinez. Protestele prodemocrație au revenit și ele în forță, cu Hong Kongezi manifestând împotriva planurilor Beijing-ului încă din 25 mai.
COVID-19 nu a declanșat doar o criză de sănătate globală publică si care, de altfel, ne demonstrează cât de interconectați suntem. Prin accentuarea inegalităților sociale, vizibile nu în ultimul rând în accesul inegal la servicii de sănătate bune, pandemia a declanșat nemulțumiri profunde în țări democratice. La fel ca mișcarea ecologistă “Fridays for Future”, devenită relativ rapid una globală, protestele din SUA au traversat oceanul transformându-se într-un slogan global de revoltă. Ne putem întreba așadar cu îndreptățire: quo vadis protestele de masă în următorii ani și ce efecte globale pot avea ele? Istoria recentă ne arată în primul rând că mișcări sociale ample și manifestări de acțiune politică la nivel colectiv au marcat definitoriu decada anilor 2010/2020. Washington Post a numit 2019 “Anul protestelor de stradă”. Ideea a fost reluată și de Richard Byrne, editorul jurnalului Wilson Quarterly (WQ). Publicat de Woodrow Wilson International Center for Scholars, numărul WQ din iarna 2020 se intitulează “Puterea protestului” și analizează valul de demonstrații de stradă din țări ale Americii de Sud până la România și mișcarea Rezist.
În Hong Kong, protestele prodemocrație, atât în 2014 (Mișcarea “Umbrella”), cât și în 2019 (împotriva legii extrădării), au adus în stradă milioane de oameni, au exercitat o presiune enormă asupra executivului condus de Carrie Lam, readucând în discuție viabilitatea principiului “o țară, două sisteme” care stă la baza reunificării Hong Kong-ului cu China continentală. În Taiwan Mișcarea “Sunflower” (2014) a adus la putere opoziția, taxând Kuomintang-ul, la acea dată partidul de guvernământ, pentru politica prea favorabilă Beijing-ului. Turcia a trecut în 2013 prin trauma evacuării forțate a demonstranților din parcul Gezi. În Coreea de Sud, protestele din 2017 au forțat revocarea din funcție și punerea sub acuzare, pentru corupție, a președintei din acel moment, Park Geun-hye. Un sistem de monitorizare – the Global Protest Tracker – creat de think tank-ul Carnegie Endowment for International Peace a înregistrat, din 2017 și până în prezent, aproximativ 100 de proteste distincte la nivel global.
Decada anilor 2010/2020 a fost marcată însă și de alte crize. Uniunea Europeană a trecut prin trei, chiar patru evenimente majore, dacă luăm în calcul, pe lângă criza datoriilor suverane în zona Euro (2011/2), criza datoriei suverane a Greciei (2014/5) sau problemele create de imigrația ilegală (2015/6), și Brexitul votat prin Referendum de către Marea Britanie pe 26 iunie 2016. Toate aceste provocări la stabilitatea economiilor din zona Euro au creat convulsii politice semnificative. În țările Europei de Vest, în special în Germania, Franța, Italia, Olanda și Austria, crizele au declanșat o resurgență a protestelor anti-imigrație și anti-globalizare, ducând până la succesul electoral al partidelor populiste de dreapta care, vezi cazul Ligii Nordului în Italia și al Partidului Libertății (FPÖ) în Austria, au reușit chiar să facă parte din guvern. În timp ce Europa de Vest părea că se reorientează ideologic spre dreapta, în Europa de Est apăreau tot mai multe derapaje anti-democratice, de unde și consolidarea unui nou sistem politic hibrid, așa-numita democrație iliberală. Împotriva tuturor acestor tendințe însă 2017 a fost anul în care un val de proteste prodemocrație a început să prindă amploare, culminând cu marile demonstrații de stradă din vara anului 2019 în Hong Kong.
La fel ca 2014 în Asia, 2016/7 în Europa și SUA, 2020 este un an al extremelor și convulsiilor sociale. Viitorul pare să ne promită și mai multe demonstrații și mișcări sociale. Dar care vor fi cererile politice ale “cetățenilor activi”? Se va continua agenda anti-corupție, prodemocrație sau vom vedea o recalibrare spre teme “verzi” ca de exemplu prevenirea încălzirii globale și renunțarea la utilizarea combustibililor fosili sau spre domenii ideologic de stânga, adică inegalitatea socială, anti-rasismul și reforma sistemelor publice de sănătate și educație? Așa cum arătăm în continuare, o primă observație care se impune este că demonstrațiile de masă vor avea probabil o agendă politică asemănătoare, indiferent de regiunea lor geografică.O a doua este că cererile și sloganele protestatarilor se vor diversifica.
Unul din efectele majore ale noului val de proteste va fi impulsionarea agendei prodemocratice, pro-justiție și anti-corupție la nivel mondial, cu includerea în acest spectru politic și a mesajelor anti-rasiste. Joshua Wong, unul din liderii Mișcării “Umbrella” (2014) din Hong Kong și un cunoscut activist prodemocrație, și-a declarat deja sprijinul, pe Twitter, pentru Mișcarea “Black Lives Matter”. Protestele prodemocrație au continuat și în perioada pandemiei. Pe 19 aprilie circa 2000 de oameni au protestat în Piața Rabin din Tel Aviv, în condiții de carantină, purtând măști și menținând o distanța de aproape doi metri. Manifestațiile debutaseră în martie sub forma unui marș al mașinilor împotriva unor percepute derapaje anti-democratice ale guvernului Nentanyahu. Protestatarii îl acuzau pe premierul israelian că, sub pretextul măsurilor anti-pandemie, încearcă să instaureze un regim iliberal de genul celor din Turcia și Ungaria. Revista The Atlantic a publicat recent un articol în care protestele din Israel sunt numite “viitorul protestului”. Nici în Hong Kong nu s-a instaurat încă pacea civică, chiar dimpotrivă. Mall-urile au devenit noi locații de protest după o serie de arestări ale unor activiști prodemocrație. Polonia trece și ea printr-un moment politic complex, cu partidul de gvernare, PiS, acuzat că profită de situația extraordinară cazată de pandemie pentru a-și promova agenda ultra-conservatoare și chiar pentru a-și consolida ilegal puterea.
Un alt efect al acestor proteste, acutizat mai ales de criza economică deja instalată la nivel mondial, este o revenire a temelor tradițional de stânga. Previziunile economice pesimiste și creșterea ratei șomajului în mai toate țările afectate de pandemia de coronavirus vor readuce curând în prim plan inegalitățile sociale ancorate puternic în sistemele democrațiilor liberal, dar și social-democrate. COVID-19 agravează deja starea de precaritate financiară a anumitor grupuri sociale. În Statele Unite, Ben White și Renuka Rayasam de la Politico se întrebau retoric “Când se vor întoarce locurile de muncă?” citându-l pe Marc Zandi, economist șef la Moody’s Analytics, care prezice o perioadă de 5 ani de zile pentru ca rata șomajului să revină la un “normal” de 4-5%. Pe lângă pierderile masive de locuri de muncă, problema inegalității sociale și a accesului universal la un sistem sanitar de calitate a reapărut ca prioritate în dezbaterile internaționale. Valul ecologist continuă și el, cu o masivă mobilizare online pe 22 aprilie pentru Ziua Pământului (“Earth Day”). Se poate anticipa deci o reechilibrare spre stânga, atât din punct de vedere politic cât și al măsurilor economice luate la nivelul guvernelor naționale. Intervențiile substanțiale ale statului în economie, prin finanțarea firmelor sau a unor lucrări publice majore, sunt astfel de politici keynesiene de stânga. Desigur, se profilează deja și reversul medaliei, sub forma protestelor conservatoare împotriva măsurile de carantină. Conform statisticilor oferite de Carnegie, protestele “anti-lockdown” din SUA au fost chiar cele mai populare din lunile martie-aprilie, depășind 10.000 de participanți. Rămâne deci de văzut dacă popularitatea în protestele actuale a sloganelor de stânga se va traduce și într-un vot electoral pentru partide din acest spectru ideologic.
Al treilea efect, combinat de data aceasta și cu schimbări în interacțiunile sociale provocate de pandemie, se referă la modalitățile efective de protest, unde se observă tot mai multă creativitate…digitală și nu numai. Mișcarea “Black Lives Matter” și demonstrațiile prodemocrație din Hong Kong au revenit la repertoriul clasic al acțiunilor de stradă. Pe lângă aceste manifestații au apărut însă și protestele adaptate unei situații de pandemie, de exemplu marșurile colective în coloane de mașini. Astfel de modalitățile de manifestare noi au devenit între timp tot mai diverse. Un grup de universitari condus de Erica Chenoweth, profesor de politici publice la Harvard Kennedy School of Government, a identificat nu mai puțin de 142 de forme diferite de manifestații doar în luna aprilie. Se observă o intensificare a protestului virtual – webinar, teach-in, concerte nocturne – și hibrid, de exemplu zoom bomb, dar și o diversificare a metodelor tradiționale, offline, prin pictarea de uși, afișarea de postere în public sau lanțuri umane cu respectarea normelor de distanțare socială. Grupul de acțiune civică Declic anunța de curând punerea în circulație, contra cost, a unor măști de protecție inscripționate cu slogane politice. Activismul online pentru a devenit important pentru autoexpresie și este o necesitate, mai nou, pentru orice protest.
INTERVIURILE HotNews.ro