Cea mai proasta zi a anului (de Emil Hurezeanu)

Luni, 23 ianuarie, zi declarata de englezi drept cea mai proasta din an, si-a pus amprenta pe intreaga saptamana politica romaneasca. Liberalii se confrunta cu o criza mult mai periculoasa decat vara trecuta, cand Traian Basescu insusi parea direct interesat sa declare alegeri anticipate, chiar si prin eliminarea premierului Tariceanu.

Intre timp, coerenta conducerii liberale a suferit o infrangere neta, din interior, dupa dezvaluirile privind conversatia din cabinetul primului-ministru, intre cel mai bogat si cel mai puternic dintre liberali si dna ministru Monica Macovei.

Dinu Patriciu este un om liber si nevinovat, in asteptarea trimiterii sale in judecata, si, apoi, a unei sentinte. Nu are interdictii de deplasare in Romania sau in strainatate si, cu atat mai putin, de a se intalni cu cine si unde doreste.

Unul dintre cei mai importanti si influenti intreprinzatori romani, oricate banuieli ar plana asupra sa, are nu doar dreptul legitim, ci si foarte multe posibilitati sa-si pledeze public nevinovatia, inclusiv fata de primul-ministru sau ministrul justitiei.

Caracterul de show mediatic, cum s-a spus, al anchetei la care este supus de Parchet, l-ar fi obligat insa, spre binele propriei cauze, sa contacteze inalti oficiali ai statului, incepand cu presedintele, la lumina zilei si in vazul lumii care, in felul acesta, i-ar fi testat buna credinta. Ea ramane principalul indicator al prezumtiei de nevinovatie, la nivelul perceptiei publice.

Or publicul are propria sa judecata, de simpatie sau respingere, mai apropiata, e-adevarat, de mesajul mediatic decat de cel institutional, fara sa se confunde cu acestea. Dinu Patriciu a ales firul scurt al contactelor politice confidentiale.

Intr-o tara in care secretele de stat sunt chiar mai greu de respectat decat de impus, cineva a aflat, a prelucrat operativ si a livrat oportun informatiile.

Ele ajung la public in chiar momentul in care Dinu Patriciu se declara stupefiat de ascultarea ilegala a convorbirilor sale, intr-o faza decisiva a anchetei grupului Rompetrol, in cea mai „calma” perioada a coabitarii intre PNL si PD si intre presedinte si premier.

Era insa si ziua postludiului cutitelor lungi din PSD, a intetirii atacurilor lui Viorel Catarama impotriva conducerii propriului partid si a unui nou tir de acuzatii „indreptat” impotriva dnei Monica Macovei din interiorul justitiei, partial cu acordul sefului statului, vizibil la reuniunea CSM de la inceputul anului.

S-ar putea sa nu existe o legatura intre toate aceste secvente, dar ele alcatuiesc realitatea poliedrica a unei Romanii in care scadenta exigentelor europene a devenit si pretextul reconfigurarii jocurilor de putere bizantine, dintotdeauna.

Daca intalnirile dlui Patriciu cu Calin Popescu-Tariceanu si Monica Macovei n-ar fi avut loc in sediul guvernului, daca pentru ministrul justitiei anomalia acestor convorbiri ar fi fost mai sesizabila decat loialitatea datorata primului-ministru sau daca acesta din urma ar fi continuat sa-l frecventeze pe vechiul sau prieten la White Horse, ocolind Piata Victoriei, nici intalnirile celor trei,

nici contextul reasezarii centrelor de putere in lumea politica si de afaceri n-ar fi avut nimic primejdios.

Dar chiar si in aceasta situatie, in care locul desfasurarii intalnirii este circumstanta de agravare, felul in care cei trei si-au amintit in trepte si diferit episodul si faptul ca Dinu Patriciu l-a plasat inaintea retinerii sale abuzive la Parchet, tradeaza un scenariu vinovat.

E posibil ca dl Patriciu, dupa ani si luni de tracasari, in asteptarea unei sentinte, sa fi fost atat de epuizat psihic incat sa confunde luna aprilie cu luna iunie, uitand ca intre timp a plans in direct, dupa o noapte de cosmar in beciul Parchetului. Oricum, doar dupa o astfel de trauma, el ar fi fost motivat sa ceara dnei Macovei reforma justitiei sau sa se planga de procurori.

In ciuda acestui sir de erori, principiul prezumtiei de nevinovatie, desi zgaltait din temelii de un comportament infantil, functioneaza in continuare in cazul lui Dinu Patriciu.

Doar sentinta judiciara va lamuri si in acest caz lucrurile. Daca va fi gasit vinovat, ceea ce mai poate sa para chiar si acum efortul disperat al unui om in cautarea dreptatii, se va transforma intr-o noua si grava vinovatie.

Atunci si testarea prieteniei cu premierul, si apelul la principialitatea ministrului justitiei nu vor mai fi decat tentative de inselare in dauna autoritatilor statului si a celui mai important bun public, care ramane increderea, mai ales intre prieteni vechi si amici politici. Paradoxal, din intreaga afacere, basma curata, pana la sentinta instantei in ce-l priveste, iese doar Dinu Patriciu.

Calin Popescu-Tariceanu si Monica Macovei, ca responsabili ai autoritatii de stat, sunt deja pasibili de favorizarea peste rand a unui cetatean si a grupului sau de afaceri, atata vreme cat in ora petrecuta impreuna cu Dinu Patriciu ei n-au mai servit interese publice si cetatenesti licite si in asteptare, ci, in cel mai bun caz, au pansat ranile unui suferind privat.

Fie el cel mai important si, pana la proba contrarie, integru contribuabil al tarii.