Ceea ce faceți contează mai mult decât ceea ce spuneți! 10 principii pentru a fi un părinte bun

Copilul are probleme de comportament? Cel mai probabil relația voastră cu el are nevoie de atenție. Nu e nevoie de furie, de violență, de frică pentru a ține copiii în frâu. Dacă vreți copii încrezători, iară câteva principii fundamentale ale unui părinte bun.

Niciodată nu s-a scris mai mult pentru părinți și reguli sănătoase de a crește copii și, cu toate acestea, modelul cel mai des urmat este cel al părinților ale căror metode de disciplină erau foarte dure. Ne iubim copiii și vrem tot ce e mai bun pentru ei, dar nu reușim decât la nivel de teorie.

Ce este acela un părinte bun?

Un părinte bun se concentrează pe sănătatea și bunăstarea generală a copiilor. În acest scop, părinții buni se apropie de copii cu dragoste, căldură și acceptare. Parentingul sănătos înseamnă îngrijirea întregului copil, îngrijirea nevoilor fizice, mentale, sociale, emoționale și intelectuale. Un părinte bun își propune să dezvolte la copii trăsături de caracter precum independența, onestitatea, autocontrolul, bunătatea și cooperarea. Iată lista cu principii fundamentale ale unui părinte bun:

1. Ceea ce faceți contează mai mult decât ceea ce spuneți

Un părinte bun înseamnă un părinte conștient de faptul că copiii îl privesc, învață și îl copiază. Este unul dintre cele mai importante principii ale parentingului, pentru că cei mici învață mai lesne din ceea ce vă văd pe voi că faceți, mai degrabă decât din sfaturile pe care le dați. De aceea este important să nu vă lăsați pradă impulsului de moment și să reacționați exagerat – violent fizic sau verbal – când cel mic greșește. Faptele se „aud” mai tare decât cuvintele. Fiți exemplul de om în care vreți să vă transformați copilul!

2. Nu puteți iubi prea mult…

Iubirea nu răsfață. Copiii răsfățați, care își doresc lucruri materiale și care se supără atunci când nu le primesc, nu sunt rezultatul faptului că li s-a arătat prea multă dragoste. Este, de fapt, consecința de a oferi unui copil lucruri în locul iubirii. Iar astfel de „lucruri” pot fi și lipsa limitelor ori așteptările reduse pe care le aveți de la ei. Iubirea include limite și, în același timp, oferă organizare și orientare. Altfel spus, îi ajută să înțeleagă ce se așteaptă de la ei și care sunt consecințele pe care trebuie să le suporte dacă greșesc. Iubirea impune limite sănătoase și ajută copilul să înțeleagă ce e bine și ce rău.

3. Implicați-vă în viața copilului

A fi implicat în viața copiilor nu înseamnă să le faceți temele și nici să le corectați ori să căutați copii în parc cu care să se joace juniorul. Nici să faceți cele mai grozave proiecte școlare semnate de cel mic și nici să îl împingeți să facă activități extrașcolare doar pentru a vă simți împliniți ca părinți. A fi implicat ca părinte este o muncă grea, care necesită timp, precum și regândirea și rearanjarea priorităților părinților. Adesea înseamnă să sacrificați ceea ce vreți voi să faceți pentru a face ceea ce trebuie să facă copilul. Încercați să fiți prezenți când copilul vrea să-i citiți la culcare, să se joace cu voi, ori să povestească la masă ce i s-a întâmplat peste zi.

4. Adaptați-vă stilul de parenting la vârstele copilului

Un copil crește, iar vârsta îi afectează comportamentul. Azi are 3 ani și se uită la voi ca la niște semizei, iar peste noapte – cum s-ar zice – se trezește adolescent și părinții devin cei mai mari dușmani ai lui. Aceeași dorință de independență care îl face pe copilul de 3 ani să spună „nu” la tot, îl determină și pe preadolescentul de 13 ani să devină curios la toate pentru a-și încerca puterile. Doar că la 13 ani există deja anturajul, ceea ce face ca relația pe care o aveți cu copilul să devină mai importantă decât la 3 ani. Un părinte bun își va modifica discursul de susținere și grija, astfel încât să-i ofere copilului, indiferent de vârstă, încrederea de care are nevoie.

5. Stabiliți și urmați reguli

Dacă nu veți gestiona comportamentul copilului când acesta va fi mic, lui îi va fi greu să-și gestioneze comportamentul când va fi mare și voi nu-i veți fi în preajmă. În orice moment al zilei sau al nopții, ar trebui să puteți răspunde la aceste trei întrebări: 1) Unde este copilul meu? 2) Cu cine este cu copilul meu? 3) Ce face copilul meu? Învățați-l să vă spună singur răspunsul la aceste întrebări, căci regulile pe care copilul le învață de la voi vor modela regulile pe care și le aplică lui însuși.

6. Încurajați independența copilului

Când puneți limite, îl ajutați pe copil să dezvolte un sentiment de autocontrol. Încurajându-l să fie independent, îl ajutați să-și găsească direcția proprie. Pentru a avea succes în viață, va trebui să știe să le folosească pe amândouă. Nu confundați dorința de independență a copilului cu răzvrătirea sau neascultarea. Copiii fac presiuni pentru independență pentru că face parte din natura umană să vrea să se simtă în control, mai degrabă decât să se simtă controlați de altcineva.

7. Încercați să fiți consecvenți

Când regulile variază de la o zi la alta sau chiar de la un moment la altul într-un mod imprevizibil, ori sunt aplicate intermitent, comportamentul necorespunzător al copilului este din vina părinților, nu a lui. Consecvența este cel mai important instrument disciplinar. Cu cât autoritatea voastră se bazează mai mult pe înțelepciune și nu pe putere, cu atât mai puțin va fi contestată de copil. Inconsecvența regulilor părintești duce la un copil confuz, care se va comporta necorespunzător.

8. Evitați violența

Copiii care sunt bătuți de părinți sunt, de regulă, cei care își „rezolvă” probleme în grupul lor de prieteni folosind violența. Sunt cei predispuși să se lupte cu alți copii. Acesta este modelul pe care l-au avut, așa vor înțelege că se rezolvă lucrurile. Există o mulțime de dovezi că bătaia provoacă agresivitate la copii, ceea ce duce la probleme în relațiile acestuia cu alți copii și-l transformă într-un adult violent. Există însă și o mulțime de modalități de a disciplina un copil fără a folosi bătaia. Când are un tantrum – o criză de furie care se ivește când copilul e copleșit de emoții – stați lângă el, luați-l în brațe, spuneți-i că-l înțelegeți, că, uneori și vouă vă este greu.

9. Explicați-le regulile și deciziile

Părinții de azi au reușit, în mare parte, să îngroape nefericitul „pentru că așa zic eu!” și să folosească în locul lui o mulțime de explicații pentru a-l ajuta pe copil să înțeleagă de ce i se cere un lucru sau altul. Copiii mici au parte de o mulțime de explicații, și asta e bine, dar cumva nu mai avem aceeași aplecare spre a explica situațiile când copilul crește. Iar preadolescența este o perioadă cu multe „întâmplări ciudate și o minune” – cum spune cântecul, iar minunea are încă nevoie de părinți. Ceea ce este evident pentru noi, ca adulți, poate să nu fie atât de clar pentru un copil de 13 ani. El nu are prioritățile, judecata și experiența pe care o are un adult.

10. Tratați-vă copiii cu respect

Vreți respect de la copii? Tratați-i cu respect. Vorbiți-le politicos, nu-i etichetați și respectați-le părerile. Ascultați-i cu atenție când vorbesc. Tratați-i cu bunătate, la fel cum vă comportați cu cel mai bun prieten – vreți să fiți sinceri, ca niște prieteni adevărați, dar căutați să-i comunicați părerea voastră cu blândețe, ca un prieten. Faceți-le pe plac copiilor, când se poate. Felul în care părinții se poartă cu copilul lor, vor construi fundamentul relațiilor copilului cu ceilalți. Ca adulți, mereu ne străduim să fim soți buni, prieteni de calitate. Lucrăm mereu la relațiile noastre cu alți adulți. La fel ar trebui să facem și cu relația cu propriul copilul.