Celalalt Patriciu, capitalistul insurat cu tot statul

Interesant. Marele capitalist, simbolul romanesc al succesului in afaceri, cel care si-a inmultit banii pandind mereu in umbra statului, a inchis cercul tot la stat. Daca l-o fi inchis. A luat Petromidia in anul 2000 de la statul roman platind 50 de milioane de dolari si a vandut-o cu peste 2 miliarde dupa sapte ani tot la o companie de stat, in Kazahstan.

Platind partide si politicieni, capitalistul Patriciu a crescut, in sapte ani, la masa imbelsugata a „celui mai prost negociator si administrator”, care este statul (statelor, ca sunt mai multe, inclusiv Statele Unite). A crescut cat altii intr-o suta, mai ceva ca Fat Frumos.

Patriciu, ca si altii doi-trei din soiul oligarhilor de mare succes, a avut si are ambitia sa scrie el regulile pietei, nu sa joace dupa ele.

Omul care astazi se declara ostentativ dezinteresat de politica a investit in politica mai ceva ca petrol: in 2004, pe cand partidul sau se afla in opozitie, Dinu Patriciu isi finanta generos adversarii din PSD sperand ca Adrian Nastase va ajunge la Cotroceni iar Mircea Geoana la primaria Capitalei. De ce spera asta, putem doar banui.

In mixajul de complicitati, dependente si legaturi corupte pana la virf imaginat de arhitectul politic Patriciu, afacerile merg struna iar justitia sta cuminte. Sta asa cum isi imagina ca va sta Monica Macovei, chemata in 2005 in biroul premierului Tariceanu sa-i cuminteasca pe anchetatori in dosarul Rompetrol.

Mai tarziu avea sa declare ca a sprijinit oameni din PSD, nu partide. De parca asta il absolva de vina de a fi tradat propriul partid, daca plecam de la premisa ca Dinu Patriciu are, cu adevarat, un crez politic. In afara de morala banului, mai laxa si permisiva decat morala publica, Dinu Patriciu crede in el insusi si atat.

Privatizarea politicii este un fapt: in conducerea Rompetrol, actionari sau pe statele sale de plata s-a aflat cam tot ce misca fonduri in Guvernul PNL: premierul Calin Popescu Tariceanu, seful sau de cabinet, Dorin Marian, Melescanu dar si predecesorul sau de la Aparare, Atanasiu, Orban de la Transporturi si o lunga lista simbriasi pusi astazi sa conduca PNL si Romania.

Mai tarziu, in 2006, dupa ce trecuse printr-o arestare si o lunga ancheta la Parchet, Patriciu dezvolta public o noua teorie: privatizarea justitiei. Si asta pare sa-i fi iesit pe jumatate: adevaratul ministru, furnizorul hologramei de la Justitie, este om de afaceri.

Visul sau din 2003, pe vremea cand se opunea cu inversunare Aliantei cu PD, s-a implinit astazi: PNL guverneaza alaturi de PSD. Inainte de alegeri, Patriciu sustinea deschis o Guvernare PNL-PSD si teoretiza, alaturi de Ion Tiriac si Dan Voiculescu, necesitatea amanarii integrarii europene. In iunie 2005, Patriciu se declara chiar fericit de esecul Consititutiei Europene.

Astazi, acelasi Patriciu pretinde ca lucreaza pentru binele UE, vorbeste de poduri energetice si altele. Nu mai stii ce sa crezi.

Adevarul e ca jocurile inalte din spatele vanzarii Rompetrol catre Kazahstan ne scapa. Interesele geostrategice in Kazahstan nu sunt clar desenate, la fel cum si insasi ratiunea vanzarii Rompetrol e total neclara.

A vandut Patriciu dirijat de rusi, de americani, de europenii disperati sa gaseasca alternative si sa scape de santajul energetic rusesc, de insusi Basescu? Sau pur si simplu avea nevoie de bani lichizi? Pur si simplu nu stim.

Intr-o emisiune TV, Patriciu spunea ca toata lumea are de castigat: si Rometrol, si statul roman, si kazahii si UE. Bun? Totusi, cine pierde? Poate chiar noi.

Dinu Patriciu, marele liberal, deseneaza schitele democratiei minimale, aproximative, dar profitabile. E confundat cu capitalismul, cand adevarata sa vocatie e oligarhia. Reiau aici ce am mai spus si cu alt prilej.

Oligarhia are tendinta de a-si crea structuri suprastatale si nu poate functiona in absenta unui control strict al justitiei. Ecuatia simpla a oligarhiei include in mod obligatoriu: infiltrarea politica, controlul media, accesul privilegiat la resurse energetice si imblanzirea justitiei.

Dupa model rusesc, oligarhia nu poate fi gandita decat sistemic. Conectati la fonduri publice si la resursa energetica, Hodorkovski, Abramovici sau Berezovski au sprijinit puterea politica si au cautat sa controleze media.

In Romania, doar Dinu Patriciu si Dan Voiculescu (el insusi pe cale sa vanda) se pot lauda ca se apropie de modelul oligarhic veritabil. Numai ca oligarhia lor pune in pericol statul de drept si ameninta mari principii democratice.

Acum, toata lumea isi bate capul cu banii lui Patriciu. Ce va face cu ei? In linii mari, raspunsul meu este: ce a facut si pana acum, doar ca la un nivel superior si mult mai ambitios.

P.S. Dispretul fata de piata si reguli se vede mai ales in relatia sa cu Bursa, anunata in lehamite la trei zile de la semnarea contractului cu KazMunayGaz. La ce ora, chiar nu mai conteaza.