CNA intelege diferit de Comisia Europeana termeni de baza din legislatia audiovizuala, precum "program" si "publicitate". Cazul Europa FM
Europa FM se lupta de cateva luni sa rezolve, la CNA, o situatie produsa de o decizie a forului audiovizual, care nu ii permite sa mai difuzeze publicitate locala. In septembrie, CNA a impus ca retelele nationale de radio, inclusiv Europa FM, nu pot difuza publicitate locala deoarece licenta nationala presupune sa difuzeze acelasi program peste tot. Masura afecteaza intersele comerciale ale postului de radio. Acum, Europa FM a primit din partea Comisiei Europene un punct de vedere ce arata ca „programul” audiovizual e una, „publicitatea” e cu totul altceva si cele doua notiuni sunt definite separat in Directiva europeana privind audiovizualul.
La sfarsitul lunii septembrie, CNA a decis sa ceara mai multor retele nationale – Europa FM, Virgin Radio si Pro FM – sa intre in legalitate si sa nu mai difuzeze publicitate locala sau regionala in programele lor. Consiliul le-a dat termen pana la 1 ianuarie sa rezolve aceasta situatie si sa difuzeze exclusiv programe de la Bucuresti, in conformitate cu Legea audiovizualului.
- Europa FM a spus, de atunci, ca a functionat multa vreme difuzand publicitate regionala, fara ca CNA sa aiba vreo obiectie. Membrii forului au spus ca ele au luat act de grilele postului, dar nu au aprobat efectiv posibilitatea difuzarii de publicitate locala pe posturile nationale, decizia de acum urmarind sa corecteze aceasta situatie.
- Cand a fost luata decizia, membrul CNA Radu Herjeu a indicat si prevederea din legislatia audovizuala care este vizata: „licenta audiovizuala nationala da dreptul la o difuzare a aceluiasi program intr-o zona geografica ce cuprinde o audienta potentiala de peste 60% in cazul radiodifuziunii, respectiv 70% in cazul televiziunii, din populatia recenzata a tarii”. Detalii aici
Ulterior, Europa FM a venit in mod repetat la CNA cu posibile solutii care sa ii permita sa difuzeze publicitate regionala. Mai intai, a incercat sa se rupa in sapte retele regionale, dar nu a avut succes. Cel mai recent, reprezentantii Europa FM au venit, marti, la CNA cu o propunere sa realizeze programe de stiri regionale, fara sa schimbe caracterul national al programului postului, asa incat sa poata difuza publicitate locala in cadrul programe de stiri regionale. Nici acum nu a avut succes, forul respingand propunerea, dupa cum a relatat Paginademedia.ro.
- Acelasi Radu Herjeu a aratat, potrivit sursei citate: „Problema ramane aceeasi, din punctul meu de vedere, asa cum interpretez eu legea. Ca e publicitate sau ca sunt stiri, pentru mine dumneavoastra tot nu emiteti acelasi program pe tot cuprinsul tarii”. Cinci membri CNA din opt – Radu Herjeu, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Rasvan Popescu si Radu Calin Cristea – au votat impotriva cererii Europa FM, ceea ce inseamna ca aceasta a fost respinsa, neintrunind numarul necesar de sase voturi.
Dupa prezentarea sustinuta marti la CNA, insa, Europa FM a primit un punct de vedere transmis, la solicitarea postului, de directia Comisiei Europene responsabile cu politicile media si audiovizuale. Facand trimitere la Directiva europeana privind serviciile media audiovizuale, transpusa in Legea Audiovizualului din Romania, dar mentionand „publicitatea televizata”, nu cea „radiofonica” sau „audiovizuala”, reprezentantii CE arata ca:
- „notiunile de publicitate si programe sunt definite separat si publicitatea nu poate face parte in niciun fel din program, intrucat reglementarile Directivei (articolul 19 din Directiva privind serviciile media audiovizuale) cer explicit ca publicitatea televizata sa se distinga de continutul editorial iar publicitatea televizata trebuie sa isi pastreze caracterul distinct de cel al altor parti ale programului.”
Raspunsul Comisiei catre Europa FM, consultat de HotNews.ro, precizeaza ca Executivul european „nu este in pozitia sa ofere consiliere legala in disputa dintre autoritatea nationala de reglementare si partile interesate implicate, deci acest punct de vedere nu reprezinta un prejudiciu pentru oricare cerinte impuse de legislatia nationala in privinta programelor, atat timp cat ele respecta prevederile legislatiei UE”.