Sari direct la conținut

Codul de etica le interzice profesorilor sa faca meditatii cu elevii din clasele unde predau, dar lasa liber pentru meditatiile cu elevi de la alte clase

HotNews.ro
In curtea scolii, Foto: Agerpres
In curtea scolii, Foto: Agerpres

Ministerul Educatiei a publicat proiectul Codului de Etica pentru invatamantul preuniversitar. Acesta le interzice profesorilor sa faca meditatii cu elevii de la clasele la care predau, contra unor avantaje materiale, dar nu spune nimic despre meditatiile cu elevii de la alte clase. Codul interzice relatiile sexuale profesori-elevi, precum si „tratamentele umilitoare, sub orice forma, asupra elevilor”. Sanctiunile pentru incalcarea Codului merg de la „atentionarea colegiala in cadrul comisiei judetene de etica” pana la desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Codul de Etica din preuniversitar prevede urmatoarele norme de conduita pe care profesorii „au obligatia” sa le cunoasca si sa le aplice:

  • Ocrotirea sanatatii fizice, psihice si morale a elevilor prin:

a) supravegherea permanenta a elevilor pe tot parcursul activitatilor in scoala, cat si in cadrul celor organizate de unitatea scolara in afara acesteia, in vederea asigurarii depline a securitatii tuturor celor implicati in aceste actiuni;

b) interzicerea agresiunilor fizice si tratamentelor umilitoare, sub orice forma, asupra elevilor;

c) asigurarea protectiei fiecarui elev, prin denuntarea formelor de violenta fizica exercitate asupra acestora, a oricarei forme de discriminare, abuz, neglijenta sau de exploatare a elevilor

d) excluderea oricaror forme de abuz sexual, emotional sau spiritual;

e) interzicerea hartuirii sexuale si a relatiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale;

  • Interzicerea oricaror activitati care genereaza coruptie:

a) fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii etc;

b) solicitarea de catre personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri in vederea obtinerii de catre elevi a unor rezultate scolare incorecte;

c) traficul de influenta si favoritismul in procesul de evaluare;

d) colectarea de fonduri de la elevi sau de la parintii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate in organizarea si desfasurarea unor activitati de evaluare (examene si evaluari nationale, olimpiade, alte concursuri scolare etc.);

e) interzicerea meditatiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale.

  • Interzicerea implicarii elevilor in activitati de partizanat politic si de prozelitism religios, organizate special in acest sens de catre persoanele responsabile cu instruirea si educatia elevilor, in cadrul unitatilor de invatamant preuniversitar sau in afara acestora.
  • Excluderea din relatiile cu elevii a oricarei forme de discriminare, asigurarea egalitatii de sanse si promovarea principiilor educatiei inclusive.

Proiectul le interzice profesorilor din invatamantul preuniversitar urmatoarele, in exercitarea activitatilor didactice:

a) consumul de substante psihotrope sau alcool;

b) organizarea pariurilor si a jocurilor de noroc;

c) folosirea dotarilor si a bazei materiale din spatiile de invatamant in vederea obtinerii de beneficii financiare personale;

d) distrugerea intentionata a dotarilor si a bazei materiale din spatiile de invatamant;

e) distribuirea materialelor pornografice;

f) utilizarea de materiale informative interzise prin lege;

g) organizarea de activitati care pot pune in pericol siguranta si securitatea elevilor sau a altor persoane aflate in incinta unitatii/institutiei de invatamant.

In ce priveste relatia profesorilor cu parintii sau tutorii legali ai elevilor, cadrele didactice trebuie sa aplice urmatoarele norme de conduita:

a) acordarea de consultanta parintilor/tutorilor legali in educarea propriilor copii si sustinerea rolului parental;

b) stabilirea unei relatii de incredere mutuala, a unei comunicari deschise si accesibile;

c) disponibilitatea pentru rezolvarea problemelor educative enuntate de catre parinti/ tutori legali;

d) informarea parintilor/tutorilor legali despre toate aspectele activitatii elevilor prin furnizarea explicatiilor necesare intelegerii si aprecierii continutului serviciilor educative;

e) informarea parintilor/tutorilor legali despre evolutia activitatii scolare, evitand tendintele de prezentare partiala sau cu tenta subiectiva;

f) respectarea confidentialitatii datelor furnizate si a dreptului la intimitate individuala si familiala;

g) persoanele responsabile cu instruirea si educatia, in mod particular personalul didactic, nu vor impune, in relatia cu parintii/tutorii legali, dobandirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educationale oferite;

h) consilierea parintilor/tutorilor legali privind alternativele de formare si dezvoltare optima a copiilor lor, din perspectiva expertizei psihopedagogice si a respectarii interesului major al copilului.

Raspunderea privind respectarea prevederilor codului

Orice persoana implicata in activitatile din domeniul educational preuniversitar care considera ca este victima sau martorul unui comportament lipsit de etica profesionala are dreptul de a sesiza comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de etica, prevede Codul.

In cazul incalcarii neintentionate a prevederilor codului, fapt dovedit in urma anchetei si audierilor comisiei judetene/a municipiului Bucuresti de etica, persoana in cauza va fi consiliata cu privire la intelegerea situatiei de incalcare a principiilor codului de etica si, respectiv, va fi sprijinita pentru concilierea amiabila cu partea reclamanta.

In cazul incalcarii intentionate a prevederilor codului, fapt dovedit in urma anchetei si a audierilor comisiei judetene/a municipiului Bucuresti de etica, aceasta din urma poate initia urmatoarele masuri:

a) concilierea amiabila cu partea reclamanta;

b) atentionarea colegiala in cadrul comisiei judetene de etica/a municipiului Bucuresti si informarea Consiliului de Administratie al unitatii de invatamant preuniversitar/institutiei de invatamant, pentru luarea in considerare a neconformarii persoanei respective cu prevederile codului;

c) propunerea de includere a persoanei respective intr-un program de remediere comportamentala, prin consilierea si monitorizarea sa pe o perioada decisa de catre Consiliul de Administratie al unitatii de invatamant preuniversitar/ institutiei de invatamant. Continutul programului de remediere comportamentala va fi stabilit de catre o comisie compusa dintr-un reprezentant al profesorilor-membru al Consiliului de Administratie, un reprezentant al parintilor si psihologul scolar. Acest program va fi aprobat de catre Consiliul de Administratie al unitatii/institutiei de invatamant;

d) comisia judeteana de etica/a municipiului Bucuresti, in functie de gradul de incalcare a normelor Codului, poate propune comisiei de cercetare disciplinara de la nivelul unitatii de invatamant preuniversitar/inspectoratului scolar/MECTS, analiza cazului in vederea sanctionarii disciplinare, in conformitate cu prevederile „Statutului personalului didactic” din cadrul Legii Educatiei Nationale 1/2011.

Legea Educatiei Nationale prevede urmatoarele sanctiuni disciplinare:

a) observatie scrisa;

b) avertisment;

c) diminuarea salariului de baza, cumulat, cand este cazul, cu indemnizatia de conducere, de indrumare si de control, cu pana la 15%, pe o perioada de 1-6 luni;

d) suspendarea, pe o perioada de pana la 3 ani, a dreptului de inscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare sau pentru obtinerea gradelor didactice ori a unei

functii de conducere, de indrumare si de control;

e) destituirea din functia de conducere, de indrumare si de control din invatamant;

f) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca

Atunci cand apar cazuri care sunt de domeniul legii penale, comisia de etica a judetului/municipiului Bucuresti notifica institutiile statului abilitate cu realizarea cercetarii penale, se arata in proiectul Codului.

Pentru a intra in vigoare, proiectul Codului de Etica pentru invatamantul preuniversitar trebuie aprobat prin ordin al Ministrului Educatiei. Prevederile Codului li se aplica „tuturor persoanelor din sistemul national de invatamant preuniversitar de stat, particular si confesional, responsabile cu instruirea si educatia”.

Ministerul Educatiei supune dezbaterii publice Proiectul Codului de etica

Proiectul Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar a fost elaborat de Consiliul national de etica din invatamantul preuniversitar si a fost lansat in dezbatere publica. Ministerul Educatiei anunta ca timp de 30 de zile de la publicarea acestuia pe site-ul institutiei (12.04.2012 – 12.05.2012), pot fi trimise sugestii sau observatii la adresa de e-mail: coddeetica[at]medu.edu.ro. Propunerile vor fi analizate de catre membrii Consiliului national de etica.

Ministerul precizeaza ca in data de 13 februarie 2012 s-a constituit Consiliul national de etica care, in termen de 60 de zile, a elaborat si trimis catre Ministerul Educatiei proiectul Codului de etica pentru invatamantul preuniversitar.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro