Columbia l-a demis pe generalul care a folosit exorcismul împotriva traficanților de droguri
Guvernul Columbiei l-a demis miercuri pe şeful poliţiei naţionale, generalul Henry Sanabria, care a declarat recent că a recurs la exorcism în lupta lui împotriva criminalităţii şi urmărirea baronilor drogurilor, informează joi AFP și Agerpres.
La sfârşitul lui martie, Sanabria a declanşat un scandal după ce a declarat într-un interviu că el şi alţi membri ai poliţiei practică exorcismul pentru a-i prinde pe traficanţii de droguri.
De asemenea, el şi-a exprimat opoziţia faţă de avort – legal în Columbia – şi folosirea prezervativelor. În timpul aceluiaşi interviu, erau arătate imagini din biroul său, plin de crucifixe, statuete ale Fecioarei Maria şi alte simboluri catolice, într-o ţară laică.
Un funcţionar al poliţiei a declarat, sub acoperirea anonimatului, pentru o media locală, că Sanabria, care preluase conducerea instituţiei în august 2022, îşi obliga subordonaţii să participe la ritualuri religioase.
Sanabria a fost de asemenea acuzat de neglijenţă în serviciu după o manifestaţie violentă împotriva unei companii petroliere, în timpul căreia două persoane au fost ucise şi 78 de membri ai forţelor de ordine au fost reţinuţi timp de mai multe zile de manifestanţi.
Cum justifică executivul de la Bogota demiterea generalului
Potrivit guvernului columbian, demisia lui Sanabria „nu are legătură cu această operaţiune” şi nici cu convingerile lui religioase.
„Apreciez munca asiduă a generalului Henry Sanabria” pentru poliţia columbiană, a scris preşedintele de stânga Gustavo Petro pe Twitter, fără a da detalii despre motivele pentru care acesta a fost demis.
„Preşedintele însuşi a spus foarte clar ţării că noi respectăm libertatea de gândire, libertatea religioasă – nu doar a generalului Sanabria, ci a tuturor membrilor instituţiilor şi a tuturor columbienilor”, a afirmat ministrul de interne al Columbiei, Alfonso Prada.
Henry Sanabria va fi înlocuit de generalul în retragere William Salamanca, ce ocupa postul de consul la Miami.
Un raport publicat de ONU în luna octombrie a anului trecut afirmă că țara sud-americană, cunoscută pentru baronii săi ai drogurilor, a stabilit un nou record absolut în ceea ce privește cultivarea drogurilor în 2021, cu 204.000 de hectare de frunze de coca plantate.