Sari direct la conținut

Consultarile de la Cotroceni, tangou in trei

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu a invitat partidele parlamentare la consultari pentru joi, 29 noiembrie, dar pina acum cu exceptia PD,PLD si UDMR toata lumea a declinat invitatia.Chiar si UDMR prin vocea lui Marko Bela a spus ca „raspundem invitatiei doar pentru ca sintem politicosi”. Mesajul pe care UDMR il va transmite sefului statului este in concordanta cu pozitia celorlate partide, fiind chintesenta opiniilor exprimate de acestea pina acum.

” Presedintele forteaza nota cu acest vot uninominal, n-a inteles rezultatul referendumului, faptul ca exista o lege asumata de guvern care raspunde nevoilor societatii, care permite atit votul uninominal, dar si intrarea in parlament a partidelor mici. Nu ne intereseaza daca acest lucru nu e pe placul presedintelui si vom merge sa-i spunem asta”, a declarat Marko Bela. Cu alte cuvinte, la intilnire Basescu s-ar putea afla doar in compania a trei partide: PD, UDMR si, eventual, PLD.

Decizia consultarilor a fost luata inainte de a se sti rezultatul referendumului, deci in momentul in care presedintele miza inca pe o prezenta ceva mai crescuta si, implicit, pe un numar mai mare de romani care sa spuna DA formulei votului uninominal in doua tururi de scrutin. In actualele conditii, cu putin peste 4 milioane de alegatori favorabili, incercarera lui Basescu de a convinge partidele de faptul ca trebuie sa tina cont de „vointa poporului” si sa sustina in Parlament un proiect de lege al votului in doua tururi, pare sortita esecului din start.

Contraargumentul, folosit la unison de sefii partidelor, este acela ca exista deja proiectul pe care guvernul si-a asumat raspunderea, deci consultarile ar fi inutile.Mai mult, ei ii recomanda lui Basescu sa promulge legea imediat dupa ce Curtea Constitutionala se va pronunta.

Intre PSD si PD, partide care mai mult sau mai putin au sustinut uninominalul in doua tururi, au aparut disensiuni pe tema paternitatii asupra proiectului de lege, motiv pentru care Mircea Geoana a declarat ca „nu sintem dispusi sa participam la o consulatere alaturi de PD”. PSD sustine ca proiectul pe care democratii l-au depus la Senat este copy paste dupa propria lor lege si ii acuza pe acestia de plagiat si de imoralitate politica. „Eu cred că preşedintele a pus interesul PD şi al PLD înaintea votului uninominal, înaintea interesului general. De data aceasta, preşedintele trebuie sa-i sprijine pe cei care am muncit la proiect, pe cei care chiar am muncit la votul uninominal şi chiar ni-l dorim”, a spus Victor Ponta.

Dar chiar daca cele doua partide ar ajunge la un compromis in ce priveste legea uninominalului in doua tururi de scrutin, eventual, depunind un proiect comun, sansele acestuia ar fi nule. In afara de PLD niciun alt partid nu-i va da votul, si nici macar PSD in totalitatea lui nu-l va sustine, cunoscuta fiind pozitia gruparii Iliescu. Este doar o incercare de a tine in viata un proiect esuat o data cu invalidarea referendumului in conditiile absentesimului masiv, considera analistii.

De ce mai insista atunci Traian Basescu sa organizeze niste consultari la care nu vor veni decit partidele prietene, motiv in plus de a fi acuzat ca este agentul electoral al acestora? In primul rind, pentru ca a apucat sa faca invitatia, in al doilea, pentru ca nu vrea sa abandoneze complet ideea, ceea ce ar echivala cu recunoasterea oficiala a infringerii si, nu in ultimul rind, deoarece ar putea intentiona sa blocheze legea guvernului. Acest lucru ar duce insa la omorirea uninominalului, indiferent de varianta, pentru alegerile din 2008.

Este un risc asupra caruia Basescu este avertizat si pe care putin probabil sa si-l asume.

In situatia in care Curtea Constitutionala respinge contestatia, Traian Basescu mai are posibilitatea sa retrimita legea in parlament. Tabloul ar fi urmatorul: doua legi pe care partidele se vor certa pina la alegeri. Consensul este practic imposibil. Chiar si sub amenintarea cu referendumul partidelor le-a fost imposibil sa se inteleaga pe proiectul de lege Pro Democratia, motiv pentru care guvernul si-a asumat rapid raspunderea pentru a dejuca planurile lui Basescu. Cu doua proiecte diferite, din care unul rezultat din esecul referendumului, iar altul din razboiul palatelor, uninominalul va fi ingropat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro