Contrast

In afara catorva zone gospodarite inteligent, orasul se stinge, cu functiile incetinite de neglijenta, lacomia si nepasarea noastra. Strazi desfundate, intersectii prada haosului, trotuare inundate la fiecare ploaie, emisii de esapament in loc de aer, colonii peste colonii de beton si sticla reflectorizanta. Oameni irascibili, zgomotosi, prost dispusi. Un duh rau ranjeste cu toata gura peste Bucuresti si se pregateste sa-i aseze lumanarea la capatai. Nu-l bagam in seama fiindca mai avem de ridicat un hipermarket in locul padurii si de astupat un curs de apa. Iar cand stim cum arata locul unde traim, parada afiselor electorale pare o culme a contratimpului. Diversi domni te tintuiesc cu degetul, ca niste vedete de muzica usoara de acum cincisprezece ani, si te ameninta cu binefaceri enorme si schimbari radicale. Promisiunile curg garla, pungile cu momeli calorice inauntru si insemne de partid pe-afara sunt descarcate din camioane si asezate in bratele naivilor.

Pariez pe un singur om dintre toti cei pe care-i vad pe stalpi, garduri, panouri de afisaj, parbrize sau ziduri de bloc. Ii scriu numele – Liviu Negoita – din doua motive: fiindca isi va surclasa oricum adversarii, cu sau fara puiul acesta de reclama, si fiindca a facut intr-un mandat de vreo cinci ori mai mult decat predecesorii lui laolalta. Nu-l cunosc personal, nu-mi propun s-o fac. N-am de pretins hataruri de la dumnealui, nu ma preocupa partidul din care face parte. Cred insa ca Liviu Negoita e singurul om de varf din administratie care a observat ce catastrofa ameninta Capitala si incearca sa i se puna de-a curmezisul. (Nu intamplator, sectorul de care se ocupa aduna laude din partea tuturor celor care-l strabat: musafiri, taximetristi, plimbareti ocazionali.) Si a mai observat un lucru: cat de mare e contrastul dintre Bucuresti si alte capitale europene.

In ce ma priveste, i-as obliga pe toti edilii bucuresteni sa se supuna unui tratament cu perfuzii de mentalitate vieneza. Am vazut la televizor, cu doua saptamani in urma, ce ecou au in Austria niste formule care aici, in Romania, trec drept simple brizbrizuri retorice: gandire pe termen lung, bine comun, exigenta si constiinta urbana. Faptele: in 1905 inelul verde din jurul Vienei era de 5.000 de hectare. Expertii primariei au efectuat proiectii de dezvoltare si au conchis ca era nevoie de un scut forestier mai des si mai mare. Rezultatul: acum, in 2008, inelul verde din jurul Vienei are 22.000 de hectare, din care nimeni nu poate cumpara nici macar un metru patrat. Consecinta: aerul din oras are o puritate cvasialpina, praf sau noroi nu exista si fiecare locuitor din Viena se bucura de o suprafata de spatiu verde cuprinsa intre 3,5 si 5,5 metri patrati. Descusut de reporter, primarul urbei a explicat: stim ca multi vienezi stau la bloc si n-au gradina, asa ca e normal sa le inlesnim accesul la parcuri, oxigen si viata sanatoasa. Corolarul acestei relatari la limita SF-ului pentru multi dintre noi este decizia primarului vienez de a cere locuitorilor sa-i acorde periodic note la mai multe discipline edilitare: siguranta urbana, fluiditate a traficului, grad de poluare, transport public (o incantare!) etc. La ultima notare, burgmeisterul a obtinut un 8,2 care – singur o recunoaste – l-a pus nitel pe ganduri. Austriecii tin la confort si bine fac. Romanii suspina fatalist, dau vina pe Yalta si ridica din umeri. De aceea Viena pare o utopie, iar capitala noastra o distopie.

Integral in EvZ.