Copii de vinzare

Cutremurator. Pentru un trai mai bun, brailenii sint dispusi sa-si vinda copiii. Daca li se spune o poveste frumoasa despre viata pe care ar putea-o avea, dindu-si un copil spre infiere unui cetatean strain, multi sint gata sa se lipseasca de odrasle. Reporterii nostri au descins in zona Km.

10 – Chiscani, unde saracia este la ea acasa, pentru a se convinge daca vreo familie din „Colonie” ar vrea sa-si dea spre infiere un copil, in schimbul unei sume de bani.

Actiunea noastra a avut efect imediat: mai multe persoane s-au aratat dispuse sa-si dea copiii „fundatiei care intermedieaza adoptii si ii plaseaza in familii din strainatate”, in schimbul unor sume de bani sau doar cu promisiunea ca, la un moment dat, vor fi si ele chemate in tarile respective, pentru a duce un trai lipsit de griji.

Au fost si parinti care n-au dorit sa obtina avantaje materiale de pe urma copiilor, insa au solicitat asigurari ca micutii vor avea o viata imbelsugata, in familiile straine in care vor ajunge. Cert este ca fenomenul exista si ca orice persoana care dispune de citeva mii de euro poate intra in posesia unui copil.

Si asta, fara a se verifica macar daca asa-zisa fundatie este autorizata sa se ocupe de infieri. Au fost si cazuri de minori care, auzind ca, la Km. 10, au venit „reprezentantii unei fundatii”, s-au rugat cu cerul si pamintul de noi, sa-i integram intr-o familie din strainatate, numai pentru a scapa de iadul din „Colonie” .

„Ii dau pe toti, chiar si fara bani, numai sa-i scot din mizeria asta!”.

.

Reporterii nostri au descins, in doua rinduri, in colonia din Chiscani, de la Km. 10, si, sub pretextul ca reprezinta o organizatie profilata pe adoptii internationale, au abordat mai multe familii sarace. Imediat ce am stationat in dreptul „Coloniei”, am fost inconjurati de puzderie de copii care ne-au intrebat: „Ce-i, tanti?! Ce ne dai?!”.

Apoi, am fost indrumati de citiva tineri care spargeau seminte, pe marginea drumului, spre o familie care are vreo 6 copii si o duce foarte greu. Intr-adevar, familia respectiva numara 10 membri, iar copiii, unii aflati prin centre de plasament, au virste cuprinse intre 1 si 16 ani.

Dupa ce i-am prezentat o poveste frumoasa despre modul in care o putem scapa de o parte dintre copii, femeia s-a aratat interesata sa negociem. „Mamica” si-a pus miinile in solduri, ne-a ascultat, dupa care a spus: „Am citiva copii! Da’ ii luati de tot?! Ii vreti pe toti? Citi ani trebuie sa aiba ca sa-i luati? Am si unul handicapat!”.

Negocierea a continuat in prezenta capului familiei, care, in prima faza, s-a aratat extrem de reticent si chiar a repezit-o pe femeie: „Nu dau, fa, nici un copil! Treci acasa, imediat!”.

Am simtit ca trebuie sa „plusam”, asa cum ar face o persoana din rindul celor care se ocupa cu traficul de fiinte umane, asa ca am reluat povestea si i-am spus barbatului ca „nimic nu-i degeaba”, ba chiar are sanse ca, la un moment dat, sa-si urmeze copiii in strainatate. Omul s-a incruntat, dupa care, brusc, a devenit interesat de oferta: „Sa-i dau si sa-mi dati niste bani?! Citi bani?”.

Intre timp, cercul celor interesati s-a extins, asa incit mai multe persoane, barbati si femei, ne adresau intrebari de-a valma, dornici sa afle cit ar putea obtine pe un copil: „Da’ cum faceti? Ii luati si ne dati bani? Cit se da pentru un baiat de 2 ani?!”, „Dar, daca am o fata de 16 ani, o luati?! Pina la 18 ani merge sau pina la ce virsta?!”.

Intrebati in legatura cu pretul pe care-l oferim, le-am sugerat sa faca oferte. Chiar si 200 euro li s-a parut, unora, o suma frumusica pentru un copil. „Iau 200 euro pe fetita asta?”, ne-a intrebat o tinara ce tinea o mogildeata in brate. Atunci cind le-am spus ca „unele familii straine, care iau copii din Romania ar da si citeva mii de euro”, au exclamat: „Ohoo!”.

Un individ sosit mai tirziu a dorit sa reluam povestea, dupa care a zis: „Am si eu 3 copii!”.

Acesta a vrut, insa, sa discute in amanunt cu noi, ne-a cerut un numar de telefon si un nume, zicind: „Veniti cu niste hirtii clare, ca doar trebuie sa semnam ceva, nu?! Sa stiti ca eu ii dau pe toti, numai sa stiu ca-i scot din mizeria asta, sa fiu sigur ca nu-i omoara, ca nu le scot inima, sa le-o vinda, ca o sa aiba o viata buna acolo.

Ii dau chiar si fara sa iau ceva la schimb, dar sa fiu sigur ca li-i bine”.

Mai multi insi au solicitat sa venim cu un act, cu un fel de contract, dupa care „sa mai stam de vorba”. O femeie ne-a insotit pina la masina si, incercind sa ne influenteze sa o trecem pe „lista de prioritati”, ne-a rugat sa venim peste doua zile, in jurul orei 12.00, si sa luam legatura numai cu ea, fiindca, „in mod sigur, rezolvam problema”.

.

„Batem palma macar pentru un copil!”.

.

Ne-am intors la Km. 10, dupa mai multe zile. De aceasta data, insa, n-am mai fost luati cu asalt, pentru ca am nimerit la ora cind locatarii erau plecati la cantina sociala, sa ia mincarea. Insa, la a doua descindere, am reusit sa obtinem garantia ca, in schimbul citorva mii de euro, intre 5.000 si 10.000, putem cumpara un copil.

„Sora-mea are unul, dar este la centrul de plasament, insa i-am spus despre ce-i vorba si a zis ca vi-l da sigur. Il scoate de la centru si vi-l da. Copilul e mic, are pina in 2 ani. Nu stiu la ce pret s-a gindit, ceva intre 5.000 si 10.000 euro, va spune ea, dar, acum, nu-i, veniti pe la 15.30-16.00. Batem palma pentru macar un copil! Sigur va spun. Veniti cu tot ce trebuie, pe la 15.

30, si vi-l da, mergeti la centru cu ea, il luati si, daca o fi, o chemati si pe ea acolo, in strainatate. Va rog sa veniti, ca o rezolvam. Daca treaba-i buna cu asta, va dau si din ai mei, sa vedem, deocamdata, eu nu va dau, sa vad cum stau lucrurile cu al sora-mii”, ne-a spus una dintre persoanele cu care „negociaseram” in prima faza, pentru citiva dintre copiii sai.

Discutia a fost, insa, intrerupta de un tinar care, auzind povestea, s-a oferit sa mearga si el cu noi: „Vreau eu sa merg! Am 16 ani. E bine?! Nici nu stau pe ginduri, merg oriunde, numai sa plec de aici! Vorbesc serios!”. L-am refuzat, spunindu-i ca „treaba se rezolva cu parintii”. „Nu-i nici o problema, ei sint de acord!”, a incercat sa ne convinga baiatul.

Un altul, care ne-a examinat citeva minute, a exclamat, la un moment dat, catre cei cu care vorbeam: „O sa intrati cu totii in puscarie! Nu va vindeti copiii, maaaa! Asta-i de la camera ascunsa, are ceva in buzunar!”.

Insa avertismentul lui n-a avut succes: „Pentru ce, ma, sa intram in puscarie?! Ca noi nu vindem nimic, noi dam la infiat si, daca doamna ne da ceva la schimb, ce, care-i problema?! Doamna, nu-l bagati in seama, veniti si facem treaba, cum v-am spus, dar sa aveti ce va trebuie, un copil o sa aveti sigur, chiar si azi!”.

Nu ne-am intors la Km. 10, desi aveam certitudinea ca am fi putut cumpara, fara probleme, „macar” un copil. Grav este ca, daca noi – fara a prezenta documente si fara a flutura bani sub nasul „proprietarilor” de copii -, am reusit sa tranzactionam unul, orice alta persoana „cu experienta” in materie ar fi putut sa intre cit a-i bate din palme in posesia citorva micuti.

.

Nu se fac adoptii internationale.

.

Practic, populatia de la Km. 10 este izolata, nu are nici o posibilitate de a se informa, iar naivitatea acesteia poate fi speculata cu usurinta. Singura avere a oamenilor de aici sint copiii.

Noua lege in domeniu nu permite adoptiile internationale, asa ca, daca macar una dintre persoanele intilnite de noi la Chiscani ar fi cunoscut acest aspect sau ar fi avut acces la un mijloc de informare, actiunea reporterilor „Obiectiv” ar fi cazut din start. Legal, nu se fac adoptii internationale.

Acest fapt a fost confirmat, ieri, de catre Alecsandrina Broasca, directorul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului Braila: „Am finalizat toate dosarele care vizau adoptii internationale, cu mult timp in urma, inainte de aparitia legii, si adoptii internationale nu se mai fac”.

Totusi, dupa aparitia legii respective, Emma Nickolson a iesit la rampa, cu o declaratie soc, cum ca, desi detine probe ca se face trafic cu copii din Romania, nu le face publice, pentru ca ar insemna sa rastigneasca Guvernu