Creșterea copiilor menține creierul tânăr, atât la mame, cât și la tați! Cum se explică fenomenul și care sunt avantajele pe termen lung

„Creierul de mamă” – acea stare de confuzie și uitare atribuită femeilor după naștere – este doar un fenomen temporar. Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că, în realitate, viața de părinte stimulează activitatea cerebrală și menține mintea ageră mult timp. 

Un studiu, publicat luna aceasta, în Proceedings of the National Academy of Sciences, a scos la iveală că persoanele care au crescut mai mulți copii au o conectivitate cerebrală mai bună, anulând astfel efectele tipice ale îmbătrânirii neuronale. Beneficiile au fost constatate în egală măsură atât la mame, cât și la tați, indicând că experiența activă a creșterii copiilor, și nu schimbările biologice asociate sarcinii, determină aceste efecte. 

Descoperirile demontează astfel mitul potrivit căruia creșterea copiilor grăbește îmbătrânirea. De fapt, provocările cognitive constante cu care se confruntă părinții contribuie la dezvoltarea unui creier mai rezistent și mai sănătos pe termen lung.

„Am constatat că persoanele care cresc copii au o conectivitate sporită exact în acele zone ale creierului care, de obicei, își pierd din eficiență odată cu înaintarea în vârstă”, a explicat psihiatrul Avram Holmes de la Universitatea Rutgers, unul din autorii studiului.

Ce a scos la iveală studiul

Echipa de la Yale, condusă de cercetătoarea în neuroștiințe Edwina Orchard, a realizat cea mai amplă analiză a funcțiilor cerebrale parentale de până acum. Folosind baza de date britanică UK Biobank, oamenii de știință au analizat rezultatele testelor imagistice cerebrale funcționale RMN aparținând unui eșantion reprezentativ: aproximativ 20.000 de femei și 18.000 de bărbați cu vârste între 40 și 69 de ani.

Analiza a demonstrat că atât la femei, cât și la bărbați, numărul de copii crescuți e asociat pozitiv cu gradul de conectivitate funcțională din anumite regiuni cerebrale. Mai specific, părinții prezintă o conectivitate sporită în rețeaua somatomotorie – structură care ne ajută să interpretăm comportamentele celorlalți și să le înțelegem nevoile.

„Rezultatele sunt remarcabil de similare pentru ambele sexe, lucru care demonstrează că nu avem de-a face cu un efect al sarcinii, ci cu unul al rolului de părinte în sine”, subliniază autoarea studiului, Edwina Orchard. 

De la „creierul de mămică” la avantaj cognitiv

Cercetarea demontează celebrul mit al „creierului de mămică” – ideea că maternitatea ar afecta negativ funcțiile cognitive. 

„Deși se vorbește mult despre faptul că viața de părinte îți afectează negativ creierul, rezultatele noastre arată exact opusul. Se pare că, de fapt, provocările constante pe care le implică creșterea copiilor ajută la dezvoltarea unui creier mai rezistent și mai sănătos”, explică autorii studiului.

Este adevărat că 80% dintre mame se confruntă cu schimbări cognitive în perioada de adaptare la rolul matern, însă aceste modificări nu sunt permanente și nici nu reprezintă o deteriorare a creierului. Ele sunt mai degrabă ajustări necesare și utile, un fel de „antrenament” cerebral care aduce beneficii pe termen lung.

Studiile arată că aceste transformări din perioada maternității sunt asemănătoare cu cele din adolescență, ambele fiind perioade de schimbări neurobiologice majore. Practic, maternitatea declanșează procese cerebrale similare cu cele din adolescență, ambele fiind perioade în care creierul trece prin transformări importante. Astfel, experiența parentală pare să ajute la dezvoltarea și sănătatea creierului pe termen lung.

Cum transformă viața de părinte creierul

Cercetări recente au documentat schimbări structurale semnificative în creierul matern. După naștere, arhitectura cerebrală se modifică în zonele implicate în contemplare și percepție socială, posibil pentru a facilita legătura cu copilul și interpretarea nevoilor acestuia.

La tați, studiile preliminare indică o reducere de 1-2% a volumului cortical în regiunile asociate cu acceptarea și căldura parentală – o reconfigurare care pare să optimizeze creierul pentru noile responsabilități.

Aceste adaptări timpurii deschid calea unor beneficii cognitive de durată. În mod normal, îmbătrânirea reduce conectivitatea în rețeaua somatomotorie —responsabilă pentru controlul mișcărilor și percepția senzorială—  și o crește în sistemele cortico-subcorticale —implicate în procesarea emoțiilor și reglarea comportamentului. La părinți, acest tipar se inversează, menținând astfel caracteristici ale unui creier mai tânăr. 

Mecanismul întineririi cerebrale

Fenomenul poate fi explicat prin ideea de „rezervă cognitivă” – o teorie potrivit căreia anumite experiențe de viață protejează creierul împotriva declinului produs de înaintarea în vârstă. Creșterea copiilor presupune un mediu plin de provocări și stimulare intelectuală, care persistă ani întregi și obligă creierul să se adapteze permanent.

Cercetătorii au precizat că solicitarea cognitivă constantă din timpul creșterii copiilor ajută la păstrarea unei minți active pe termen lung. Această idee este susținută și de studii efectuate pe animale, care au demonstrat că expunerea prelungită la medii diverse și complexe îmbunătățește semnificativ funcțiile cerebrale. Astfel, experiențele variate și intense din viața de părinte pot menține sănătatea cerebrală pe măsură ce înaintăm în vârstă.

Beneficiile se extind dincolo de părinții biologici

Faptul că beneficiile cognitive apar în mod similar și la femei, și la bărbați arată că nu schimbările biologice din timpul sarcinii generează aceste efecte pozitive, ci mai degrabă experiența în sine a îngrijirii copiilor.

„Experiența practică a creșterii copiilor și nu sarcina, pare să fie factorul determinant, deoarece observăm aceste efecte atât la mame, cât și la tați”, confirmă Avram Holmes.

Psihiatrul subliniază că această concluzie ar putea avea viza și alte persoane implicate activ în îngrijirea copiilor. Așadar, bunicii, părinții adoptivi, educatorii din creșe și grădinițe, asistenții maternali – toți ar putea beneficia de aceleași avantaje neuronale pe care le prezintă părinții biologici.

Alternative pentru un creier sănătos 

Deși studiul evidențiază beneficiile cognitive asociate creșterii copiilor, cercetătoarea principală Edwina Orchard subliniază că îngrijirea copiilor nu reprezintă singura cale pentru a menține sănătatea cerebrală pe termen lung. Această precizare este importantă în special pentru persoanele care nu au copii, din diverse motive.

„Locurile de muncă complexe, educația superioară și învățarea unei limbi străine pot, de asemenea, îmbogăți creierul”, notează Orchard. Orice activitate care solicită intens creierul poate contribui la protejarea sa împotriva efectelor îmbătrânirii.

Specialiștii în neurologie cognitivă au identificat multiple căi prin care adulții pot obține o stimulare cerebrală comparabilă cu cea oferită de creșterea copiilor:

• Persoanele implicate în profesii care necesită rezolvarea constantă a unor probleme noi, precum cercetarea științifică, ingineria sau managementul de proiect, își antrenează rețelele neuronale într-un mod similar părinților care se adaptează continuu la nevoile în schimbare ale copiilor;
• Învățarea pe tot parcursul vieții, prin educație formală sau autodidactă, menține activitatea cerebrală și stimulează formarea de noi conexiuni neuronale;
• Implicarea în activități sociale complexe și menținerea unor relații interpersonale dinamice oferă un nivel de stimulare emoțională și cognitivă care poate compensa absența interacțiunilor părinte-copil.

Limitele studiului

Este important de menționat că studiul condus de Orchard și Holmes prezintă limite metodologice. Cercetătorii nu pot stabili cu certitudine o relație cauză-efect directă între numărul de copii și modificările cerebrale observate. Factorii culturali, socio-economici și genetici ar putea influența atât decizia de a avea copii, cât și sănătatea cerebrală pe termen lung.

„Nu putem exclude posibilitatea că persoanele cu anumite tipare de conectivitate cerebrală sunt mai predispuse să aibă mai mulți copii”, recunosc cercetători. Așadar, rezultatele observate ar putea reflecta parțial caracteristici preexistente, și nu doar efectele creșterii copiilor.

Holmes, Orchard și colegii lor recunosc necesitatea unor studii mai ample pentru a explora în profunzime mecanismele exacte prin care rolul de părinte influențează creierul.