Gazoductul Iasi – Ungheni, prima conducta ce permite exportul de gaze naturale din Romania in Republica Moldova, este inaugurat miercuri de premierii Victor Ponta si Iurie Leanca, alaturi de comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Conducta permite livrarea de gaze pentru alimentarea raionului Ungheni, dar poate fi prelungita printr-un nou proiect pina la Chisinau. Primele discutii despre gazoductul care reduce dependenta totala a Moldovei de Gazprom au avut loc in 2009, dupa inlaturarea regimului Voronin (Partidul Comunist) printr-o revolta populara, si au fost punctate de divergente intre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta.
In ciuda tuturor acestor divergente pe tema „cine ajuta mai mult Moldova”, Romania si Republica Moldova au reusit sa finalizeze conducta, cu ajutor financiar din partea UE. Primele exporturi de gaze din Romania in Moldova pot avea loc din septembrie acest an.
Scaderea dependentei totale fata de gazele rusesti este o constanta a politicii guvernului Republicii Moldova de dupa caderea regimului Voronin. Nevoia de alternativa la gazul furnizat de Gazprom s-a acutizat dupa ce Federatia Rusa a inceput sa ameninte fatis fostele state membre URSS care au semnat acorduri de asociere cu UE.
Date tehnice:
- Constructia conductei de gaz Iasi-Ungheni a fost inceputa in 2013. Costul total al proiectului a fost de circa 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro grant din partea UE prin Programul Operational Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova.
- Gazoductul are o lungime totala de 43,2 kilometri, o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care, initial, din Romania va fi livrat un volum de pana la 50 de milioane de metri cubi pe an.
- Gazoductul va fi gestionat pe teritoriul Republicii Moldova de intreprinderea de stat Vestmoldtransgaz, care va presta servicii de transport al gazelor naturale pe teritoriul tarii, iar pe partea romana, de compania Transgaz.
- Urmatoarea etapa a proiectului este constructia conductei Ungheni-Chisinau pe teritoriul Republicii Moldova si a gazoductului Onesti-Letcani cu Statia de Comprimare a gazelor pe teritoriul Romaniei.
Iata principalele momente din istoria construirii gazoductului Iasi – Ungheni
Noiembrie 2009: Primele discutii despre un gazoduct care sa aduca gaze naturale din Romania in Republica Moldova au loc intre premierul moldovean Vlad Filat si presedintele Traian Basescu, la scurt timp dupa caderea conducerii comuniste de peste Prut
Ianuarie 2010: Presedintii Traian Basescu si Mihai Ghimpu anunta ca Romania se angajeaza sa sprijine financiar gazoductul.
Mai 2010: Premierul moldovean Vlad Filat si ministrul roman al Economiei, Adriean Videanu, au convenit construirea unui gazoduct de interconexiune a sistemului Republicii Moldova de gazificare cu cel al Romaniei pe directia Ungheni-Iasi. Cei doi au semnat Protocolul de colaborare moldo-roman
Martie 2012: Proiectul este discutat intr-o sedinta comuna a guvernelor Romaniei (condus de MR Ungureanu) si Republicii Moldova, sedinta desfasurata la Iasi
Aprilie 2012: Studiul de fezabilitate al gazoductului este finalizat si incepe elaborarea proiectului tehnic, anunta ministrul roman al Economiei, Lucian Bode (guvernul MR Ungureanu). Ministrul nu poate estima data de finalizare a conductei
Mai 2012: Presedintii roman si moldovean, Traian Basescu si Niculae Timofti, decid accelerarea proiectului
Mai 2012: Guvernul Ponta a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru gazoduct
Iulie 2012: Premierii Victor Ponta si Vlad Filat au convenit la Chisinau infiintarea unui grup comun de lucru in domeniul energiei si au semnat o declaratie comuna pentru aprofundarea cooperarii bilaterale in domeniul securitatii energetice, inclusiv realizarea proiectului gazoductului Iasi -Ungheni.
Aprilie 2013: Romania a lansat licitatia pentru gazoductul Iasi-Ungheni. Licitatia prevede un cost de constructie de aproximativ zece milioane de euro plus TVA.
Mai 2013: Si Republica Moldova a lansat licitatia pentru partea sa de conducta
Iunie 2013: Premierul Ponta anunta ca 40 de proprietari de terenuri impiedica exproprierile necesare pentru constructia gazoductului si anunta un act normativ special care faciliteaza exproprierile
August 2013: Romania anunta bugetul necesar pentru constructia gazoductului: 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezinta contributia financiara a UE prin Programul Operational Comun „Romania – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013”. Contractul de finantare a fost semnat la Bucuresti. Proiectul va fi derulat de ANRM, in calitate de lider de proiect, in parteneriat cu Ministerul Economiei din Republica Moldova.
27 August 2013: Sint inaugurate lucrarile la gazodcut, intr-o ceremonie la care participa premierii Victor Ponta, Iurie Leanca, precum si comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Data asumata pentru terminarea lucrarilor: decembrie 2013.
Septembrie 2013: Moment critic in controversele dintre Traian Basescu si Victor Ponta pe tema „cine a facut mai mult pentru realizarea gazoductului”. In urma dezvaluirilor de presa, Traian Basescu sustine ca termenul de finalizare (decembrie 2013) nu poate fi atins si cere informarea UE in acest sens
Noiembrie 2013: Romania si Republica Moldova semneaza un contract prin care Bucurestiul finanteaza cu 5,3 milioane de euro lucrarile de pe teritoriul Republicii Moldova (10,5 km de gazoduct pe teritoriul R. Moldova, iar in partea de sud, traversare a raului Prut de 134 de metri). Contractul e semnat de vicepremierul Liviu Dragnea si vicepremierul moldovean, Valeriu Lazar
Decembrie 2013: Premierul moldovean, Iurie Leanca, reclama intirzieri in constructia gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova din cauza „standardelor sovietice” utilizate
Iunie 2014: Viceministrul Economiei din Republica Moldova, Tudor Copaci, anunta intr-un interviu pentru HotNews.ro finalizarea constructiei conductei si planurile Chisinaului pentru prelungirea gazoductului astafel incit sa poata fi asigurata alimentarea capitalei Republicii Moldova
Iunie 2014: Lucrarile din Romania la gazoductul Iasi-Ungheni sint finalizate, inclusiv subtraversarea raului Prut, urmand ca sistemul de operare sa fie preluat de catre Transgaz
7 August 2014: Seful ANRE anunta ca Romania va putea sa exporte gaze naturale spre Republica Moldova din a doua jumatate a lunii
14 august 2014: Transgaz (Romania) si Vestmoldtransgaz (Republica Moldova) au semnat la Bucuresti acordul de operare a gazoductului Iasi – Ungheni.