Cu parintii la psihiatru. Bani pentru invatatoare – Motivele pentru care parintii cotizeaza la scoala. Ce efecte are efortul individual al parintilor de a crea super-copii
„Acesti copii cresc in familii care vor vehicula la un moment dat ideea: te-am tinut in scoala, am dat bani pentru cresterea ta, vezi bine, lucrurile costa, ai grija cum te porti si vezi sa ai bani la tine in buzunar cand te duci pentru ca trebuie sa faci ‘ce trebuie’, pentru ca altfel n-ai sa reusesti in viata”. Este opinia medicului psihiatru Gabriel Diaconu, care a vorbit pentru HotNews.ro despre motivele pentru care parintii pun bani pentru a le lua cadouri profesorilor, despre resorturile care ii fac pe profesori sa ceara bani pentru scoala si despre efectele acestor actiuni asupra copiilor. „Subiectul ramane nu neaparat in calitatea actului de a da, ci in cantitate”, precizeaza medicul. Potrivit acestuia, „perceptia cvasi-paranoico-sociala este ca oamenii daca nu sunt sensibilizati, daca nu sunt redresati in nesimtirea lor constitutionala cum pare a fi, vor maltrata oameni”.
La cateva zile dupa ce invatatoarea filmata in timp ce solicita bani de la parinti pentru cadouri a fost demisa, medicul psihiatru Gabriel Diaconu a explicat pentru HotNews.ro care sunt resorturile care ii determina pe parinti sa dea curs solicitarilor profesorilor de a da bani pentru cadouri si care sunt efectele asupra copiilor.
„Cred ca cel mai sincer raspuns este statutul de firesc pe care l-a capatat practica asta de foarte multi ani si ma gandesc la ultimii probabil peste 70 de ani. Firesc, nu spun normal, cat normalizat. Gestul de a oferi bani informali in Romania este universal si este universal distribuit”, a declarat pentru HotNews.ro Gabriel Diaconu.
Acesta sustine ca „ce s-a intamplat dupa 1990 este cancerizarea unei situatii care anterior, prin presiunea sistemului autoritar, nu era chiar practica larg raspandita: 24 de ani de reforme absolut halucinante, unele dintre ele, un rulaj foarte mare de ministri ai educatiei, fiecare cu filosofia lui relativ personala de a imbunatati sistemul si mai recent pretentia, si nu numai din partea statului si a corpului profesoral, dar si din partea populatiei, ca invatamantul ar trebui sa atinga un anumit standard”.
„Revenind la intrebarea – de ce dau parintii bani? Dintr-un motiv foarte simplu: motivul principal pentru care parintii dau bani este faptul ca isi doresc anumite comoditati, unele dintre ele elementare, care lipsesc la clasa, si pentru faptul ca se descurca bine in comunitati mici. Adica pe undeva cauta sa instituie un regim inegal fata de alte comunitati, pe principiul: eu imi permit. Imi permit sa dau bani pentru rechizite mai bune sau pentru mobilier mai bun sau pentru unele lucruri care pentru mine ca cetatean si in particular ca psihiatru sunt absolut trasnite”, a declarat medicul.
Acesta a sustinut ca introducerea unei „logistici extracurriculare in scoli, tot felul de cursuri de dans, de arta, de pian, de tot ce vrei si ce nu vrei pentru care parintii sunt dispusi sa plateasca” rezida si din „efortul individual al parintilor de a crea super-copii, pentru ca in Romania de 20 de ani cumva spatiul public a iscat o nevroza a parintelui care daca nu e fudul, parca nu e parinte destul. Adica pe undeva la nivel de psihologie de grup s-a acreditat ideea ca parintii au nevoie sa faca ceva complet extraordinar, altfel isi vor condamna copiii la o forma de, cum zicea doamna din Rosetti, de saracie cu duhul, cu sufletul„.
„Asta nu se poate pune strict in responsabilitatea educatorilor. Psihologia familiei in Romania s-a schimbat, iar in ceea ce priveste sarcina cresterii copiilor, presiunea publica este imensa in sensul in care exista, mai nou, o multime de speakeri motivationali, carti de dezvoltare, carti de cum sa iti cresti bine copilul, si care sugereaza ca fara o grija particulara acordata copilului, copilul este condamnat. Pentru mine, motivul de razboi strict legat de platile informale in sistem, nu este ca parintii au picat prada genului astuia de transformare sociala, cat faptul ca scoala si sistemul au exploatat intr-un mod strict capitalist” acest gen de gandire „si s-au privatizat, au devenit societati cu raspundere limitata in sensul in care au inceput – ma refer la scolile de stat – sa vanda tot felul de comoditati, sa vanda o iluzie, un vis pana la urma. Pentru ca sistemul de educatie ar trebui sa se ocupe strict de educatia formala a unei persoane, nu de educatia ei artistica intr-un mod extraordinar, nu de educatia ei dincolo de o anumita granita culturala, cat de educatia sociala normata care sa asigure un nivel minim de literatie, de competente educationale, la sfarsitul celor 10 ani de studii obligatorii”, sustine Gabriel Diaconu.
Potrivit acestuia, „coalitia parintilor de a pompa niste bani informal in sistem vine pe valul unei psihologii de grup care arata suferinta acestei paturi sociale, convinsa in sinea ei ca este condamnata apriori pentru faptul ca sunt parinti. Eu nu am intalnit parinte in practica mea profesionala si in practica mea sociala, si eu la randu-mi fiind parinte, care sa nu considere la un moment dat ca daca nu face lucrurile astea e pe undeva ostracizabil social. Cu alte cuvinte, ca daca nu va investi in cursuri de nu stiu ce, dansuri, sau pian, sau limbi straine, sau daca nu va plati pentru excursii, pentru literatura gen piese de teatru, filme, turism ecumenic, cumva va fi pedepsit de catre egalii lui, de catre alti parinti care au exercitat practic asta. Iar abuzul, revenind la scoala, este „coordonat” si de o atitudine centrala a ministerului si a statului, care se vede pe o parte in regres, performantele scolare ale Romaniei sunt mizerabile (…). Sunt mizerabile, iar oamenii isi fura caciula in sistem, ca daca vor avea educator mai prost pregatit, dar cu logistica mai performanta, vor reusi sa tina balanta educationala in loc„.
Romania inregistreaza in prezent „o metastazare a sistemului care devine un fel de talcioc educational si nicidecum un targ educational pe principii solide, morale, pe principii care sa tina de o filosofie a constiintei liberale, umanista„, este de parere medicul. Acesta a declarat ca „invatamantul este probabil principala stiinta umanista care a scos omenirea din evurile negre. Ori noi picam in noi evuri negre de idiocratie in care mai important este nu cum se face scoala, ci mai important este cum arata mobilierul din scoala, cum arata rechizitele sau cat de virtualizate sunt manualele, sau cate tablete poti sa cumperi sau cate sali de sport poti sa faci. In conditiile in care faci sali de sport, dar nu mai faci din educatia fizica si din educatia de sanatate corporala o prioritate„.
Gabriel Diaconu a afirmat ca a fost „socat ca in momentul in care ministrul Educatiei a luat pozitie fata de nenoricirea care s-a intamplat in Scoala Rosetti si oamenii au spus ca este de admirat. Pentru mine nu este nimic admirabil la faptul ca cineva face ceea ce ar trebui sa fie firesc si asteapta aplauze pentru asta. Asta este ceva care pe mine ma convinge o data in plus ca oamenii in Romania traiesc intr-un spatiu moral foarte vag, in care nu isi cunosc drepturile si pentru care gesturi de normalitate care intra in fisa postului pentru ministri, pentru secretari de stat, pentru inspectori, sunt facute cu titlu extraordinar. Nu e nimic extraordinar sa pedepsesti un cadru didactic care face un abuz in functia lui. Este un lucru care ar fi trebuit sa tina de normalitate si care ar trebui sa fi tinut de un bun screening in evaluarea periodica a unui cadru didactic”.
Potrivit medicului, „pentru tema de fata inca subiectul ramane nu neaparat in calitatea actului de a da, ci in cantitatea. Oamenii nu sunt neaparat surprinsi ca se da, ci sunt mirati, socati de proportiile si de creativitatea acestei doamne care ajunge sa ceara bani si pentru bodyguard, si pentru paznic, si pentru femeia de serviciu privata, si pentru bibliotecara, si pentru directoare, si pentru adjunct, si pentru toata lumea, considerand aceasta norma”.
„Romania traieste intr-o stare anomica. Implicarea civica a individului este de cele mai multe ori plata, pesimista, cinica, non-contributiva sau, la extrema cealalta, isterica, indignarda, in care oamenii vin si spun: avem nevoie de revolutii, de persoane providentiale. Nicidecum. Din punctul meu de vedere, fiecare om are nevoie sa isi cunoasca drepturile si sa si le si practice in cunoasterea lor”, sustine Gabriel Diaconu.
Acesta sustine ca „ce s-a intamplat acum cu mamica din Scoala 10 nu este providential, nu este un act de eroism, nu avem de-a face cu o Ecaterina Teodoroiu a parintilor din Romania. Este un gest perfect normal, este un gest cat se poate de elegant pe care daca i-l spui unui cetatean german sau austriac sau francez, acesta va fi complet mirat de proportiile admirabilitatii, asa cum privesc alti oameni in Romania. Pentru un francez sau pentru un german, ce a facut aceasta mamica este un exercitiu normal de civism, de onestitate si demnitate cetateneasca. Nimic mai mult. Ei bine, la noi inca dupa 24 de ani de democratie si libertate sa faci actul asta de a nu te supune, de a nu trai in obedienta fata de autoritate este considerat un fel de gest exotic”.
„Scoala este locul in care parintele delega autoritatea pentru grija, pentru securitatea si pentru educatia copilului catre altcineva. In scoala, oamenii merg cu copiii pornind de la premisa ca cine ii are in grija atata timp cat ei vor fi acolo se ocupa de respectarea drepturilor lor”, subliniaza medicul. Acesta precizeaza, insa ca „in cazul de la Rosetti, vorbim de un abuz asupra copiilor by proxy. In sensul in care copiii altfel erau bine educati, bine invatati, dar parintii lor, care sunt gardienii lor, au fost maltratati. Acest fel pervers de abuz by proxy este de multe ori o curiozitate pe care in Romania o vezi practicata la mai multe niveluri. Va dau mai multe exemple: este abuz by proxy in felul in care statul abuzeaza parinti prin lipsa de grija asupra copiilor lor, este felul de abuz by proxy pe care statul il face asupra copiilor care au parinti batrani si carora nu le pot asigura batranetile si ingrijirile medicale cum se cuvine, si este finalmente genul de abuz by proxy pe care statul il face asupra oamenilor care muncesc, asupra fortei de munca, prin felul in care impovareaza forta de munca din multe puncte de vedere, inclusiv la nivel de griji educationale si de sanatate, considerand ca actualmente 4 milioane de oameni pot sustine 20 de milioane de oameni in care majoritatea sunt fie prea tineri, fie prea batrani sau pensionati anticipat sau pe caz de boala incat sa isi poata sustine propriile lor forte. Un stat are nevoie sa pastreze nucleul viu al societatii intr-o forma de normalitate si de sanatate publica, pe care statul roman la momentul de fata nu o are”.
In ceea ce priveste efectul in cazul de fata al acestui tip de abuz asupra copiilor, medicul a declarat ca „in cazul de la Scoala 10 ar fi hazardat si complet lipsit de profesionalism din partea mea sa acreditez ideea ca pe undeva copiii au suferit sau sufera. Nu. Copiii nu au suferit sau nu sufera, dar ce se intampla este ca pe undeva te gandesti ca acesti copii cresc in familii care vor vehicula la un moment dat ideea: te-am tinut in scoala, am dat bani pentru cresterea ta, vezi bine, uita-te imprejur, lucrurile costa, ai grija cum te porti si vezi sa ai bani la tine in buzunar cand te duci pentru ca trebuie sa faci ‘ce trebuie’, pentru ca altfel n-ai sa reusesti in viata sau n-ai sa ajungi unde vrei„.
„Pentru mine personal, semnalul de indignare este unul referitor la transformarea unui gest antisocial, unul care fractureaza societatea pentru ca trisezi la jocul social in momentul in care dai plati informale, transformarea lui intr-o norma si intr-un exercitiu in care, vorba lui Himmler, nimeni nu este nevinovat. Asta este marea problema. Sunt copii care traiesc in familii care sunt obisnuite cu ideea ca nimeni nu este nevinovat, ca nu exista profesori buni care nu iau spaga, ca nu exista doctori care sa nu intinda buzunarul, ca nu exista preoti care sa nu binecuvanteze banul care le-a intrat in buzunar. Ori dati-va seama ca o asanare sociala de cele mai multe ori incepe de jos in sus. Pai daca tu, la nivel de educatie, legitimezi, circumstantiezi si pe undeva ocrotesti prin pasivitatea ta astfel de practici, ce astepti in viitor pentru oameni care maine vor fi doctorii, profesorii, avocatii nostri… Este o crima impotriva nu neaparat a umanitatii, in sens pragmatic, cat in sens abstract. Este un fel de a lovi in viitorul fiecaruia dintre noi”, a avertizat medicul.
„Perceptia cvasi-paranoico-sociala este ca oamenii daca nu sunt sensibilizati, daca nu sunt redresati in nesimtirea lor constitutionala cum pare a fi, vor maltrata oameni. Este o situatie care evident ca striga la cer, dar in acelasi timp imi spun ca in revansa la asta suntem obligati sa vorbim despre, ba mai mult decat atat, suntem obligati sa vorbim astfel incat sa denuntam si sa punem in locul potrivit social oamenii, responsabilitatile lor, cum ar fi de exemplu responsabilitatea ministerului, responsabilitatea inspectoratului, responsabilitatea scolii si responsabilitatea familiei pana unde merge ea”, sustine Gabriel Diaconu.
Referitor la pozitia profesorului care cere bani pentru scoala, medicul sustine ca „multi dascali au gasit de cuviinta sa reinventeze roata in felul in care isi fac meseria astfel incat sa poata continua sa isi faca meseria. Sunt intr-adevar oameni care s-au imbogatit si care au facut din meseria lor o bisnita destul de profitabila. Dar tind sa cred ca este exceptia de la regula”.
„Nici macar doamna Blandu, daca e sa fii cat de cat obiectiv, nu a bisnitarit sistemul. Dansa si-a facut un business din after-school si cumva era fiscalizat si era la suprafata. Coercitia dansei cumva era psihologica in aceea ca facea un marketing agresiv pentru propriul business in fata parintilor. Culpa dansei e greu de decelat moral, din punctul meu de vedere, pentru ca dansa, intr-un fel sau altul, culmea, cauta sa impace si capra si varza. Dansa nu a cerut pe fata bani pentru dansa personal. Dansa a acoperit totul intr-un mod foarte eliptic in care banii se duc pana la urma in educatia copiilor si profesorul este doar un facilitator. E umilitor sa facilitezi astfel de lucruri? Din nou este o discutie care mai degraba arata despre cat de putin manageriaza statul roman si cat de putin manageriaza institutiile aspectul financiar al scolilor lor”, a declarat Gabriel Diaconu.
Potrivit acestuia, „in absenta unui leadership competent care sa dea dovada randamentului util financiar, multi profesori au fost nevoiti sa ia situatia in propriile lor maini. Umilinta pentru oamenii din corpul profesoral este abia in momentul in care observa ca practica in care ei s-au angajat – si de care nu cred ca putem vorbi ca fiind ceva umilitor – poate sa genereze situatii patologice de abuz si sa le spuna ca te joci cu focul, pentru ca e o distanta foarte mica moral de la ce faci tu in interesul elevului, fie el aparent sau declarat sau chiar practic, si genul de inversare a polului in care de fapt e in interesul educatorului si devine o forma de abuz agregat asupra unui macrosistem cum este familia”.
„Ce a facut doamna Blandu, din punctul meu de vedere, este un abuz asupra familiei, nu neaparat asupra unor indivizi carora le-a cerut bani pentru cadouri. Si dansa si-a compromis profesia din punctul meu de vedere nu pentru ca a cerut bani, ci pentru felul in care cerut-o, si pentru limbajul pe care l-a uzitat, si pentru faptul ca a dus toata conversatia asta intr-o zona de maidan si intr-o zona lugubra de bordel in care negocierea se face pentru servicii de prostitutie si in care intr-un fel sau altul prin faptul ca tu reprezinti o breasla ajungi sa-i condamni pe toti din imprejurul tau asupra felului in care si ei se poarta”.
„Nu exista, evident, prostitutie buna sau prostitutie rea, dar din punctul asta de vedere, sa te cobori la un astfel de standard iti compromite profesia. Din punctul meu de vedere, ca medic, cand eu ma duc in fata pacientului, evident ma reprezint pe mine ca om, ma reprezint pe mine ca profesionist, dar imi reprezint si breasla, imi reprezint si colegii intr-un fel sau altul. Oamenii vin in fata mea cu o experienta anterioara si apoi si cu experiente posterioare: vor mai vedea medici. Doamna Blandu este unul dintre oamenii din sistemul educational cu care acesti parinti se vor intalni. Au fost inaintea ei educatori, vor fi dupa dansa profesori si diriginti, samd. Daca tu arunci anatema asupra confratilor tai, asta ar trebui sa te descalifice, si eu n-am auzit in perioada asta corpul profesoral, in forma lui agregata, fie ea sindicala sau de orice alta maniera, sa iasa public si sa spuna: suntem la randul nostru dezolati de chestiunea aceasta, avem la randul nostru o pozitie compatibila cu X sau cu Y in chestiunea asta.
Este genul de tacere care inculpa o intreaga breasla care, asa cum a fost obisnuita, si-a asumat tacerea ca un fel de fronda: noi nu vorbim pentru ca nu mai vrem sa participam la conversatia asta. Si mie mi se pare ca este complet reductionist si nu face altceva decat sa vorbeasca si despre oful profesoratului si indirect despre oful acestor oameni ca cetateni, ca ei sunt acolo in dubla calitate”, a declarat pentru HotNews.ro medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
Citeste si:
INTERVIURILE HotNews.ro