Cum funcționează panica? Psiholog: „Ar fi mult mai sănătos să existe o anumită perioadă a zilei pentru urmăritul știrilor sau căutarea informațiilor despre război”

​​Românii sunt predispuși la reacții extreme în aceste zile, după izbucnirea războiului în Ucraina: unii vor să plece din țară, alții își cumpără iod (pentru pericol de radiații), alții își fac provizii de combustibil. Un psiholog spune cum pot fi gestionate panicile și anxietățile cauzate de războiul din Ucraina și care e mecanismul din spatele acestora.

De mai bine de două săptămâni, de când a început războiul în Ucraina, mulți români au trecut prin reacții de panică, influențate de evenimentele din țara vecină. Pentru unii aceste reacții pot părea exagerate având în vedere faptul că totuși România este o țară NATO și nu se confruntă în acest moment cu o amenințare directă din partea Rusiei.

De exemplu, chiar din a doua zi de război, pe mai multe grupuri de Facebook erau suficienți românii care anunțau că pleacă din țară, pentru că au deja certitudinea că „după Ucraina urmează România”. Pe un grup de mămici se vorbea la modul panicat despre plecarea din țară:

„Primul lucru, azi dimineață, am făcut programare să-i fac pașaport piticei. Verificați asta. Scoateți cash, să aveți disponibil. Unde: Australia, Italia… asta ne gândeam.”

O altă mămică le sfătuia pe cele care voiau să plece, dar nu știau exact unde să o apuce, să nu aleagă Germania, pentru că e o țară dependentă de gazul rusesc. Alta spunea că nicăieri în Europa nu e safe, poate în Canada.

În următoarele zile au apărut deja celebrele cozi la pașapoarte, iar acum, dacă vrei să-ți faci o programare, găsești liber abia pe la mijlocul lui aprilie.

Sfatul de a scoate bani cash și de a-i schimba în euro sau dolari mi-a fost dat și mie de mai mulți prieteni. Subiectul era, de asemenea, foarte fierbinte și pe multe grupuri de Facebook. Acest lucru a dat naștere la un alt comportament extrem și de masă: românii au scos de două ori mai mulți bani din bănci, de când a început războiul în Ucraina.

Iar faptul că mulți i-au schimbat în valută a făcut ca la unele case de schimb valutar un euro să coste și 5,5 lei și chiar mai mult (aici o influență a avut și cererea mare de euro cash venită din partea ucrainenilor care se duc în vestul Europei).

În primele zile din martie, după ce Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, dar și după ce centrala nucleară de la Cernobîl a fost ocupată de ruși, românii au golit farmaciile de iod. Nici acum nu găsești iod pe nicăieri.

Pe grupurile de Facebook au început să apară și sfaturi despre ce ar trebui să conțină „bagajul atomic”, în caz de atac / accident nuclear.

Cea mai proaspătă isterie în masă a fost cea a carburanților, când în benzinăriile din mai multe orașe din țară s-au format cozii enorme pentru că pe rețelele sociale, și cu ajutorul televiziunilor, au început să se propage zvonurile că prețul benzinei / motorinei va exploda peste noapte.

Mulți români au stat cu orele la coadă să facă plinul și să ia benzină chiar și în canistre, damigene sau tomberoane, pentru a nu rămâne fără combustibil sau pentru a nu plăti până la dublu în ziua următoare. Asta chiar dacă autoritățile au dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru. În plus, trendul prețului mondial al petrolului este în scădere după ce țările OPEC au hotărât să suplinească petrolul rusesc, supus sancțiunilor economice.

Cum funcționează panica?

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează aceste reacții de panică cauzate de războiul din Ucraina și care ar fi mecanismele care duc la aceste comportamente am apelat la ajutorul Sabinei Strugariu, psihoterapeut în cadrul EUROCPS și psihoterapeut IMAGO în supervizare.

Ea ne spune că există o diferență între reacția de frică și cea de anxietate extremă sau panică, și că este firesc să fim speriați, îngrijorați, triști cu privire la ceea ce se întâmplă atât de aproape de noi și să fim atenți și interesați de modul în care evoluează lucrurile.

„Reacțiile extreme la situații de criză sunt date de instinctul primar al creierului nostru de a ne proteja și de a ne ține în viață fie prin luptă, fie prin fugă (fie prin îngheț sau leșin). Multe dintre acțiunile și deciziile oamenilor din această perioadă se bazează pe acest instinct foarte puternic la credința că situația de pericol este foarte aproape și, odată activată această stare de alertă a organismului, comportamentele devin urgente și necesare în mod absolut: cumpărături, pregătiri etc. și reglarea emoțională și partea de gândire critică lipsesc cu desăvârșire.”

Ea mai spune și că istoria noastră recentă și trauma colectivă a națiunilor din Europa de Est ne fac mai deschiși și mai sensibili la ceea ce trăiesc vecinii noștri, întrucât apasă o rană nevindecată complet, în timp ce proiectează o posibilă repetiție a trecutului în viitor.

O întreb dacă, totuși, aceste reacții sunt normale, având în vedere că trăim într-o țară care nu este implicată în război și face parte și din NATO, ceea ce ne oferă o garanție în plus că nu am putea fi atacați atât de ușor.

Sabina îmi răspunde că tendința oamenilor de a consuma știri și de a fi 100% în contact cu informații cu privire la situația curentă crează mai multă confuzie decât siguranță:

„Este foarte dificil să-i dai creierului hrană 24 din 7, să nu îl lași să digere nimic, să amesteci micul dejun cu prânzul, cu cina, cu gustările, cu desertul și, la final, să te aștepți să te simți sătul, dar încă capabil să te miști cu ușurință. Creierul/ psihicul nostru are nevoie de timp pentru a procesa informația și de a o trece prin filtrul personal. Ar fi mult mai sănătos să existe o anumite perioadă a zilei propusă pentru urmăritul știrilor sau căutarea informațiilor despre război și încercarea de a accesa doar surse sigure și credibile.”

„Foarte mulți oameni ajung din martori victimele propriilor frici”

O întreb ce e de făcut dacă în situații de criză, cum este războiul dintr-o țară vecină începi să ai aceste porniri, e bine să le dăm curs sau să încercăm să le controlăm?

„Dacă casa vecinului este în flăcări, cei mai mulți dintre noi nu am putea sta deoparte și am simți impulsul să acționăm – fie prin fugă, fie prin luptă (acțiune) – să ajutăm la stingerea incendiului, să sunăm la pompieri, să salvăm ce se poate salva, să analizăm riscul ca focul să ajungă și în curtea/ casa noastră.

Cam asta se întâmplă în orice situație de criză care nu are un impact direct și imediat asupra noastră, ci la care suntem martori oculari. Însă există o diferență între a acționa pentru a-mi ajuta vecinul și în a acționa ca și cum casa mea este cea care arde: foarte mulți oameni ajung din martori ai unei situații, să se identifice atât de mult cu cei implicați, încât din martori ajung victimele propriilor frici.

Este bine și ne scoate din starea de martori neputincioși să ne facem planuri în caz de risc, dar este o mare diferență între a avea un plan de incendiu în holul de la intrare, cu ce să faci în caz de și să ai un extinctor la îndemână, și cu totul altceva să te comporți ca și cum doar pentru că ai un plan, va exista un incendiu”, ne lămurește Sabina.

Întreaga lume tocmai a trecut printr-o pandemie, care timp de doi ani ne-a ținut în izolare și într-o permanentă stare de alertă și de anxietate. Așa că vreau să aflu și dacă reacțiile și stările de panică de acum sunt exacerbate și de faptul că acest război, atât de aproape de noi, vine în imediata continuare a pandemiei.

Sabina îmi răspunde că indiferent când ar fi început, un război este un război și cu siguranță mulți oameni ar fi reacționat la fel de intens. „Însă frica, confuzia, restricțiile, izolarea socială și deznădejdea din ultimii doi ani ne-au tocit reacțiile și ne-au cam erodat resursele, întrucât a fost nevoie să ne tot agățăm de incertitudini, în speranța că vor deveni certitudini – de mâine, de săptămâna viitoare, până la finalul anului, ca apoi, să se întâmple ceva cu potențial și mai grav, și mai iminent și mai agresiv. Cred că cele mai multe reacții exagerate vin din faptul că pericolul pare supradimensionat, față de resursele și influența noastră aparent limitate.”

În ceea ce privește urmele pe care le poate lăsa această perioadă lungă marcată și de pandemie de un război asupra sănătății noastre mintale, Sabia spune:

„Psihicul uman are o capacitate extraordinară de a procesa și integra viața cu toate ale ei și reziliența de care dăm dovadă în situații concrete de risc/ pericol/ viață și moarte/ traumă este extraordinară și cred că este nespus de important ca oamenii să audă și astfel de mesaje în această perioadă.

Într-adevăr, au fost ani grei, iar anul acesta este unul greu, mai greu decât poate ne-am fi dorit sau așteptat după toată frica pe care am dus-o cu noi în ultimul timp. Anxietatea, depresia, șocul post-traumatic sunt lucruri cu care mulți dintre noi am trăit și vom continua să trăim, atât la nivel individual, cât și colectiv, și cu cât acceptăm mai devreme impactul psihologic și faptul că vor exista efecte de durată, cu atât mai repede vom putea să căutăm soluții individuale, dar mai ales să creăm soluții comunitare pentru a ne susține între noi.” Sabina ne oferă și câteva sfaturi despre cum ar trebui să gestionăm panicile și anxietățile cauzate de războiul din Ucraina.

Ea spune că principalul lucru pe care ar trebui să-l face este să ne normalizăm emoțiile, gândurile, comportamentele.

„Este firesc să se activeze nesiguranța și frica și grija pentru noi, compasiunea pentru vecinii noștri, dorința de a acționa, de a ajuta sau proteja sau dispărea etc. Toate aceste lucruri sunt firești atât timp cât ne păstrăm și gândirea critică, capacitatea de a analiza situații complexe, adaptabilitatea și, mai ales, răbdarea. Răbdarea de a afla suficiente informații înainte de a lua decizii majore, răbdarea de a sta cu emoțiile noastre, oricât de puternice (de a vorbi despre ele, de a găsi modalități sănătoase de a le descărca) și răbdarea de a accepta că o astfel de situație nu dispare peste noapte, indiferent cât de intens simțim noi nevoia asta.”

Ea mai spune că este extrem de important să avem grijă de noi în ceea ce privește nevoile de bază, care sunt primele neglijate atunci când mintea noastră fuge în fantezie, încercând să dea sens realității și să găsească soluții.

„Chiar dacă am avea noi cea mai bună idee despre cum s-ar putea încheia războiul, nu avem și controlul sau puterea de decizie. Să ne odihnim, să ne hrănim, să facem lucruri mici care ne dau o stare de bine și ne ancorează în realitatea noastră imediată. Să continuăm să fim cât mai prezenți în viața noastră și să facem lucruri mici, dar semnificative pentru noi și ceilalți în fiecare zi.

Frica este sănătoasă, întrucât ne indică un pericol (indiferent că vine din noi sau e în afara noastră), iar modul de a gestiona frica este de a ne ancora în lucrurile care ne dau confort și siguranță și să construim confort și siguranță cu pași mici, unde suntem, din aproape în aproape – o acțiune, oricât de mică, ne ajută să ieșim din neputință și ne pune în contact cu resursele noastre („Ce pot să fac?”), mai degrabă decât („Dacă X om, stat, țară etc…”, „X a spus la televizor să facem nu știu ce, Y a spus să facem altceva…”, „Nu pot să opresc războiul, deci nu pot să fac absolut nimic”… etc.).”