Cum știu că ești în București fără să-mi spui că ești în București. Locurile pe care le iubim și lucrurile care ne intrigă

Bucureștiul este un oraș al contrastelor, este frumos și are un potențial uriaș, dar în același timp este primitiv și urâțit. Este un oraș cu multe probleme, unde viața oamenilor este o luptă continuă pentru normalitate. Bucureștenii ar vrea un oraș civilizat, nepoluat, dar să renunțe alții la mașină, nu ei.

București este orașul gardurilor, gărdulețelor și zidurilor de beton, orașul plăcuțelor „Nu parcați” Loc plătit/rezervat la ADP”, orașul stâlpișorilor și al trotuarelor blocate de mașini, orașul în care vine apa caldă, dar e rece, orașul unde se schimbă bordurile ca șosetele și avem borduri cu etaj, orașul „Atenție, cade tencuiala”.

Am vorbit cu doi arhitecți, un urbanist, un antropolog și un ONG-ist, să vedem ce are unic Bucureștiul. Și bune, și rele.

Spune-mi că ești în București fără să-mi spui că ești în București

Mihai Munteanu, arhitect: „București este orașul în care poți să găsești în parbriz următorul mesaj: „Pentru a evita neînțelegeri generate din lipsa de spațiu vă rugăm să parcați mașina cât mai pe trotuar”. Orașul cu 7 primari, dar nici un edil. Orașul în care dacă trăiau frații Grimm, scriau „Gri murdar și cei 7 primari”. Orașul lider la producția de betoane la hectar. Orașul în care singurul lucru care depășește numărul de mașini este numărul de pomi tăiați. Orașul unde toată lumea se pricepe la urbanism. Orașul unde toată lumea se pricepe la urbanism, chiar și tenorii. Orașul unde toată lumea se pricepe la urbanism, chiar și primarii. Singurul oraș din lume în care problema traficului va fi rezolvată cu pasaje noi și străzi lărgite. Noua Mecca a cafenelelor. Orașul care te atrage cu diversitatea vieții de noapte, te delectează cu diversitatea oamenilor, te fascinează cu diversitatea evenimentelor culturale și din care îți vine greu să pleci….. din cauza traficului. Orașul pe care îl înjuri în fiecare oră a zilei cât stai în el și care îți lipsește în fiecare oră a zilei cât ești plecat”.

Irina Zamfirescu, ONG-ist: „Bucureștiul începe și se termină de șapte ori. Șapte primari, fiecare cu propriile valori estetice și agende administrative, fac și dreg în București. Nu au reușit să se pună de acord nici măcar cu privire la coșul de gunoi, culoarea dalei de pe jos sau designul stației de autobuz. Această fragmentare este vizibilă mai ales la margini. Acolo unde sectoarele își dau binețe sau, după caz, capete în gură. Poate cea mai puternică întâlnire a acestor multiple orașe din oraș a fost sub palmierii de la Piața Unirii. Am avut parte de o confruntare publică, în regim de breaking news, pentru revendicarea unor teritorii între doi primari. Această luptă simbolica, în general, a căpătat materialitate sub forma unor copaci exotici. Disputa asta constantă, manifestată uneori subtil (primarul general criticat de alți primari, pe facebook, că nu răspunde la telefon), alteori în forță (a se vedea mica bătălie de la Pasajul Europa Unită dintre Negoiță și Băluță) este un reminder că orașul acesta este condus (și) cu mușchii. Cred că aceasta încordare de mușchi este parte din rațiunea pentru niciun sector nu seamănă cu următorul. Și motivul pentru care Bucureștiul nu seamănă cu niciun alt oraș din țara asta”.

Raluca Munteanu, arhitect: „Am multe imagini care definesc orașul meu, unele au dispărut sau s-au modificat, alte mai există încă. Încă îl descopăr. E plin de enigme și dincolo de un strat gros de nepăsare, transformare brutală (pe care ne place s-o numim modernizare) sunt încă straturi multe care se cer descoperite. Sub o culoare gri ternă se acund minunate texturi de tencuială și o diversitate enormă de arhitectură modernistă. Orașul meu este unic prin diversitatea și calitatea arhitecturii moderniste, trebuie descoperită! Dincolo de ziduri însă lumina de primăvară și toamnă este specială, puternică, dar blândă, strălucitoare, dar colorată. De cîteva primăveri remarc cum prin curțile caselor sau în fața blocurilor au apărut copaci de rodie cu flori mari sângerii specifice. Chiar dacă se schimbă, orașul are o magie aparte, pe care sper să învețe s-o vadă cât mai mulți dintre cei care locuiesc aici”.

Liviu Chelcea, antropolog: „Primul impuls este să zici zona centrală, clădiri vechi, frumoase, patrimoniu, ceea ce în oarecare măsură e adevărat, deși dacă aș compara cu Budapesta, cu Amsterdam, nu știu dacă aș recomanda cuiva să vină în București. Ce are extraordinar Bucureștiul sunt oamenii. Avantajul unui oraș mare cum este Bucureștiul, este al doilea oraș din Europa de Est după Varșovia, unul dintre cele mai dense din Europa ca număr de locuitori raportat la suprafață, sunt oamenii, diversitatea. Sunt oameni din toate părțile țării, ai diversitate etnică, vechea diversitate, noua diversitate. Cred că peisajul uman e minunat, spectacolul străzii. Al doilea lucru, aș încuraja oamenii să iasă din centru și să meargă în cartiere pentru că Titan, Balta Albă, Drumul Taberei cred că sunt modele de proiectare urbană, comparat cu ce se construiește acum și doi, probabil din cauza feudalizării pe Sectoare cred că este un fel de model mai policentric al Bucureștiului care are avantajul să genereze mini centre de oraș în mai multe zone din București. Ce metehne are? Este meteahna capitalismului imobiliar, lipsei de planificare și a scoate bani din orice metru pătrat, inclusiv între blocuri, pe spațiul verde, unde nu ar trebui construit. Asta dublată de extinderea orașului spre periferie într-un mod caracteristic și celorlalte orașe din România, fără planificare urbană, fără străzi, fără utilități, fără trotuare, unde pompierii nu pot să ajungă, canalizarea refluează. Mai este și dependența de mașină. Altfel bucureștenii sunt minunați, simpatici, nu știu de ce îi vorbesc alții de rău”.