Cutia Pandorei rediviva
De mai mulți ani România se zbate tot mai neputincioasă într-o logică bugetară falimentară. Atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli, un cortegiu tot mai lung de excepții de la regulă sunt pe punctul de a arunca România într-un haos bugetar de neoprit. Prima constatare este că excepțiile de la regulă nu mai sunt deloc excepționale și, o dată acordate, ele se eternizează.
Cel mai la îndemână exemplu este cel legat de excepțiile de la plata impozitelor și taxelor datorate de salariați. Primii care au beneficiat de scutire de plata impozitului pe venit au fost salariații din domeniul IT&C. Într-o vreme în care impozitul pe salarii urca până la 40%, iar prăpastia dintre veniturile din România și cele din țările mai dezvoltate era colosală, guvernul român a ajuns la concluzia că, dacă nu face ceva pentru a micșora această prăpastie, riscăm ca în câțiva ani întregul personal din IT&C să emigreze în alte țări.
Această măsură a deschis de fapt o cutie a Pandorei iar eu, personal, mi-am exprimat de mai multe ori îndoieli cu privire la raportul dintre avantaje și dezavantaje în acest caz. În timp însă, rezultatele pozitive au fost surprinzător de ample. Domeniul IT&C a angajat tot mai mulți oameni, în special în București, Cluj, Timişoara, Iași și în alte centre universitare din țară, industria respectivă jucând un rol tot mai proeminent, atât în creșterea PIB și a exporturilor românești, cât și în efectele indirecte atrase de veniturile substanțial mai mari încasate de cei care lucrează în domeniu. Nu este mai puțin adevărat că dezvoltarea de ansamblu a României după aderarea la Uniunea Europeană a condus la ameliorarea standardului de viață și la un mediu mult mai favorabil, inclusiv pentru petrecerea timpului liber, ceea ce a redus presiunea exercitată de riscul ca cei mai buni IT-iști să părăsească țara.
Trebuie totuși remarcat faptul că avantajul efectiv obținut prin neplata impozitului pe salarii a scăzut de la un consistent 40% la început, la mai puțin de 6,5% în prezent (pentru că IT-iștii plătesc contribuțiile sociale obișnuite, iar impozitul pe venit se calculează după deducerea acestora. Cu alte cuvinte, impozitul pe salarii este mai mic de 6,5% din salariul brut!) Cu toate acestea, însăși discutarea anulării acestei facilități fiscale, cât de măruntă a rămas ea, întâmpină o feroce opoziție, atât din partea celor care beneficiază de ea, cât și, în mod surprinzător, din partea unora care nu înțeleg de fapt ce se întâmplă, dar au impresia că “dă bine” să fii cu “poporul”. La o analiză obiectivă însă, vom constata că acest privilegiu reprezinta mai degrabă păstrarea unei iluzii, decât un câștig semnificativ, dar reversul medaliei este că el este acordat unora dintre cei mai bine plătiți salariați din România; așa ceva este de neînțeles din punct de vedere moral și absurd din punct de vedere economic.
În ultimii ani, din cutia Pandorei deschisă acum peste 20 de ani pentru a-i favoriza pe IT-iști, au început să iasă tot mai multe categorii socio-profesionale, totalizând deja câteva sute bune de mii de salariați care nu plătesc impozit pe salarii iar unii nici măcar contribuțiile de sănătate. Astfel, lucrătorii din construcții și servicii pentru construcții, producția de echipamente și materiale pentru construcții, din agricutură și industria alimentară, precum și salariații din cercetare și dezvoltare – toți aceștia nu plătesc impozit pe venit. De parcă nu ar fi fost suficientă această nebunie, ea a fost extinsă și la contribuțiile cu caracter social, eliminate pentru salariații din construcții, servicii pentru construcții și producția de echipamente și materiale pentru construcții, precum și din agricultură și industria alimentară. Nu ajunge deci, că sănătatea este grav subfinanțată; legiuitorul a găsit cu cale să adâncească prăpastia, unii beneficiari de servicii de sănătate primindu-le gratuit pe spinarea altora.
Subiectul privilegiilor fiscale de care se bucură unii dintre salariați devine tot mai mult o temă discutată public, cu argumente de o parte și de cealaltă. Am auzit, bunăoară, unul de-a dreptul hazliu: tocmai acum, când există risc de recesiune, să fie eliminate privilegiile fiscale ale unora? Cum ar veni, rulăm cu frâna de mână trasă, dar decât să eliberăm frâna, mai bine apăsăm pe accelerație, că poate mai o ducem o vreme așa. Aşa cum aud argumente de genul: “este important să ne asigurăm independența alimentară” sau “construcțiile de locuințe trebuie sprijinite”. Or, această abordare nu poate duce nicăieri.
Se discută mult mai puțin despre implicațiile adânci ale menținerii unor asemenea privilegii. Iar lista chiar e semnificativă. În primul rând, crearea unor caste de privilegiați afectează foarte grav coeziunea socială: unii ajung să fie cu mult mai egali decât alții, cum premonitic spunea Orwell în “Ferma animalelor”. Însuși sentimentul național este în pericol, atât timp cât unii au privilegii fiscale, mai mari sau mai mici. În loc să existe o competiție sănătoasă, pentru performanță personală mai bună, efortul se mută în a accede într-o poziție care oferă un privilegiu fiscal: mai multă bunăstare pentru mai puțină muncă.
În al doilea rând, o dată deschisă cutia Pandorei, apar tot mai mulți cei care râvnesc ca grupul lor să acceadă la acele privilegii. Oare medicii nu or fi și ei foarte importanți? Dar șoferii? Lucrătorii de la metrou? Lista este nesfârșită, iar argumente vom găsi cu duiumul – mai cu seamă că, în prezent, aceste privilegii sunt acordate absolut haotic, cui a avut mai multă potență politică. În cazul IT-iștilor, inițial se putea vorbi despre riscul ca mulți să plece; acum, după 20 de ani, acest risc este cu mult mai redus – dar privilegiul se menține.
În al treilea rând, a fost generată o mentalitate extraordinar de pernicioasă: dacă ceva nu merge atât de bine cum ne-ar conveni, nimic nu e mai simplu decât o nouă facilitate fiscală, acordată pe vecie. Zilele trecute, o prietenă care lucrează în altă țară a răspuns la o postare a mea pe facebook în felul următor: “Eu lucrez în – cum se zice în România – IT, dar într-o țară cu impozite (și apă caldă) și îmi las cam jumate din venit în taxe și impozite. Chiar mi s-a părut halucinant că în România fix segmentul care caștigă cel mai mult e scutit de impozitul pe venit. Așa se vede din afară – o anomalie inexplicabilă.” La noi, însă, anomalia tinde să devină regulă. Foarte primejdios!
Pe partea de venituri ale bugetului avem multe alte găuri în cașcaval – soluții de a fenta perfect legal plata impozitelor. Aici, problema fundamentală vine din faptul că impozitele sunt stabilite în funcție de cum câștigi, nu cât câștigi. Așa că avem sute de mii de persoane fizice autorizate, de întreprinderi cu un singur salariat, de microîntreprinderi – toate construite cu obiectivul precis de a datora mult mai puțin prin taxe. Rezolvarea definitivă și radicală ar fi prin trecerea de la cum, la cât caștigi, iar impozitele să fie calculate și plătite în funcție de acest criteriu. Da, e destul de dificil, sunt foarte mulți și foarte puternici cei care câștigă enorm prin “optimizare fiscală” – lăsată intenționat ca posibilitate în legislație. Dar câștigul pentru societate și pentru economie ar fi de-a dreptul incomensurabil, dacă politicienii ar binevoi să deschidă ochii.
Adăugați la asta și o legislație croită pe principiul că „hoțul neprins e negustor cinstit, iar hoțul prins plătește precum cel cinstit” (verificarea sumelor ce nu pot fi justificate), precum și faptul că nu există nicio obligație fiscală cu privire la sumele „parcate” prin paradisuri fiscale și astfel avem cu adevărat dimensiunea debandadei fiscale din domeniul impozitării venitului la noi.
De la privilegiile prin neplata unor impozite voi trece la privilegiile privind veniturile plătite de stat cu o generozitate dementă unor categorii de super-cetățeni: pensiile speciale. Și aici începutul a fost destul de modest: au ieșit la pensie ceva mai devreme și cu ceva mai mulți bani personalul navigant din aviație și cel din diplomație, pe lângă militarii de carieră. La început, privilegiile erau relativ modeste, atât ca vârstă de pensionare, cât și ca mod de calcul al pensiei. În ultimii ani, însă, situația a devenit absurdă și ea pare să scape total de sub control. Avem pensionari la 40 de ani, avem pensionari cu pensii de zeci de mii de euro lunar. Și, bineînțeles, lista categoriilor de pensionari speciali se tot lungește de la un an la altul.
Asemenea privilegii nu există absolut nicăieri în lumea civilizată. Iar motivul esențial, după părerea mea, nu este cel al costului bugetar (deși și acesta tinde să devină copleșitor în România!) ci distrugerea coeziunii sociale. O țară normală nu își poate permite ca o parte dintre cetățeni să dobândească venituri exorbitante din bani publici, pentru a se odihni de pe la 45 de ani până la sfârșitul vieții: asta duce inevitabil la nemulțumiri sociale, la conflicte între grupuri sociale, la un sentiment de frustrare care atrage, pur și simplu, părăsirea țării.
Deocamdată, pensiile speciale costă bugetul cam 1 la sută din PIB. Deocamdată. Cu zecile de mii de adulți în plină putere care pot ieși la pensie în fiecare an cu sume mult mai mari decât ultimul salariu, în câțiva ani vom ajunge la un multiplu al acestui nivel. Și, important, la o castă de oameni puternici, bine organizați, gata să își apere privilegiile până în pânzele albe. Asta așteptăm?
Am observat că problema pensiilor speciale pare să fi ajuns și la urechile vârfurilor politicii, dar care doresc să se schimbe radical… și să rămână totul la fel. Se pare că toți acești politicieni trăiesc pe altă lume sau, cine știe, or avea o altă agendă decât interesele naționale fundamentale. Am auzit tot felul de lamentări, de temeri că este riscant să elimini privilegiile nesimțite dintr-o dată și altele asemenea.
Personal, cred că există o soluție radicală: realizarea unui text de lege care abrogă imediat și definitiv toate pensiile speciale, le recalculează pe cele aflate în plată – iar textul respectiv devine subiect de referendum constituțional, la unul din cele 4 rânduri de alegeri de anul viitor. Acest text poate prevedea ca prin Constituție să fie interzisă acordarea de pensii, la alte vârste și în alte condiții decât cele valabile pentru toți cetățenii. Textul respectiv ar putea cuprinde, de exemplu, urmatoarele:
“În aplicarea prevederilor art. 16. al.1 al Constituției României, de la data publicării acestei legi în Monitorul oficial își încetează aplicabilitatea toate legile care stabilesc regimuri preferențiale pentru unele categorii socio-profesionale în privința vârstei de pensionare și/sau a modului de calcul al pensiilor, iar plata oricarei pensii în baza acestor legi încetează de la aceeași dată. Persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare potrivit legislației în vigoare li se recalculează drepturile de pensie, cu includerea în calcul a tuturor veniturilor pentru care au fost plătite una sau mai multe forme de pensie. Persoanele care nu îndeplinesc condițiile de pensionare potrivit legislației în vigoare se vor reangaja, potrivit legii, în funcții potrivit pregătirii și experienței profesionale.” –
INTERVIURILE HotNews.ro