De ce românii din diaspora trimit mai mulți bani acasă?

Recent, mai multe publicații din țară (Pele 2024, Roșca 2024) au semnalat că 2023 a fost un an de vârf, în materie de bani trimiși acasă de către românii emigranți. De ce? Aș relua tema și întrebarea în perspectivă comparativă. Cred că se pot obține detalii prin compararea remitențelor economice transmise acasă de migranții români din străinătate, dacă vom plasa fenomenul în perspectivă mai largă. Întrebarea de la care pornim este dacă fenomenul în discuție este specific românesc, în contextul Uniunii Europene? Datele financiare pe care le folosim sunt, majoritar, cele ale Băncii Mondiale[1], iar cele despre populație provin din estimări ale EUROSTAT.

O dinamică ascendentă a remitențelor

În contextul Uniunii Europene, numai Croația, Slovenia și Portugalia înregistrau creșteri mai mari ale remitențelor pentru perioada 2019-2023 (vezi figura 1). Strict vorbind, dinamica remitențelor din România, puternic ascendentă în ambele perioade, înainte de pandemia COVID-19 și după, se aseamănă foarte mult cu cele înregistrate pentru Republica Cehă, Bulgaria și Olanda (figura 1). Greu de spus „de ce”. Probabil că mecanismele social-economice sunt diferite de la țară la țară. Asupra mecanismelor specifice României, în context european, ne vom centra în continuare, folosind perspective diferite, funcție de datele disponibile.

Remitențele între economie și demografie

În logică economică, banii trimiși acasă de migranți pot fi raportați la produsul intern brut (PIB). Este ceea ce întreprinde și analiza Băncii Mondiale, la care ne-am referit anterior. Din acest punct de vedere, banii trimiși acasă de emigranții din România, în 2023, reprezentau 2.8% din PIB[2]. Este mult, este puțin, în cadrul UE? Este mult. Numai Croația, Portugalia și Letonia înregistrau procente de acest tip, ceva mai mari (figura 2). La cealaltă extremă a scalei procentuale apar, cu procente foarte mici, Irlanda, Finlanda, Grecia și Olanda.

Fără a mai intra în detaliile tehnice ale analizei, menționăm numai constatările și interpretarea lor. O primă constatare pune în evidență faptul că ponderea remitențelor în PIB național, la nivelul anului 2023, pentru 27 de societăți ale UE, era cu atât mai mare cu cât ratele de emigranți ale țărilor de referință în UE erau mai mari. Altfel spus, cu cât ratele de emigrare erau mai mari, cu atât ponderea în PIB a banilor trimiși acasă de emigranți era mai mare. Solidaritatea cu cei de acasă prin remitențe este regula și în spațiul european.

Statistic vorbind, nu caz cu caz, este de așteptat că țările de emigrare, cele în care plecările sunt mai mari decât sosirile, așa cum este și cazul României, să fie mai sărace. Migranții pleacă pentru că țara este mai săracă, dar efectul plecărilor se vede în mai mare măsură prin remitențele care contribuie la PIB-ul societății de origine, la nivel național. Între volumul remitențelor și rata de emigrare, relația este una de interacțiune. Dacă vom accepta un decalaj, precum în graficul din figura 2, rata sporită a emigrării din 2021 poate fi considerată drept condiționare cauzală pentru valoarea relativă a remitențelor în PIB, la nivelul anului 2023.

De unde vine sporul în suma remitențelor intrate în România?

Este foarte probabil că acest spor de remitențe vine fie din sporul net al diasporei de dată recentă din România, fie din câștigurile suplimentare asociate cu reorientarea emigrării românești de la Sudul relativ sărac al Europei spre Nord-Vestul relativ bogat, fie din activarea proiectelor de revenire în țară pentru tot mai mulți emigranți. Desigur, pot fi implicați și alți factori, mai mult sau mai puțin asociați cu cei menționați, de genul accentuării migrației circulatorii între țară și străinătate, accentuarea antreprenoriatului transnațional, consolidarea în creștere a culturii de a trimite bani acasă de către cei din diaspora[3]. Este de așteptat ca toți factorii anterior menționați – migrația internațională circulatorie, transnaționalismul antreprenorial, cultura unei orientări spre țra de origine prin remitențe – să aibă un efect pozitiv asupra orientării spre țara de origine prin remitențe. În lipsa unor date de sondaj adecvate, ne vom referi în continuare la primii trei factori menționați -creșterea numerică a diasporei, reorientarea migrației externe spre Nord-Vestul mai bogat în defavoarea Sudului mediu-dezvoltat și proiectele de refenire în țara de origine.

Conform datelor EUROSTAT, numărul de cetățeni români imigranți în UE a crescut cu aproape un milion de persoane între 2014-2023. Creșterea respectivă a fost anuală. Dacă urmărim procesul în detaliu, observăm, însă, o diferențiere importantă la nivelul principalelor țări de atracție a românilor în UE, în ceea ce am denumit „hexagonul de atracție migratorie europeană a românilor” (Sandu 2023). Între cele șase țări europene de maximă atracție pentru români apare o diferențiere importantă, consistentă, însă, cu așteptările noastre: țările nord-vestice ale continentului din „hexagon” atrag din ce în ce mai mulți români în intervalul 2014-2023 dar cele sudice, Italia și Spania, pierd migranți. Scăderea sumei în Italia devine vizibilă începând din 2021 iar cea din Spania este semnalată încă din 2015. Este o schimbare majoră care indică o foarte probabilă reorientare a emigrării românești în Europa de la sudul mediu dezvoltat spre nord-vestul dezvoltat. Reorientarea se face, foarte probabil, nu numai din România ci și cu românii care pleacă direct din țările sudice spre cele nord-vestice ale continentului. Constatarea este foarte importantă pentru că aduce argumente empirice în favoarea unei idei esențiale pentru a înțelege dinamica emigrare-remitențe pentru români. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro