Sari direct la conținut

De la 1 iulie, gazele ar putea fi cu 10% mai scumpe pentru consumatorii industriali

HotNews.ro
Consumatorii casnici, protejati in fata scumpirilor, Foto: AGERPRES
Consumatorii casnici, protejati in fata scumpirilor, Foto: AGERPRES

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) analizeaza, in aceste zile, cresterea preturilor la gaze pentru consumatorii non-casnici (industriali) de la 1 iulie. „Cel mai probabil, majorarea va fi de 10%”, au declarat pentru HotNews.ro surse din domeniu. Aceasta este o prima transa de scumpiri, inca una urmand sa aiba loc cel mai posibil in luna septembrie. Nu este exclus ca a doua etapa sa prevada o crestere de peste 10%. In urmatoarele zile, va fi stabilita structura amestecului de gaze atat pentru consumatorii casnici, cat si pentru cei non-casnici. Consumatorii casnici de gaze, dar si producatorii de energie termica, sunt protejati de aceste scumpiri. Guvernul a aprobat, saptamana trecuta, un act normativ privind protejarea acestora de urmatoarele cresteri ale preturilor la gaze.

  • Astfel, incepând cu data de 01 iulie 2011 pentru consumatorii casnici, şi pentru producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică destinată consumului populaţiei, furnizarea gazelor naturale se va realiza pe o perioadă determinată de nouă luni, in asa fel încât preţul final la consumatorii casnici să fie constant.
  • Ulterior perioadei de nouă luni, pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, structura amestecului de gaze din import si productia interna va fi stabilita de ANRE, astfel incat preturile finale reglementate sa fie mentinute la un nivel rezonabil.

Imediat dupa aprobarea proiectului Ordonantei de Urgenta, ANRE a supus dezbaterii publice un proiect de ordin care prevede ca „prognozele privind structura surselor de gaze naturale din producţia internă şi din import, care stau la baza estimării sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor legate de achiziţia gazelor naturale, se elaborează distinct de către ANRE, începând cu data de 1 iulie 2011”.

  • O prognoza va fi pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei,
  • O alta prognoza va fi pentru consumatorii non casnici, inclusiv producătorii de energie termică, pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice care nu este destinată consumului populaţiei.

„Pentru perioada iulie 2011- martie 2012 structura de amestec import-intern se stabileşte în aşa fel încât, preţurile finale reglementate pentru consumatorii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice, destinată consumului populaţiei, să rămână constante”, se mai arata in proiectul de ordin.

  • Ultima scumpire a gazelor a avut loc in vara lui 2008. In Romania pretul pentru gazele din productia interna a fost  blocat in ultimii ani la nivelul de 160 de dolari/1.000 mc, in timp ce preturile la gazele din import au tot crescut de la 290 dolari/1.000 mc in 2009 la 400 de dolari/1.000 mc in prezent.

In urma cu doua luni, Comisia Europeana a solicitat in mod oficial Romaniei sa isi alinieze la normele UE legislatiile nationale privind preturile reglementate la energie pentru consumatorii finali. Comisia a transmis Romaniei doua avize motivate, unul pentru energie electrica si unul pentru gaz, si a anuntat ca daca nu respecta obligatiile care le revin conform legii, cauzele pot fi deferite Curtii de Justitie.

Eliminarea preturilor reglementate a reprezentat un subiect extrem de sensibil pentru Guvern, mai ales ca ar putea determina scumpirea energiei la consumatorii casnici. In urma liberalizarii, preturile vor fi formate de piata. Pe de alta parte, legislatia europeana permite protejarea consumatorilor vulnerabili prin preturi reglementate. Autoritatile romane lucreaza inca la definirea consumatorului vulnerabil.

  • „Stabilirea preturilor pentru consumatorii finali prin interventia statului ridica obstacole in calea noilor intrati pe piata si, prin urmare, priveaza consumatorii si companiile de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu de pe piata”, precizeaza CE.  

Normele prevad ca, in cazuri exceptionale, de exemplu pentru a proteja clientii vulnerabili, se pot stabili preturi reglementate. In acest caz, masurile trebuie sa fie directionate in mod special catre clientii care au cea mai mare nevoie de ele, trebuie sa fie limitate in timp si sa garanteze accesul egal al companiilor din domeniul energiei electrice din UE la consumatorii de pe plan national.

Romania a fost atentionata in iunie 2009 de Comisia Europena pentru neconformitatea legislatiei nationale pentru piata de gaz si energie cu legislatia europeana.

In martie, Ministerul Economiei a supus dezbaterii publice doua acte normative privind transpunerea directivelor 72 si 73/2009 referitoare la piata energiei electrice, respectiv piata gazelor.

Guvernul Romaniei este obligat sa transpuna, in cel mai scurt timp posibil, noua legislatie europeana privind organizarea pietei energetice. Noile directive europene ar fi trebuit transpuse pana pe 3 martie 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro