Sari direct la conținut

Decizie CSAT: Autoritatile au renuntat in mod oficial la infiintarea gigantilor energetici Electra si Hidroenergetica/ Vor fi create in schimb alte companii: Oltenia si Hunedoara

HotNews.ro

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) a abrogat in sedinta de luni, 26 septembrie, hotararea Consiliului luata pe 21 ianuarie 2010, privind reorganizarea sectorului de producere a energiei electrice prin infiintarea a doua mari companii Electra si Hidroenergetica. Din acest moment, Guvernul este liber sa separe minele viabile de la CNH de cele neviabile, si sa infiinteze doi mamuti mai mici: Oltenia si Hunedoara. Procesul de infiintare a companiilor Electra si Hidroenergetica a esuat cu multe luni in urma, insa pentru a pune in practica o solutie alternativa de reorganizare a sistemului energetic, Guvernul avea nevoie de o decizie a CSAT.

  • Separarea minelor viabile de cele neviabile de la Compania Nationala a Huilei va avea loc pana la sfarsitul anului. Activele viabile vor cuprinde minele Lonea, Livezeni, Lupeni si Vulcan, Unitatea de Exploatare si Preparare a Carbunelui, Statia Miniera de Salvare si partea administrativa. Activele neviabile vor cuprinde minele Petrila, Paroseni si Uricani. Guvernul planuieste ca toate unitatile neviabile sa intre in conservare si inchise pana in 2018. Potrivit unui regulament european, minele neviabile vor primi in continuare subventii, insa ponderea lor va fi redusa trepatat pana la eliminarea lor totala in 2018.

Minele viabile vor intra si ele intr-un program de restructurare pentru reducerea costurilor.

In conditiile in care procesul de infiintare a celor doi giganti energetici Electra si Hidroenergetica a esuat, Ministerul Economiei se gandeste la o noua varianta de reorganizare a sistemului energetic. De altfel, acest plan „B” a fost convenit si cu FMI, ca solutie alternativa. Astfel, Ministerul Economiei are in vedere o fuziunea complexurilor energetice Craiova, Rovinari, Turceni cu SNLO si infiintarea unui complex mai mare pe lignit-Oltenia. Un plan similar este prevazut si pentru Deva, Paroseni si CNH, acestea urmand sa formeze un complex pe huila-Hunedoara.

HotNews.ro a aratat inca de acum doua saptamani ca CSAT va fi informat, in prima sa sedinta, ca Executivul renunta la Electra si Hidroenergetica, iar proiectul de restructurare a sectorului energetic si minier va viza infiintarea Complexurilor Oltenia si Hunedoara.

Insa problema discutarii acestui aspect a fost pusa inca din primavara. „Constiturea celor doua companii nationale, Electra si Hidroenergetica a fost decisa in cadrul Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) iar renuntarea la proiect ar trebui decisa la acelasi nivel”, potrivit informatii furnizate de Ministerul Economiei la solicitarea HotNews.ro in luna mai.

  • Citeste aici despre esecul infiintarii companiilor Electra si Hidroenergetica
  • Vezi si raportul critic al Bancii Mondiale referitor la ideile Guvernului in vederea reorganizarii sectorului energetic
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro